Aventură în jurul lumii. BRAZILIA, PERU, ECUADOR, COLUMBIA, VENEZUELA, GUYANELE, BOLIVIA, PARAGUAY – mai mult de o treime din America de Sud – udate de bazinul hidrografic AMAZON

Amazonul este fluviul cu cel mai mare debit de apă din lume,  care scaldă o treime din continentul sud-american împreună cu afluenţii săi şi poartă numele unor războinice legendare, străbătînd continentul de la vest spre est pe o lungime de 6.440 km. Acestă minune a naturii îşi are originile în statul Peru, străbătîndu-l de la sud la nord, ieşind afară din ţară pe la Caballococha; udă o suprafaţă de teren egală cu suprafaţa Australiei, adîncimea sa fiind suficientă ca să-l străbată vasele oceanice, de la Atlantic şi pînă la Inquitos-Peru, pe mai mult de jumătate din lungimea sa totală, vărsînd în Atlantic de zece ori mai multă apă decît fluviul Mississippi. Putem spune că traversează America de Sud, de la un ţărm la altul, adică de la Oceanul Pacific la Oceanul Atlantic.

Ca să-ţi imaginezi dimensiunea Bazinului Amazon şi dacă vei încerca să-l urmăreşti pe hartă, vei vedea că este tot la fel de dificil ca şi a înţelege infinitul.

Putem spune că izvorăşte din Machu Picchu, Peru, prin rîul Urubamba, dar şi din Quito – capitala Ecuador, ajungînd la punctul culminant MANAUS, unde se uneşte cu Rio Negro, care se varsă în Amazon pe o lăţime de 5 km, continuînd drumul spre Atlantic, unde printr-o vastă reţea de canale se varsă în alte două rîuri, Para la nord şi Tocantins la sud, formînd Delta Amazonului, de 320 km.

Insula de Marajó, cuprinsă între două canale, are suprafaţa Elveţiei. Izvoarele sale nord-vestice, din lacurile glaciare ale Munţilor Anzi, cad cu repeziciune dăltuind în munţi defilee dramatice şi răscolind argila, culoarea apei devine cafea cu lapte, fiind totuşi numite ape albe, spre deosebire de alţi afluenţi cum este Rio Negro, ale cărui ape sînt limpezi, însă colorate în negru, datorită resturilor descompuse ale plantelor din mlaştini.

Zăpezile topite din Anzi şi ploile tropicale abundente provoacă inundaţii masive. O zonă din pădurea Várzea, de suprafaţă egală cu cea a Islandei, este inundată cîteva luni pe an, apa ajungînd şi la adîncimea de 9-10 m, iar alte regiuni Igapó se află sub ape mai tot timpul anului. Astfel, aerul din pădure este fierbinte, umed şi lipicios, temperaturile fiind ziua de 33 grade C, noaptea scăzînd la 23 grade C.

Nunta apelor, aşa cum am mai spus, are loc la Manaus (1.200 km de Atlantic), unde Rio Negro, lat aici de 5 km, îşi uneşte apele sale negre cu cele albe ale cursului principal. După brazilieni, bineînţeles că numai de aici, de la această confluenţă în aval începe Amazonul propriu-zis şi pe care ei îl numesc Solimões. După 600 km, mai spre est la confluenţa dintre Rîul Xingu cu apele sale întunecate şi Amazonul cu apele sale albe, se naşte un vîrtej uriaş, între oraşele Almeirim şi Porto de Moz.

În aval de Manaus, zona este atît de plată, încît fluxul dinspre Atlantic înaintează pînă la Obidos, pe o distanţă de 966 km.
În anul 1500, Vicente Yañez Pinzón, spaniol, căpitan de corabie, care a navigat împreună cu Cristofor Columb, a fost primul european care a cercetat Gurile Amazonului, numindu-le o mare de apă dulce. Mai tîrziu, după 41 de ani, un alt spaniol, Francisco de Orellana, este cel care a străbătut întreaga lungime a Amazonului.

Povestea spune că Orellana se găsea în Ecuador, făcînd parte din expediţia condusă de Gonzalo Pizarro, în căutarea aurului, a mirodeniilor şi a oraşului legendar El Dorado. Împotmoliţi în jungla peruviană, ei au construit o corabie, numită San Pedro, şi au trimis-o sub comanda lui Orellana să caute hrană, însă corabia nu s-a mai întors niciodată. Pizarro şi oamenii lui s-au întors pe uscat, în Ecuador, iar Orellana a navigat spre est prin Delta Amazonului, ajungînd pînă la urmă în Marea Caraibelor.

Pe Amazon, Orellana a întîlnit triburi ostile, dintre care unul alcătuit numai din femei. Imaginaţia publicului captivat de poveste a numit acest trib de războinice Amazoane, după numele luptătoarelor aprige din miturile Greciei antice. Astfel, fluviul a fost numit Amazon, deşi Orellana l-a botezat El Rio Mar (Fluviul Mare) după dimensiuile sale uriaşe.

Flora pădurilor tropicale: nicăieri în lume nu există o diversitate mai mare de plante, copaci înalţi de 60 m, ce ecranează lumina solară, iar în zonele uscate de pe sol nu se află decît un covor de frunze putrezite. În zonele inundate însă, arborii şi arbuştii au rădăcini fortificate pentru supravieţuire. Pretutindeni în frunzişul stratificat mişună viaţa plantelor; liane, orhidee şi bromeliade concurează pentru spaţiu pe ramurile superioare ca să iasă la lumină.

În această floră se găseşte o faună pe măsura ei. Păsări colibri, papagali, fluturi uriaşi şi lilieci concurează cu maimuţele şi kinkajou,  cu caymanii şi ţestoasele de apă dulce, mamifere acvatice, precum lamantinii şi delfinii de apă dulce, cu animale terestre precum jaguarii, tapirii, capybara şi tatu. Sînt peste 2.000 de specii de peşti şi peste 1.600 de specii de păsări.

Parcul Naţional Amazonian din Brazilia, străjuit la sud de rîul Tapajós, are o suprafaţă totală de aproximativ 10.000 kmp.

Anaconda este un uriaş printre şerpi şi poate ajunge la 10 m lungime şi cîntări 225 kg, fiind gros cît un trunchi de om. Majoritatea exemplarelor nu au mai mult de 5-6 m lungime. Adaptat perfect la mediul în care trăieşte, acesta pîndeşte pe ţărmurile nămoloase sau în apele mai puţin adînci, fiind gata să-şi înşface prada, alcătuită din: păsări acvatice, capybara, ţestoase, tapiri şi caymani. Reptila poate ucide şi un cayman lung de 2,5 m, pe care-l sufocă şi apoi îl înghite întreg. Atacă rar omul, deşi circulă zvonuri ciudate. După un festin săţios, şarpele poate posti săptămîni întregi. Anaconda naşte pui vii, chiar şi pînă la 70 de pui o dată,  a căror lungime poate atinge 76 cm. Mulţi dintre ei sînt înfulecaţi de caymani, însă odată ajunşi la maturitate, ei devin agresivi  şi au ocazia să se răzbune.

Date geografice statistice:
– ca lungime, Amazonul  este al doilea după Nil, cu 55 km mai scurt;
– ca debit, varsă în ocean 116.000 t. apă/secundă, de trei ori mai mult decît Zair (fost Congo), de 10 ori mai mult decît Mississippi şi de 60 de ori mai mult decît Nilul;
– o cincime din apa vărsată în oceane  de fluvii şi rîuri este contribuţia sa;
– şapte dintre afluenţii săi au lungimi de peste 1.600 km, Madeira fiind cel mai lung cu 3.200 km, mai lung decît Dunărea cu aproape 300 km;
– se varsă în Oceanul Atlantic cu o forţă atît de mare, încît curentul său de apă dulce persistă şi la 160 km de ţărm.

(va urma)

Prof.dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România