ANP: Peste 2.400 de deţinuţi sunt înscrişi în anul şcolar 2017-2018

Un număr de 2.446 de deţinuţi sunt înscrişi în anul şcolar 2017-2018, iar cinci, în noul an universitar, a precizat, pentru AGERPRES, Biroul de Presă al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Potrivit sursei citate, la nivel primar sunt înscrişi 905 de deţinuţi, dintre care 272 în cadrul programului „A doua şansă”, adresat persoanelor adulte care au depăşit vârsta şcolarizării, iar restul – în învăţământ de masă. La nivel gimnazial sunt înscrise 960 de persoane private de libertate, dintre care 41 în cadrul programului „A doua şansă”, iar restul – în învăţământ de masă. La nivelul liceal şi tehnologic sunt înscrişi 581 de deţinuţi. Distribuirea deţinuţilor pe vârste şi sex se prezintă astfel: bărbaţi adulţi – 2.124, femei – 125, minori – 202.

Potrivit ANP, pentru deţinuţii incluşi în programul şcolar de masă, anul de învăţământ a început la 11 septembrie, iar pentru cei care urmează cursurile în cadrul programului „A doua şansă”, la începutul lunii octombrie, conform metodologiei specifice. În ceea ce priveşte locul unde au loc cursurile, ANP precizează că persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis desfăşoară activităţi de instruire şcolară, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis desfăşoară activităţi de instruire şcolară, sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, precum şi în exteriorul locului de deţinere. Procesul instructiv-educativ organizat în sistemul penitenciar are loc, de regulă, în spaţii special amenajate, în incinta unităţilor, cu personal didactic repartizat de inspectoratele şcolare judeţene.

„Cu aprobarea directorului penitenciarului, deţinuţii din regimul deschis pot frecventa cursuri de şcolarizare în exteriorul locului de detenţie, fără supraveghere. Deţinuţii aflaţi în regim deschis pot frecventa cursurile şi la şcolile din comunitate cu care instituţiile de deţinere au încheiat protocoale de colaborare”, precizează ANP.

Personalul didactic necesar pentru instruirea şcolară a deţinuţilor este asigurat de inspectoratele şcolare judeţene, selecţionarea acestuia făcându-se cu avizul administraţiei penitenciarului. Structura anului şcolar, documentele şcolare, precum şi metodologia organizării examenelor de absolvire a cursurilor de şcolarizare şi profesionalizare sunt similare cu cele aparţinând sistemului naţional de învăţământ. Unităţile de învăţământ care asigură şcolarizarea deţinuţilor aparţin reţelei naţionale de şcoli.

Articole din aceeasi categorie