Anunț important către țață

Gata, mă las de pamflet, de scris umor: ăștia, politicenii, mă termină! Au o ușurință extraordinară de a face oamenii să râdă. Că după ce afli despre ce este vorba, ți se pune în gât un pui de plâns, asta-i altceva. Uite, eu stau și tremur, de fiecare dată, în fața colii albe de hârtie, care mi se pare uriașă și neprietenoasă, până aștern primele cuvinte.
Veorica citește o frază, două, și gata umorul! Nu există dată, când deschide fonatorul, să nu o ia, măcar o dată, pe arătură! Cu câtă simplitate o face, cu cât firesc, cum pune ea, mai ales neologismele, în storcătorul de fructe, de iese pe hailaltă parte bunătate de zeamă semnatică, care se zice, stabilizează dopurile de ceară în urechi.
Lasă că o să învețe parlamentarii europeni de la 1 ianuarie, noua variantă fonetică a limbii engleze, dialectul Videle. În toată treaba asta o să-i vegheze nepoata lui Bizet, doamna aceea cu ochii roșii mereu, ca stopurile de avarii de la mașină.
N-a existat în aceste trei guverne, nășite de pater patriae, vreun ministru care să nu fi adăugat perle la șiragul atârnat de gâtul voinic al majorității. Păi, când vorbești de doamna aceea recent introdusă în tabloul lui Mendeleev, noul metal, Rovana, mă trec fiori de respect, fiindcă, în marea lor majoritate, parlamentarii noștri sunt doctori în apărare națională și nimic nu-i oprea să-și scrie lucrările de la distanță, iar Arhanghelul Gabriel să le pună apostila pe aceste lucrări neprețuite.
Doctor fiind, după pensionare, cu pensii dodoloațe, vor dori să muncească în continuare, fiindcă munca face pe om, ca medici de famiglie.
Eu mă întorc la poeziile diabetice de dragoste, am să scriu librete de romanțe, le scriu și la maneliști, dacă mă acceptă Fuego îi trag și lui niște librete umede, brazi se găsesc acum, și nu se pune problema să nu dăm și de o mamă dispusă pentru împodobirea lor.
Nu mai vreau, pe lângă această concurență, să mai fiu și ciuca bătăilor pentru criticii literari: ia să-i vezi, dacă fac vreun dezacord, îmi lipsește vreo cratimă, cum se reped agitând securea războiului.
Am început să am complexe față de acești parlamentari, o voce interioară îmi șoptește: „ascultă, mă, tu poți să stâlcești așa gramatica, s-o faci de nerecunoscut? Nu poți!
Cornel Udrea,
Poet romantic definitiv
P.S.
1. Un cunoscut de-al meu, notoriu membru PSD, și-a băgat actele de divorț. Un complet de cinci judecători l-a achitat.
2. Care dintre cei 3.221.786 de votanți pentru PSD în 2016 este mai bogat ca Liviuț? Să ridice mâna cei care au agonisit până acum, după 1989 din salariu, măcar 100 de milioane de euro.
3. „Noi avem un program de lărgire a bazei de la om la om. Fiecare membru de partid cu cotizația la zi, trebuie să aducă încă un membru…care să creadă în noi. PSD va introduce curând și cardul de membru de partid. Eu mă opun la card. Eu vreau carnetul ăla vechi, roșu, specific PSD-ului… Sunt foarte mulți nostalgici care nu vor să renunțe la carnet. Ei vor carnetul ăla roșu, cu foi! (Codrin Șetfănescu) QED.

Articole din aceeasi categorie

3 Responses to Anunț important către țață

  1. gerula

    La cel mai inalt nivel de prostie si slugarnicie!!!!!

  2. sinergistina

    Ca de obicei, Cornel la cel mai inalt nivel !!!!

  3. GERULA

    Sa-i pupi tu in CUR pe pesedisti, mosneag senil!