Aventură în jurul lumii. STATUL PERU: CITADELA CHAN-CHAN (TRUJILLO), BRODERIA ZEILOR, UITATUL MACHU PICCHU, PARCUL NAŢIONAL TITICACA

Oraşul Trujillo, cu Citadela Chan-Chan, cunoscut şi sub numele de Oraşul Primăverii, este situat în partea de nord-vest a statului Peru, pe malul Oceanului Pacific, chiar la gura de vărsare a rîului Moche, fiind al treilea mare oraş din Peru. Clima sa este tropicală, iar oraşul reprezintă şi leagănul dansului naţional peruan, purtînd şi numele de Capitala Marinera, întrucît Marinera este numele dansului naţional peruan.

Aici a găsit locul potrivit pentru fondarea unui oraş don Diego de Almagro, care l-a botezat Trujillo, după numele oraşului spaniol în care s-a născut conchistadorul Francisco Pizarro. Cultura Mochica a fost prezentă aici din secolul al III-lea î.Chr., iar după 1500 de ani, adică prin secolele XII-XIV d.Chr. avea să apară cultura Chimu.  După victoria sa de eliberare a nordului continentului sud-american, la bătrîneţe, Simon Bolivar s-a retras în acest oraş. Casa Emancipacion sau Casa Magdalengoitia  este casa în care s-a născut marchizul Torre Tagle, primar de Trujillo, care în anul 1820 a pornit prima mişcare separatistă, declarînd independenţa statului Peru. Arhitectura religioasă este reprezentată printr-o extraordinară simplitate exterioară, iar înăuntru încă mai găsim amvoane şi altare deosebit de bogate şi fastuoase, precum şi tablouri minunate realizate de şcoala de pictură de la Trujillo.

Catedrala Romano-Catolică din Trujillo este situată în Plaza de Armas (Piaţa Armelor), plină de palmieri, iar alături de piaţă sînt construite conacele republicane şi viceregale, precum şi alte mici palate armonios îmbinate. Alături de catedrală se mai găseşte şi Biserica El Carmen din secolul al XVIII-lea cu altare şi un amvon, confecţionate din lemn aurit, iar în interior sînt peste 150 de picturi valoroase, aparţinînd şcolii de pictură din Quito, din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. În oraş se mai află Biserica Merced, operă a portughezului Alonso de las Nieves, Biserica San Augustin cu altarul său în stil baroc şi amvonul din lemn sculptat şi aurit, precum şi Biserica San Francisco, cu cel mai mare altar decorat cu retabluri multicolore datînd din secolele XVI-XVII.

Nu departe de Trujillo se află Chan-Chan, considerat cel mai mare oraş de chirpici din lume şi care a fost capitala Regatului Chimu, cu o suprafaţă de aproximativ 20 kmp. Chan-Chan, în limba mochica veche, înseamnă Soare-Soare şi este declarat Patrimoniu istoric şi cultural al umanităţii, alături de oraşele antice din Egipt şi de ruinele Teotihuacan din Mexic. Populaţia Chimu a folosit la construcţia oraşului chirpici, bolovani rotunjiţi, lut, lemn, papură totora, paie şi trestie, toate amestecate cu nisipul de pe coasta din faţa citadelei. Acest gen de chirpici a fost folosit şi de bătrînii noştri şi chiar se mai foloseşte la sate pînă în ziua de azi. Şi în Lima, în muzeul de pe malul drept al rîului Rio Rimac, se află ruinele vechilor constructii din chirpici, atît de solide, care rezistă şi astăzi, şi care nu aveau niciun alt liant între bolovanii rotunjiţi. Organizarea citadelei se făcea pe clase sociale distincte şi stratificate pe diferitele domenii, cu clădiri proprii, după posibilităţile şi materialele vremurilor. Citadela era  împrejmuită cu ziduri înalte şi cu o singură poartă de intrare în partea de nord, ca să poată fi controlată atît intrarea cît şi ieşirea  în şi din cetate. Aprovizionarea cu apă se făcea prin cele 84 de fîntîni din interior şi încă 56 de fîntîni în zonele rezidenţiale şi mărginaşe. Aveau templele lor pentru rugăciuni, precum Templul Soarelui (Huaca), un templu de 20 m înălţime, care a fost construit în trei zile de către 25.000 de oameni cu 70 milioane de cărămizi din chirpici.

BRODERIA ZEILOR SAU MISTERIOASELE DESENE GIGANTICE DE LA NAZCA

Aceste enigmatice şi impresionante linii, considerate ca fiind o broderie a zeilor, reprezintă figuri zoomorfe, fitomorfe şi geometrice, gravate pe suprafaţa podişurilor deşertice a patru pampasuri (Palpa, Ingenio, Nazca şi Socos), ale deşerturilor peruane şi care nu pot fi văzute decît din avion, de la o înălţime minimă de 200 m.  Aceste broderii se întind pe o suprafaţă de 500 kmp, fiind nişte şanţuri late de 1 m  şi adînci de 20 cm, ale căror lungimi pot ajunge la cîţiva kilometri. Vechi de cel puţin 1500 de ani (200 î.Chr. – 600 d.Chr.) demonstrează cunoştinţele de geometrie  ale vechilor peruani, cunoscuţi pentru sistemele de irigaţii şi pentru faimoasele lor modele textile ale ţesăturilor din Paracas.

Desenele reprezintă fiinţe de dimensiuni gigantice; oameni, păsări, maimuţe, peşti, cactuşi şi flori, desenul unui păianjen avînd picioare lungi de 40 m, multe dintre figuri fiind făcute dintr-o singură linie, lungă de la cîteva sute de metri, pînă la cîţiva kilometri şi care taie deşertul. Desenele includ figuri geometrice, precum cercuri, pătrate şi spirale, rezistînd în acest deşert datorită poziţiei lor geografice. Paul Kosok, istoric al culturii americane, a descoperit aceste forme geometrice în anul 1939, în timpul unui zbor de recunoaştere. Povestea lui relatată mai tîrziu, a făcut-o pe matematiciana germană Maria Reiche (1903-1998) să-şi dedice întreaga viaţă acestor observaţii şi cercetări. Maria Reiche a fost numită de localnici „Îngerul de pampas”, ea fiind cea care a descoperit practica ancestrală de realizare a şanţurilor, în solul dur şi uscat al deşertului, şanţuri care mai apoi erau astupate cu pietre aduse din locuri îndepărtate. Îndepărtînd aceste pietre, a ajuns la solul roşu al deşertului, cu mare conţinut de fier, şi astfel din avion a fost fotografiat un condor cu o lăţime a aripilor de 120 m. Scriitorul elveţian Eric von Daniken consideră că aceste figuri geometrice au rolul de semnalizare sau pistă de aterizare pentru  fiinţele extraterestre, însă Maria Reiche consideră că este vorba de un calendar astronomic de dimensiuni uriaşe, ale căror figuri ar marca perioadele sau diferitele faze solare. Aceste linii erau figuri care reprezentau mişcarea stelelor şi succesiunile anotimpurilor, lucru extrem de important în dezvoltarea agriculturii. Pasărea colibri este reprezentată printr-o lăţime a aripilor ajungînd la 66 m. O altă figură, numită pasărea gigantică, are o lungime de 300 m şi o lăţime de 54 m, iar gîtul său este îndreptat spre răsărit. Este foarte interesant faptul că în dimineţile de iunie, dacă o priveşti din aer, situîndu-te la nivelul corpului şi urmărind direcţia ciocului, vei vedea că pasărea indică răsăritul Soarelui.

O altă figură de mamifer este maimuţa, care măsoară 135 m şi care corespunde Ursei Mari. Astfel, oamenii de ştiinţă consideră că sînt trei elemente care au dus la acest miracol de conservare a desenelor, şi anume: clima din pampas, unde plouă numai o singură dată la doi ani şi atunci numai o jumătate de oră; solul, cu un conţinut mare de gips, care face ca pietrele să se menţină în picioare şi culoarea închisă a pietrelor, care, absorbind căldura, protejează şanţurile împotriva vînturilor, nepermiţînd eroziunea acestora.

O altă particularitate o reprezintă localitatea Cahuaci, situată la nord de Nazca şi care reprezintă unul dintre cele mai importante centre religioase ale culturii Nazca. Aici călătorul poate admira piramidele din chirpici, pieţele largi şi cimitirele, însă mai poate degusta şi din delicioasele deserturi de roşcov.
(va urma)

Prof. dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România