Normalitate

În vîltoarea luptelor politice din ultima vreme, încununate de procente electorale și discuții înfierbântate, replici tăioase, politicianul român indiferent de partid, de culoare în obraji sau cu paloare pronunțată, nu a avut timp să se ocupe, să se gândească la ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Centenarul a fost din nou spectacolul cu care suntem obișnuiți încă din comunism: la glădiniță, noi am cântat despre malea unile, până la instituțiile profesioniste cu toții au slăvit în mod birocratic, pe fugă, cu clișee deja cunoscute această aniversare extraordinară din biografia istorică a României.

Ar trebui ca ziua de mâine să fie una de armistițiu, dar parcă văd că televiziunile nu se vor ocupa de sărbătoarea în sine, ci de cine a stat lângă cine, cine a fost în rândul al doilea, cine a lipsit de la parada militară.

Ce concluzii putem să tragem? Nu cred că sunt dintre cele mai albastre și luminoase. Știu de aceea, o chestiune sigură și de netăgăduit.

Politicianul român nu știe să își susțină o idee, să demonstreze un principiu, să dea detaliile unei dogme: i se termină repede argumentele, din puținătate de informație, de cultură, din nefrecventarea micii oratorii de serviciu, și trece la ce știe cel mai bine, la ceea ce este îi este familiar, din spatele blocului, din piață, de la crîșmă, din pauza mare, la fumat, prea puțin din învățămîntul „repede” pe care l-a terminat în chinuri, ca ale facerii, ori cu diploma trimisă în plic.

Pentru că gramatica îl încurcă, neologismele îl neliniștesc, considerîndu-le, adesea insulte, trece la jigniri, înjurături, molestări verbale, dînd din el tot borhotul neștiinței, de carte, de profesie, de ocupație vremelnică.

În ultimele două săptămîni am trăit ura, la vîrf, imprecația, suduirea neaoșă, acuzele halucinante, toată materia primă a canalizării verbale. Pentru a da culoare, unele duamne politiciene și-au suflecat poalele cuvintelor din margine, dîndu-ne măsura a ceea ce se numește gingășie feminină, lujer de crin, rază pătrată de soare.

În acest peisaj de glină răscolită în căutarea inelului de aur cu diamant, omul de rînd a avut, însfîrșit locul său în fotoliul de orchestră, fiindcă în tot timpul campaniei electorale, nici 1% dintre cei prezenți pe sticlă, nu a fost omul de rînd, în fond decidentul.

Despre viitor nu îndrăznesc să spun nimic, pentru că nici el nu ne adresează cuvinte de încurajare. Rog respectuos, ca mâine să încercați să vă priviți, ochi în ochi, dumneavoastră, politicienii.

Cornel UDREA