Aventură în jurul lumii: TORTUGUERA – COSTA RICA

(continuarea episodului anterior)

Pe jos în junglă filmam mlaştini, liane, ierburi şi ferigi, iar sus palmieri foarte înalţi şi cocotieri, mulţi cocotieri cu multe fructe (nuci de cocos); bananierii erau cam sălbăticiţi. Din opririle noastre în junglă aş remarca  trei: prima, cea cu aceste maimuţe Congo, negre şi cu coada foarte lungă, care semănau cu nişte giboni şi care răgeau foarte tare, atunci cînd auzeau semnalul locomotivei. Aici am văzut şi jaguarii de junglă, care păşeau şi adulmecau printre mlaştini, ierburi şi liane.

O altă oprire interesantă a fost acolo unde calea ferată traversa un istm destul de îngust, nu mai lat de 200 m, care despărţea apa sărată a Mării Caraibelor de apa dulce a unui mare lac din pădurea tropicală. Ultima oprire a trenului a fost la punctul terminus al junglei, într-o minunată oază modernă, cu case frumoase şi terenuri de sport printre care trecea o şosea frumos asfaltată şi unde ne aşteptau autocarele noastre să ne ducă înapoi la Puerto Limon, aceasta fiind zona de agrement a oraşului Limon. Odată urcaţi  în autocare  am pornit spre ultima etapă, să vizităm cea mai mare plantaţie de bananieri, cea realizată de către Keith şi numită United Fruit Company, care are peste 1000 ha.

Aici am învăţat lucruri foarte importante despre fermele de bananieri şi producerea bananelor. Arborii sînt plantaţi foarte ordonat, aranjaţi pe rînduri în lung, în lat şi pe diagonală, înalţi de cîte 3-4 m, ancoraţi între ei cu sfoară de Manila şi brăzdaţi longitudinal şi transversal de canale de apă pentru irigare;  o irigare foarte intensă, deoarece pămîntul era permanent umed, chiar noroios, iar căldura tropicală evapora apa atît din plante cît şi din pămînt. Fiecare arbore face o singură floare de mari dimensiuni, lungă cam de 35-45 cm şi cu un diametru de 12-15 cm, semănînd, bineînţeles la alte proporţii, cu un uriaş ştiulete. Floarea se deschide treptat, se polenizează natural sau artificial şi după ce cad petalele se formează zeci şi zeci de fructe ca un ciorchine care atinge la maturitate o lungime de peste 1m, cu un diametru de 40-50 cm şi o  greutate de peste 50 kg, avînd la mijloc un lujer gros, ca o mînă (7-8 cm). Pe acesta cresc în jur de 100-120 banane sau chiar mai mult. De altfel, structura acestui ciorchine, pe care o întîlnim şi la nucile de cocos, poate fi asemuită cu structura unui ciorchine de strugure, bineînţeles la alte dimensiuni, deoarece în loc de boabe avem banane, care vă închipuiţi că sînt mult mai mari şi mai grele decît un bob de strugure, ajungînd fiecare banană la o greutate de circa 200 g.

În drumul de întoarcere spre port, ghidul nostru Cristian ne-a vorbit despre alte trei minunate locaţii despre care, deşi n-am avut timpul necesar să le vizităm, vă voi povesti, pe scurt, despre fiecare:

1. Insula Cocos, sau Insula Comorilor: pe care scriitorul Louis Stevenson a imortalizat-o în romanul său Comoara din insulă, iar magnificul explorator Jaques Cousteau o prezintă drept cea mai frumoasă insulă din lume, iar pentru Rafael Crihton a fost sursa de inspiraţie cînd a scris Jurassik Park. Cert este că Insula Cocos este declarată Patrimoniu Natural al Umanităţii. Am trecut pe lîngă această insulă fără să o putem vizita, ea fiind situată în faţa Golfului Panama, în sud-estul provinciei Punt Arenas, la aproximativ 550 km de continent. Este o insulă de origine vulcanică, cu nenumărate grote submarine, în care apa oceanului este de un albastru turcoaz, cu o transparenţă uimitoare. Insula are numeroase cascade, dintre care cele mai multe se prăbuşesc direct în ocean, precum şi două mari torente, Genio şi Pittier, care izvorăsc din cel mai înalt vîrf, Iglesias, cu o înălţime de 634 m; torentele se varsă în Golful Waffer. Descoperită în 1526 de spaniolul Juan Cabezaz, datorită abundenţei  de apă dulce, insula a devenit locul de acostare al balenierelor şi al piraţilor. O altă legendă piraterească ne spune că aici a fost ascunsă comoara lui William Davies în anul 1684, dar şi cea a lui Benito, alias Spadă Sîngeroasă, care încă nu au fost găsite. Din anul 1978, insula devine Parcul Naţional al statului Costa Rica, fiind un loc unic prin flora şi fauna ei, atît cea marină, cît şi cea terestră. În aceşti ani, parcul s-a transformat într- unul din cele mai mari laboratoare biologice din lume, mai ales pentru studiul evoluţiei speciilor. Clima sa tropicală este foarte umedă, mai ales în vremea ploioasă, care ţine din luna mai şi pînă în noiembrie, fiind propice pentru turism numai în perioada secetoasă, care este din decembrie şi pînă în aprilie. Scufundările, atît cele de zi cît şi cele de noapte, reprezintă pentru specialişti una din marile atracţii ale acestei insule;

2. Vulcanul Poas (Volcán Poás), sau Răsuflarea Iadului, este situat în partea de nord-est a teritoriului statului Costa Rica, avînd trei cratere şi care a devenit renumit în anul 1910, stabilind un record mondial cînd înălţimea gheizerului din vapori a atins 6,4 km, iar apa fierbinte a ţîşnit pînă la 300 m. Cele trei cratere ale Vulcanului Poas sînt: unul activ, ce reprezintă o căldare aburindă plină cu apă fiartă, al cărui diametru este de 1,6 km şi care are o adîncime de 300 m; celălalt crater reprezintă o oglindă întunecată de apă rece, iar cel de-al treilea este ascuns sub o pădure tropicală pitică şi foarte deasă, de nepătruns;

3. Parcul Naţional Tortuguero, cu o suprafaţă de 19.000 ha terestre şi 52.000 de ha marine, este situat în vestul ţării, la 80 km de Lima. Brăzdat de rîurile Tortuguero şi Sierpel, Parcul a fost realizat în urmă cu 35 de ani pentru a proteja flora şi fauna acestei regiuni. Printre cele două rîuri există multe canale şi lagune utilizate atît de localnici cît şi de turişti pentru navigaţie şi pentru a admira flora şi fauna. Marii protagonişti ai acestei faune sînt cele patru tipuri de broaşte ţestoase precum broasca gigantică, cu o greutate de o jumătate de tonă şi o carapace înaltă de 1,6 m, urmată de ţestoasa carey, pe cale de dispariţie, ţestoasa verde şi ţestoasa neagră. Nu trebuie însă să uităm nici mamiferele, precum jaguarul, ocelotul, maimuţele Congo, tapirul, ratonul, ursul de miere, liliacul pescar şi maimuţa leneşă. Flora caracteristică acestei regiuni este palmierul regal, palmierul Raphia Toedigera, cedrul gavilan, camforul confin, fruta dorada, cocotierii, feriga şi crinul de apă, care pot forma mase compacte capabile să încurce navigaţia. Clima este caldă şi foarte umedă, cu precipitaţii ce ajung pînă la 5,5 m/an şi o temperatură medie de 28 grade C.

Comparînd ultimele două ţări vizitate, Insulele Cayman şi Costa Rica, prima sub dominion englez, bogată şi prosperă, cu acelaşi nivel de trai ca şi în Anglia, dar cu o climă, o faună şi o floră mult mai plăcută, iar cea de-a doua liberă şi independentă, dar într-o sărăcie lucie, mizerie şi fără nicio prespectivă, stăteam şi mă gîndeam: oare cum este mai bine să fii din cele două situaţii, ca în prima sau precum în cea de-a doua.

Prof.dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România