A fost lansată procedura de concurs pentru selectarea de membri ai Corpului Național de Experți în Managementul Educațional

În Monitorul Oficial nr. 19/13 ianuarie 2020 a fost publicat Ordinul ministrului Educației și Cercetării privind aprobarea calendarului desfășurării concursului național de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional (CNEME).

„Calitatea de membru în cadrul Corpului Național de Experți în Management Educațional este o condiție obligatorie de participare la concursurile de selecție a inspectorilor școlari și a directorilor unităților de învățământ din sistemul preuniversitar, conform prevederilor legale. Această calitate se certifică prin înscrierea în Registrul Național al experților în management educațional, în urma promovării concursului de selecție organizat de Ministerul Educației și Cercetării” – precizează MEC, într-un comunicat remis presei.

Conform calendarului anunțat de MEC, procesul de selecție începe în 20 ianuarie, cu afișarea programului orar al înscrierilor, a numărului de locuri scoase la concurs și a metodologiei de concurs, la sediul inspectoratului școlar și pe site-ul propriu, și se va finaliza în 20 martie.

M. T.

Articole din aceeasi categorie