ANOSR: Investiţia în educaţie – şansa pentru viitorul României

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) solicită Guvernului României ca în proiectul de buget de stat pentru anul 2016, domeniul educaţiei „să fie unul prioritar”, iar dezideratul alocării a 6% din Produsul Intern Brut pentru acest sector „să se transforme în realitate, cu creşteri bugetare punctuale pentru capitolele de referinţă pentru studenţi şi învăţămîntul superior: fondul de burse, subvenţia cămine-cantine, subvenţia pentru transport şi finanţarea de bază”.

„În urma unei analize realizate de ANOSR, reiese că la nivelul Uniunii Europene doar Bulgaria alocă un Sigla ANOSRprocent din PIB mai mic decît România pentru învăţămîntul superior, aflîndu-ne în continuare la coadă acestui clasament. Mai mult decît atît, între sistemul de învăţămînt superior românesc şi cele europene există un decalaj care creşte permanent din cauza subfinanţării cronice a acestui domeniu în ţara noastră” – se arată într-un comunicat al ANOSR, remis, luni, presei.

Potrivit comunicatului, din acelaşi studiu reiese că în ultimii ani, în realizarea bugetului educaţiei „nu s-a ţinut cont nici măcar de cei mai elementari factori economici, precum inflaţia”, fapt care denotă „o lipsă a unei viziuni de dezvoltare coerente asupra acestui domeniu”. „Deşi România a depăşit criza economică, încă sîntem foarte departe de nivelul bugetar pe care sistemul de învăţămînt l-a atins în anul 2008, an premergător crizei economice. Considerăm absolut necesară setarea acestui an ca punct de reper şi încercarea recuperării diferenţelor apărute în ultimii ani, care se adaugă faptului că nici măcar la acel moment nu eram aliniaţi mediilor Uniunii Europene privind finanţarea educaţiei, dar eram mult mai aproape decît în prezent” – arată reprezentanţii studenţilor.

Evidenţiind că investiţia în educaţie aduce nenumărate beneficii societăţii, atît de ordin social (îmbunătăţirea sănătăţii, scăderea ratei criminalităţii, speranţa de viaţă mai mare, scăderea vulnerabilităţii la vicii ş.a.), cît şi de ordin economic, reprezentanţii studenţilor îşi exprimă convingerea că, „în contextul social actual al României, o investiţie substanţială în educaţie este mai mult decît recomandată”. De asemeni, consideră necesar ca guvernul să acorde „o importanţă sporită eliminării inechităţilor foarte mari existente în sistemul de învăţămînt” şi să opereze creşteri bugetare semnificative în domenii precum fondul de burse, subvenţia cămine-cantine, subvenţia pentru transport sau finanţarea de bază.

„Este pentru prima dată cînd premierul României provine din domeniul educaţional, şi avem încredere că acest lucru se va reflecta pozitiv pentru învăţămînt în propunerea de buget pe care o va formula guvernul pentru anul 2016. Respectarea Legii Educaţiei Naţionale şi alocarea a 6% din Produsul Intern Brut pentru educaţie este un obiectiv important, dar şi mai important este să ne asigurăm că orice creştere bugetară existentă se îndreaptă către capitolele care au cea mai mare nevoie de acest lucru, creşteri care să vină în sprijinul direct al studenţilor şi care să elimine inechităţile din sistem” – declară preşedintele ANOSR, Vlad D. Cherecheş, citat în comunicat.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie