Avem ceva în comun cu Italia: clanurile mafiote

Ce se întâmplă la Caracal de luni bune deja (ziua 69 astăzi, 3 octombrie), şochează. Şochează presa naţională, cea internaţională, se dau şi se iau interviuri, canalele televiziunilor de ştiri abundă în celebre breaking news, finalul este pe cât de departe, pe atât de greu de anticipat.

Ceea ce se întâmplă la Caracal şi în zonă, mi-a amintit de frumoasa şi istorica gintă latină, două ţări, Italia şi România, având multe, multe în comun.

Încep cu Italia, ţară în care Liga Nordului doreşte separarea de sud. Firesc dacă avem în vedere că nordul Italiei este mai bogat şi mai industrializat. Sudul rămâne în continuare sărac, fiind sub controlul clanurilor mafiote de ieri şi de azi. Mă refer la Cosa Nostra, Camorra, ’Ndragheta, Sacra Corona Unita, nu le amintesc pe toate. Cert este că după 1990, mulţi români, cei cu un statut social incert, au aderat la ele. Cum mulţi mafioţi italieni au fost prinşi în România, loc călduţ şi primitor pentru delicvenţi sub alte identităţi.

În România, nu se doreşte separarea. Nordul are un alt statut, referindu-mă la o regiune mult mai bine organizată, dezvoltată, cu lucruri ţinute mai bine sub control. Sudul (sud-est, sud-vest) şi estul (din Botoşani şi până în Dobrogea) sunt în stăpânirea clanurilor mafiote de toate preocupările. Şi aici punem semnul egalităţii între clanurile mafiote italiene şi cele din România, ocupaţiile fiind dintre cele mai diverse. Să le trec în revistă pe cele mai importante: prostituţie, trafic de persoane, droguri, sclavie, contrabandă, speculă, şantaj, mituire, taxă de protecţie, crimă organizată, răpiri, escrocherii imobiliare, privare de libertate, cămătărie, poluarea canalelor financiare şi de credit. Şi acestea nu sunt singurele. Supărător este altceva, faptul că nu există nici un interes real din partea autorităţilor de a le pune capăt. Motivele sunt, ca şi în Italia, relaţiile interlopilor cu politicienii, cu oamenii de afaceri, cu magistraţi, cu poliţişti, o familie, o putem numi aşa, în care totul funcţionează ca la carte. Vânaţii sunt informaţi la timp, dispar, dosarele se umplu de praf, toată lumea cântă, râde şi dansează.

De la Roma în jos este sărăcie, pe toate direcţiile. De la Ploieşti în jos şi în lateral, este tot sărăcie. Clanurile nu au nici un interes să îmbunătăţească regiunile, atâta timp cât sărăcia e o metodă de manipulare a oamenilor, de prostire a lor.

Am pornit de la Caracal, unde jocurile sunt făcute de Oacă, Vacă, clanul Bodiguarzilor şi clanul Rico/libanezul Henri Saouma. Ajungem la Craiova (Organizaţia Frăţia), la Alexandria (clanul Ţăndărică), Arad (clanul Uţu Rohozneanu), Timişoara (clanurile Stancu, Cârpaci, Baderca, Fraţii Olteanu), Călăraşi (Vlad Costel), Constanţa (clanurile Săceanu, Pitbull, Nuredin Beirun, Fraţii Spanioli), Brăila (Taxi), Botoşani (Ion Clămparu), Neamţ (Ţâţa), Vaslui (clanul Gentimir), Focşani (clanul Costică Argint), Vâlcea (clanul Lăbuş), Slatina (Sandu Anghel zis şi Bercea Mondial)… mulţi “căpitani”, “locotenenţi” sau simpli “soldaţi” fiind închişi, şi mulţi alţii fiind liberi sau daţi în urmărire internaţională. Ei sunt însă cei care conduc, din umbră sau nu, România, sudul şi estul în special.

De unde atunci bunăstare? De unde linişte cât de cât? Cine va pune piciorul în prag, şi mai ales, când? Ce se întâmplă în Caracal are, din păcate, continuitate. Nu este zi să nu aflăm că a mai dispărut o fată, două, o femeie…

Mai este ceva, şi vreau să fiu bine înţeles. Mirajul serviciilor bine plătite peste hotare funcţionează şi prinde mai ales în cazul oamenilor puţin către deloc cunoscători ai fenomenului, a celor puţin informaţi corect. Se ajunge la sclavie şi mai rău, la traume psihice pe termen îndelungat, de la cei păţiţi la aparţinători şi nu numai. Din când în când, mai ies la suprafaţă, peste noapte sau pe zi, cadavrele unor necunoscuţi. Infrastructura de analiză a ADN-ului, la noi în ţară cel puţin, este depăşită, motiv pentru care cerem ajutorul instituţiilor de peste mări şi oceane. Alt inconvenient la care mai avem multe de îndreptat pentru ca lucrurile să funcţioneze normal.

Mai lipseşte ceva. Măcar Mafia italiană are parte de producţii cinematografice grandioase, ajunge să amintesc doar unul “Naşul” şi încă trei serii. Pe când şi în România un film de profil? Cazul Caracal este din categoria fierbinte, actual, nu-l lăsaţi să dispară, pentru că va fi greu de scris un… scenariu.

Închei cu răpirea unei fete de 10 ani, ieri, în Popeşti Leordeni. Scenariul continuă.

Demostene ȘOFRON

Articole din aceeasi categorie

One Response to Avem ceva în comun cu Italia: clanurile mafiote

  1. maria popa

    Surprinzătoare ,,bogăția” de in formație a autorului în care, iarăși, nu are habar. Să nu mai vorbim despre greșelile gramaticale, scrierea după ureche (ex. delicvenți!) și multe altele…