Admitere la UBB: Peste 13.000 de candidați înscriși în primele trei zile

Peste 13.000 de candidați și-au depus dosarele în primele trei zile de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai.

Aproape 11.000 dintre candidații din acest an s-au înscris pentru studiile de licență, în timp ce alți 2.515 de candidați doresc să urmeze programele de master. Cea mai căutată este, după primele trei zile de înscriere, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 1.791 de dosare pentru studiile de licență cu frecvență, urmată de Facultatea de Matematică și Informatică – cu 1.567 de dosare pentru studiile de licență la zi, Facultatea de Psihologie și Științele Educației – cu 1.082 de dosare depuse, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, unde au fost depuse 869 de dosare de înscriere, respectiv Facultatea de Litere, care a avut, în primele trei zile de înscriere, 831 de candidați.

În ceea ce privește înscrierile pentru învățământul la distanță, prima poziție este ocupată de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – cu 339 de dosare depuse în primele trei zile de înscriere, urmată de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor – 165 de dosare și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – 106 de candidați.

Cele mai căutate specializări de master sunt, după trei zile de înscrieri, cele ale Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 780 de dosare, urmate de cele ale facultăților de Psihologie și științe ale Educației – 396 de dosare, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – 209 de dosare, respectiv Facultatea de Geografie, unde numărul candidaților a ajuns la 205.

Articole din aceeasi categorie