“Al nostru”

Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea a ars. Temeinic. A fost zi de doliu, spunea cineva, şi lucrurile se confirmă cu fiecare oră ce trece. Pentru că, în asemenea momente, solidaritatea este mai mare ca oricând, tragediile adevărate aduc laolaltă mii şi mii de suflete.
Altfel aproape nepăsătoare.
Nepăsătoare au fost când această bijuterie arhitectonică (construită între 1903-1905) transformată în şcoală populară de artă sau, mai târziu, în bibliotecă. Cel puţin atunci clădirea era întreţinută, avizele pompierilor la zi.
A venit însă şi vremea retrocedărilor.
Proprietarii au dat cu bidineaua pe eclecticele forme exterioare (ştiţi povestea : afară-i vopsit gardul,,,) iar înăuntru a rămas o ruină, de nimeni folosită şi fără măcar un aviz, acolo, « de bună şi sigură funcţionare ». În paranteză fie spus, şi alte clădiri monumentale de pe cuprinsul ţării pot avea soarta Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea. Asta pentru că noii proprietari nu au puterea financiară să întreţină aşa cum trebuie palatele iar în timp, lucrurile se complică, se degradează, expuse tot mai mult pieirii.
Clădirile reprezentative au însă orele lor astrale.
Aşa s-a întîmplat şi cu acest Palat. Vâlvătaia a strâns inimile orădenilor într-un mănunchi de solidaritate nemaiîntâlnită. Indiferent de confesiune, culoare politică, sau alte criterii de departajare între oameni, toţi au fost de acord că Palatul este « al nostru ».
Mare lucru !
Omul este « debitor » faţă de comunitatea din care face parte din fragedă pruncie, pentru că fără ocrotirea ei individul n-ar rezista provocărilor. Şi nu spun asta doar pentru că, în definirea solidarismului s-a folosit de aceste concepte L. Bourgeois, ci pentru că, realmente, acest tip de contract social, nescris, dar aplicat, cere ca individul să-şi achite « datoriile » faţă de societatea care, până la urmă, i-a dat totul.
În cazul Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea lucrurile s-au petrecut spontan. Şi nu numai orădenii au sărit să sprijine refacerea clădirii-emblemă. S-au simţit obligaţi cumva oameni de te miri unde, clujeni, spre exemplu, care mărturiseau că n-au fost niciodată la Oradea, dar au venit la ghişeele băncilor unde s-au deschis conturi de solidaritate pentru a dona din multul sau puţinul lor refacerii acestei clădiri.
Şi acest « al nostru » : repet – e mare lucru !
Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie

3 Responses to “Al nostru”

  1. Macapagal Tombalbaye

    Multe monumente asemănătoare se află în aceiași situație ,vezi Cula de la Măldărești…

  2. lucien bolyai

    Construită intre 1903 și 1905 ? În codițiile grele ale asupririi ? Păi azi numai aprobarea amplasării ar dura 20 de ani, iar construcția încă odată pe atît …

  3. Albert Kalonji,Kassaiul de Sud

    Azi mai sînt 200.000 de greco-catolici, față de 3 milioane in 1948. Și atunci, de unde putere economica ?