Admiterea la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai și-a deschis marți, 16 iulie, porțile pentru absolvenții de liceu care doresc să se înscrie la facultate, dar și pentru absolvenții de facultate care doresc să urmeze programele de master.

„Candidații la statutul de boboc al UBB au așteptat încă de la prima oră să-și depună dosarele pentru unul din cele 4.975 de locuri bugetate, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță, toate la nivel licență, puse la dispoziția lor pentru anul universitar 2019-2020. Absolvenții de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul din cele 3.375 de locuri la buget și 6.106 de locuri la taxă. Candidații vor putea alege între 244 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv 217 programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă). De asemenea, candidații care locuiesc la o distanță de peste 20 de kilometri de Cluj-Napoca pot beneficia de peste 400 de locuri de cazare puse la dispoziție de universitate în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu” – a anunțat, marți, UBB.

Conform sursei citate, locurile în cămin, situate în camere cu 5 paturi, vor fi disponibile în perioada 16-31 iulie și vor putea fi ocupate, contra cost, în baza unei cereri transmise Serviciului Social al universității. Candidații vor avea posibilitatea de a se caza împreună cu părinții.

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 16 și 31 iulie 2019. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscriere, probele de concurs, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile.

„Pentru admiterea în anul universitar 2019-2020, facultățile din cadrul universității au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoștințelor și capacităților cognitive ale elevilor. Facultățile vor lua în considerare media examenului de Bacalaureat, cu pondere diferită. Taxele de admitere și taxele de școlarizare pentru anul universitar 2019-2020 au fost și ele stabilite la nivelul fiecărei facultăți” – informează UBB.

Detalii, la adresele: https://admitere.ubbcluj.ro/ro/licenta/; https://admitere.ubbcluj.ro/ro/master/

M. T.

Articole din aceeasi categorie