Aventură în jurul lumii. BRAZILIA, PERU, ECUADOR, COLUMBIA, VENEZUELA, GUYANELE, BOLIVIA, PARAGUAY – mai mult de o treime din America de Sud – udate de bazinul hidrografic AMAZON

continuarea episodului anterior

CANIONUL COLCA

Este de două ori mai adînc decît Marele Canion din SUA şi despică în două înălţimile nordice ale Anzilor peruani, fiind descris în Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai adînc defileu din lume. Rîul Colca este cel  care a săpat acest hău în scoarţa terestră. Această crevasă din stînca muntelui arată de parcă ar fi fost despicată cu o singură lovitură de cuţit. Colca curge vijelios, iar în anotimpul ploios, sus, la 3200 m deasupra rîului, vîrfurile albe şi semeţe ale munţilor sînt deseori ascunse în nori. De-a lungul unei văi din aceşti munţi, lungă de 64 km,  se află 86 de conuri ale unor vulcani stinşi, conuri ce ajung şi pînă la o înălţime de 300 m, deşi unele dintre ele se ridică din cîmpie.

Între Valea Vulcanilor şi Oceanul Pacific sînt mii de bolovani albi, presăraţi pe o albie fierbinte şi nisipoasă numită Toro Muerto. Pe aceşti bolovani sînt gravate tot felul de forme geometrice, discuri solare, şerpi, lame şi siluete umane avînd pe cap nişte căşti  precum cele de astronaut. Legenda spune că aceste figuri reprezintă oamenii veniţi din spaţiu.
Pe pantele aride creşte Puya, o plantă ca o minge cu ţepi lungi; din tulpină cresc nişte frunze aidoma unor săbii cu marginile zimţate de ţepi curbaţi, ca să le apere de animalele înfometate, aflate în căutarea hranei.

Cînd atinge  vîrsta de 100 de ani, puya face o floare ca o lumînare, înaltă de 4-6 m; e o plantă care pare a fi înrudită cu ananasul. Zona este atît de aridă încît păsările înfruntă ţepii şi-şi construiesc cuiburile între frunzele de puya, acestea dovedindu-se de cele mai multe ori capcane ale morţii.  Biologii sugerează că planta s-ar hrăni cu substanţa scursă din leşurile păsărilor, adică este necrofagă. Tot cu leşurile acestor păsări se hrăneşte şi condorul, vultur ale cărui aripi au o lungime de 3,2 m şi care nu este chiar atît de invincibil pe cît se pare. Sursele de hrană din aceşti munţi sînt puţine şi instabile, de aceea supravieţuirea speciei se pune sub semnul întrebării, deoarece condorul nu-şi depune ouăle decît atunci cînd are suficientă hrană. Însă o dată la cinci ani se produc nişte furtuni devastatoare, care ucid animalele mici şi lasă în urmă mortăciuni ce atrag rîuri de insecte şi declanşează molime. Aceasta este perioada în care condorii îşi depun cîte un ou şi planează liniştiţi prin aer, fără să mişte aripile, aruncîndu-şi umbra   impunătoare deasupra munţilor.

Cu toate acestea oamenii, de secole şi secole, reuşesc să-şi ducă viaţa în aceste ţinuturi aspre, cultivînd plante montane joase şi crescînd lame. Întrebaţi cum au ajuns pe aceste meleaguri, o să-ţi răspundă că vin de pe un vulcan conic, acoperit de zăpezi şi care se numeşte Collaguata. Ei înşişi îşi spun collaguas şi poartă nişte pălării conice, după forma muntelui lor sacru. În vechime bandajau capetele copiilor pentru a le da o formă conică. Probabil că aceştia erau oamenii cu capul ţuguiat, despre care am învăţat şi noi, însă spaniolii le-au interzis această practică încă din anii 1570.

STATUL CHILE – VALPARAISO SAU PERLA PACIFICULUI

Este oraşul cu o istorie zbuciumată,  cel mai important port din Chile, a cărui existenţă este consemnată din anul 1536, cînd conchistadorul spaniol Juan de Saavedra a ancorat în golful larg. El l-a botezat cu acest nume după locul său de naştere din Spania. Dezvoltarea lui iniţială a fost înceată datorită taxelor vamale spaniole mari, însă după independenţa din 1818 oraşul a început să înflorească, negustorii venind din toate părţile.

Liniile maritime au legat oraşul Valparaiso de Europa, acesta fiind prima escală pentru corăbiile care înconjurau Capul Horn şi astfel oraşul devine cel mai important şi modern port al statului Chile. Din păcate, însă, după 100 de ani, o dată cu deschiderea Canalului Panama, epoca de aur a acestui oraş ia sfîrşit. Pe cît de pitoresc şi fantastic, pe atît de încercat a fost în scurta sa istorie. După raidurile piraţilor au urmat nenumărate furturi, incendii şi cutremure. Dintre acestea din urmă cele mai devastatoare au fost cele din anii 1906 şi 1971, după care cea mai mare parte a oraşului a trebuit să fie reconstruită. Cu toate acestea, mai sînt multe clădiri care-şi păstrează stilul neoclasic, ca şi pe cel victorian.

Este numit Perla Pacificului deoarece chiar şi astăzi, hoinărind pe străzile oraşului, descoperi pe una din străzile lăturalnice o clădire din vremurile coloniale de mult apuse, sau renumita biserică La Matriz, care chiar merită să fie vizitată. Dacă te găseşti aici în zilele de tîrg, cînd comercianţii umplu străzile cu chioşcurile şi standurile lor, ori sfîrşitul de săptămînă, întîlneşti de-a lungul digului Muelle Prat, artizanii şi femeile, care îşi etalează produsele, recompensîndu-ţi efortul făcut. Din viaţa oraşului fac parte şi cele 15 lifturi, care au mai rămas din cele 28 cîte au fost construite între anii 1883 şi 1935. Acestea sînt un fel de cabine trase pe şine printr-un cablu, cum este şiclăul nostru de la Covasna, sau de pe Tîmpa (Braşov) construit cam în aceleaşi vremuri pe care localnicii, în limba spaniolă, le numesc las ascensores. Unele dintre ele reprezintă adevărate capodopere inginereşti, cu ajutorul cărora te poţi descurca mult mai uşor în locurile cu pante mari, unde nici autovehiculele nu se pot aventura pe străzile înguste şi deosebit de înclinate.

Astăzi, prin viaţa sa trepidantă, cu aeroportul internaţional, cu comerţul său intens şi cu cele peste 20 de hoteluri de lux, a fost  pusă  în umbră capitala Santiago de Chile, care are o viaţă mai puţin colorată.

Prof.dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România