1 sau 18 Decembrie?

Prin vara acestui an, Natalia Intotero, pe atunci ministrul Românilor de Pretutindeni, recunoştea că cele mai recente statistici indică o cifră de 9.700.000 de români care trăiesc în afara graniţelor, alături de cei din Basarabia, Serbia, Ucraina figurând şi circa 5,6 de milioane de compatrioţi stabiliţi în diaspora – date furnizate chiar de misiunile diplomatice ale României.

Un recent studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), dar care include date doar până în 2016, deci cu aproape 4 ani în urmă, relevă că numărul emigranților români din Europa Occidentală plasează ţara noastră pe locul cinci în lume, raportat la numărul total al populației. Raportul evidenţia două perioade de migrație recentă a românilor: primul val, din 2001 și 2002 (înainte de ridicarea vizelor) și cel de-al doilea, între 2015 și 2016. În intervalul dintre cele două perioade, numărul emigranților români a crescut cu 2,3 milioane, de la 1,1 la 3,4 milioane. În 2015-2016, cel puțin 17% din totalul populației născute în România trăia în țările membre OECD. De atunci situaţia s-a agravat, astfel că estimările pentru acest an indică emigrarea a peste 200.000 de români – echivalentul unui oraş mai mare decât Sibiul. Același studiu mai arată că aproape un sfert dintre românii din ţară spun că ar emigra permanent, dacă ar apărea ocazia să se mute în alt stat. De asemenea, jumătate dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani afirmă că vor să părăsească definitiv țara.

Din nefericire, deţinem şi în această privinţă un nedorit record, căci nici o altă țară nu se apropie de aceste cifre. Iar dacă polonezii, care reprezintă cea mai numeroasă comunitate în diaspora din Europa după România, par a se gândi să se întoarcă acasă – 50 de mii dintre ei au făcut deja asta anul trecut -, românii nu dau semne că ar avea astfel de intenţii.

Motivele pentru aceast orientare nu sunt greu de identificat. Greutăţile vieţii de zi cu zi, salariile mici, pensiile (nu, nu cele speciale) aproape nesemnificative, calitatea slabă a învăţământului, asistenţei medicale şi infrastructurii, corupţia şi execrabilul nivel al clasei politice sunt numai câteva dintre cauzele care îi determină pe tot mai mulţi români să-şi pună straiţa în băţ şi să plece pe unde văd cu ochii.

Din păcate, nici unul dintre guvernele care s-au perindat până acum pe la conducerea ţării nu a făcut ceva eficient pentru a atenua măcar fenomenul. Cele câteva aşa-zise programe privind eradicarea sărăciei au rămas mai degrabă nişte texte pe hârtie, şi chiar măsurile economice cu caracter social – cum ar fi majorarea salariului minim şi a punctului de pensie, creşterea spectaculoasă a salariilor bugetarilor sau scutirea de impozit a unor categorii profesionale – sunt adoptate ca soluţii “de ultimă instanţă”, şi nu au cine ştie ce impact asupra vieţii de zi cu zi, ca dovadă majorarea semnificativă a inflaţiei după majorările salariale. Nu există nici o viziune, nici un program coerent pentru ca ţara noastră să depăşească această situaţie în care se află de prea multă vreme.

În aceste condiţii, nu ar trebui să ne mire dacă, în loc să sărbătorim Ziua naţională la 1 Decembrie, vor ajunge să aniversăm data de 18 decembrie – Ziua internaţională a migranţilor.

Viorel DĂDULESCU