Ateliere interactive de încondeiere a ouălor de Paște, la Muzeul de Istorie Turda

Muzeul de Istorie Turda organizează și în acest an ateliere interactive de încondeiere a ouălor de Paște după tehnica tradițională.

Atelierele – pentru tineri și adulți – se vor organiza la muzeu în  fiecare vineri din luna aprilie (5, 12, 19), între orele 13:00-16:00. De asemeni, în cadrul  programului „Școala Altfel” (dar nu numai!), între orele 10:00-14:00, copiii de diferite vârste sunt invitați să participe la aceste demonstrații, fie însoțiți de părinți sau bunici, fie în grup organizat, pe baza unor programări în cadrul atelierelor de pedagogie muzeală. Durata unei activități este de două ore. Materialele și instrumentele necesare sunt puse la dispoziție de către organizatori.

„În cadrul celei de a VII-a ediții a atelierelor de decorare a ouălor prin tehnica protejării fondului cu ceară de albine urmărim transmiterea unui meșteșug tradițional. Prin aceste activități cu caracter demonstrativ și interactiv, ne propunem popularizarea unei imagini corecte și reale despre cultura și arta țărănească, precum și despre tehnicile de încondeiat ouă. Participanții la ateliere vor descoperi bogăția modelelor ornamentale, structurate preponderent în motive vegetale, zoomorfe, antropomorfe etc.” – informează Muzeul de Istorie Turda.

M. T.

Articole din aceeasi categorie