Aura mediocrităţii

De zece zile încoace ne preocupă rezultatele testelor PISA, rezultate dezastruoase, supărătoare, reale însă. Ele reflectă situaţia dezastruoasă a învăţământului românesc post 1989.

Cum s-a ajuns aici? Răspunsul este pe cât de simplu, pe atât de dureros. El are în vedere Ministerul Educaţiei în ansamblul său, respectiv cei care au ocupat fotoliul în cei 30 de ani. Să mă explic…

Post 1989, la conducerea Ministerului Educaţiei din România s-au aflat nu mai puţin de 28 de miniştri, de la Mihai Şora (încă în decembrie 1989) la Cristina Monica Anisie (în momentul de faţă). Cu sublinierea că numai în ultimii zece ani 16 miniştri s-au perindat pe la conducerea ministerului în cauză. 28 de miniştri pentru 30 de ani, anul şi ministrul putem spune. Nici unul nu şi-a dus mandatul la capăt, nici unul nu a terminat ceea ce şi-a propus. Toţi au schimbat pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, fără rezultate însă. Unii au văzut în minister propria lor  moşie, administrând-o ca atare. Alţii au căpuşat-o financiar cu tot felul de manuale din care nu s-a predat niciodată, fără ca banii investiţi să fie recuperaţi şi mă gândesc doar la inutilul manual de educaţie fizică.

Nu este singurul exemplu negativ din activitatea miniştrilor noştri în ale educaţiei. Să vedem cum se prezintă învăţământul românesc azi…

Cel mai văduvit este învăţământul din mediile defavorizate, sate şi comune. Pentru a învăţa cât de cât, o parte dintre elevi parcurg pe jos 5, 10 km dintr-o localitate în alta. Condiţiile de igienă personală (toalete, apă…) lipsesc în multe şcoli din provincie. Nu în ultimul rând, lipsesc profesorii, cadre calificate, în multe din şcolile României un profesor predând patru sau chiar cinci materii! Trist este că predau materii la care nu au calificarea necesară! Ca să nu mai amintesc de faptul că la clasele 5-8 predau absolvenţi de liceu din localitate, altă anomalie. Numai în România se putea întâmpla aşa ceva.

Situaţia învăţământului orăşenesc este alta, bună spre foarte bună, începând cu prezenţa la catedră a profesorilor calificaţi. Totul este să existe interes şi din partea elevilor. Există, nu mult, majoritatea preferând aura mediocrităţii. Majoritatea elevilor îşi pregătesc evaluarea în ultimul moment, lucru valabil şi pentru pregătirea bacalaureatului. Cultura generală este la majoritatea elevilor, pe butuci. Cea de specialitate este şi ea în suferinţă. Ajung să se realizeze doar cei real interesaţi, puţini la număr.

Testele PISA (Programme for International Student Assessment), a nu se confunda totuşi cu celebrul oraş italian, vizează evaluarea standardizată a elevilor de 15 ani, cunoştinţele lor în matematică, ştiinţe şi scris/citit. Targetul testelor, există un target până la urmă, este de a vedea cât de pregătiţi sunt tinerii pentru viaţa reală, capacitatea lor de acţiona şi performa într-o lume tot mai dinamică şi culturală. Acesta este cadrul general al testelor PISA cu care s-au confruntat tinerii noştri, finalul fiind, cum am mai spus, dezamăgitor: 44% dintre elevii români încadrându-se în categoria analfabeţilor funcţionali. Există şi o categorie a elevilor care performează, cu premii naţionale şi internaţionale, cu pretenţii la învăţământul peste hotare, unde şi ajung doar aleşii. Sunt din categoria copiilor cu părinţi avuţi, să recunoaştem şi acest lucru. Pe de altă parte, există şi o categorie de copii de bani gata, certaţi cu legea de multe ori, scăpaţi de braţul legii datorită notorietăţii de care se bucură… banii părinţilor, lista beizadelelor este lungă oricum.

Este de la sine înţeles că trebuie să se schimbe ceva în învăţământul românesc. Învăţământ care trebuie să devină atractiv pentru absolut toate vârstele. Cum este important ca elevii să aibă parte de aceleaşi condiţii,  ideal utopic deja, teoretic doar, practic irealizabil.

Testele PISA sunt veritabile semnale de alarmă. Semnale care au fost şi sunt trase nu de azi şi nici de ieri. Fără folos atâta timp cât învăţământul românesc scoate pe bandă rulantă analfabeţi funcţionali.

Demostene ȘOFRON