2020, an în care în România nu se mai construieşte nimic

Pentru România, anul 2020 este un an pierdut. Este anul în care nu se va mai construi absolut nimic. Şi nu se va construi nimic pentru că disputele politice nu mai au deloc în vedere Reomânia. Disputele vizează luarea puterii şi atât. O luptă fără menajamente, noţiunea de fair-play pierzându-şi total substanţa.

Nu se va mai construi nimic şi veţi constata singuri că am dreptate. După cădereea guvernului Orban, urmează zile de consultări, timp pierdut şi pentru că preşedintele Iohannis va trage de timp. Se va intra în minutele de prelungiri mai rău ca în fotbal. Se vor propune nume, se vor încheia alianţe politice, să vedem câte vor rezista. Între timp, românii îşi vor pierde timpul ascultând sterile discuţii despre anticipate, anticipate şi locale împreună, despre instalări de noi guverne, alte moţiuni şi posibile căderi, noi miniştri, nimic finalizat. Pentru că nici un ministru nou nu va avea timpul necesar pentru a propune ceva viabil şi mai ales, pentru a începe ceva. Şi avem exemplul fostului guvern Orban. Se pune o singură întrebare: ce a realizat guvernul Orban în trei luni de zile? A început prin a demite oameni ai concurentului PSD. S-a plâns pe toate canalele televiziunilor de sărăcia lăsată de foştii. S-a plâns de distrugerea democraţiei. În fine, a dat într-o singură zi, 28 de ordonanţe de urgenţă, acţiune demnă de intrarea în Cartea Recordurilor. A început guvernul Orban să construiască ceva în aceste trei luni? Nu, nici nu a fost vorba de construcţii. Cum de construcţii nu va fi vorba nici în lunile care urmează, atâta timp cât românii vor avea parte de discuţii lungi şi sterile. Vor vedea politicieni aparent îngrijoraţi şi atât. Mai precis, vor vedea la lucru alţi demagogi. În plus, noile cabinete care vor urma, vor avea grijă să voteze alte ordonanţe de guvern, mai ales ordonanţe care să le anuleze pe cele date de guvernul Orban. Ce frumos! Deloc sănătos însă, atâta timp cât românii aşteaptă rezolvări concrete legate de alocaţia pentru copii, mărirea sau nu a pensiilor, mărirea sau nu a vârstei de pensionare, privatizarea sănătăţii, rezolvarea problemelor din învăţământul românesc, revenirea la o justiţie normală, construcţia de autostrăzi…, acestea sunt temele care interesează. Sunt şi alte teme în discuţie, lista este prea lungă pentru a o pune pe tapet. Cert este altceva, în 2020 nimic din ce trebuie rezolvat şi făcut NU se va rezolva şi nici nu va fi făcut. Discuţiile vor fi lungi şi interminabile, se va ajunge la Curtea Supremă, la cea Constituţională, poate şi în instanţele internaţionale, politicienii se vor arăta cu degetul unii pe ceilalţi, acuzele vor curge gârlă. Ne vom trezi în iunie, cu alegerile locale şi, poate, cele parlamentare. Urmează apoi vacanţa politicienilor, majoritatea prin ţări străine. Nu este exclus ca unora să li se piardă urma… Septembrie şi octombrie vor fi luni de pregătire a alegerilor parlamentare, altă gargară, alţi demagogi. Când să construieşti în aceste condiţii? Nu ai nici o şansă, aşa că 2020 este un an pierdut pentru România.

În perioada rămasă, nimeni nu va îndrăzni să semneze ceva. Când spun nimeni mă refer la miniştri, la secretari de stat, oricum nişte nimeni în drum, necunoscuţi cu veleităţi şi cam atât.

Şi în prezent şi în lunile care urmează, cei implicaţi adânc în politica românească, vor avea în vedere doar interesul propriu, nimic în plus. Ciolanul e mare, e gros, are carne din plin. Toţi ochii sunt pe el, toţi doresc să se înfrupte din el. Aşa că ciolanul va trece dintr-o curte în alta, fără a avea un stăpân anume. Sigur este că nu va ajunge la popor. Aşa că oameni buni, pregătiţi-vă de un 2020 pentru România, sec, fără orizont. Să nu aveţi deloc aşteptări de nici un fel. Nici măcar din partea preşedintelui, un alt perdant al momentului. Cel mai mare perdant? România, doar România.