Zona „0”

RADU VIDA

Ne interesează această parte a continentului, „colţul nostru de lume”, cum spunea cineva. Sigur că totul este interconectat şi „strănutul” unei puteri străine din capătul celălalt al planetei ne poate afecta. Dar guturaiul cel mai năprasnic vine de aici, de lîngă noi.

Iar aici nu e linişte.

Nu ştiu dacă toate relele se pot pune în spinarea americanilor. Dar, în mare parte, destabilizarea zonei a fost făcută la iniţiativa şi impulsionarea altora de către SUA.

Evident că şi Rusia poartă o vină. A anexat Crimeea şi a susţinut, prin orice mijloace, atacurile separatiştilor din Ucraina de Est. Lucrurile nu sînt însă chiar atît de simple. Pentru că Moscova, ca orice altă ţară de pe Planetă, urmăreşte apărarea şi promovarea intereselor proprii în relaţiile cu celelalte state. Şi, evident, atragerea spre Vest a unor state din fosta componentă a URSS n-a convenit Federaţiei. Cu atît mai mult cu cît n-a fost vorba numai despre acapararea resurselor energetice, ci şi de instalare a noi baze militare, îndreptate împotriva ruşilor. Iar constituirea Uniunii Euroasiatice, întărirea relaţiilor BRICS, redeschiderea unor oportunităţi în Cuba şi, mai ales, întărirea relaţiilor cu RP Chineză n-au fost suficiente pentru a potoli „foamea” ruşilor de a se simţi în siguranţă.

Principala vinovată pentru această situaţie – Uniunea Europeană – a luat măsuri restrictive în ceea ce priveşte unele interese ale Rusiei. Iar SUA a plusat cît a putut, nu numai în ţările dezvoltate ale Europei, ci şi în restul ţărilor aliate.

Din 5 septembrie, a.c. s-a semnat un armistiţiu între Ucraina şi Rusia.Dar SUA au forţat, în continuare, nota. Şi cu toate că unele ţări dintre cele 28 cîte alcătuiesc UE au făcut pasul înapoi, există încă cancelarii manipulate de administraţia de la Washington. Cel mai important lucru care s-a petrecut în acest timp a fost respectarea, pas cu pas, a încetării focului. (Izbucnirile singulare nu pot fi luate în consideraţie). Iar Germania, prin vocea cancelarului Merkel, a îndulcit tonul sancţiunilor. Oameni buni, vine iarna, şi Europa are nevoie de gazele ruseşti! Asta ca să nu mai spunem că problemele dintre Ucraina şi Rusia ar trebui rezolvate între cele două ţări, fără amestecul altora într-o ciorbă pe care ei, cei doi, o cunosc cel mai bine.

Numai că…

Dracu’ e mai negru cîteodată chiar şi decît legendele care-l descriu. Acum, în preajma reuniunii ambasadorilor ţărilor membre ale UE, care sînt gata să se întîlnească pentru dezbaterea ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei, iată că se găsesc unii care să pună paie pe foc. Dincolo de manevrele militare ale unor vase de război din SUA, România şi ale trei state aliate, ministrul polonez al Apărării, d-ul Tomasz Semoniak, a anunţat că, dacă Franţa va livra Rusiei portelicopterele Mistral, Polonia îşi va reconsidera contractul pentru scutul antirachetă făcut cu francezii şi se va orienta spre o achiziţie a sistemului american. Sigur că asemenea şantaje economice sînt inutile (Franţa fiind obligată ca, în cazul neonorării contractului, să plătească dublu Rusiei pentru paguba pricinuită). Dar ameninţările de acest fel îngreunează înţelegerile contractuale şi, mai ales, cauzează consensului ce trebuie obţinut de către cei 28 în reducerea, dacă nu chiar eliminarea, sancţiunilor. Care sancţiuni, implicit, înseamnă detensionarea situaţiei şi reluarea cursului normal al relaţiilor dintre vecinii Rusiei. Spun asta pentru că, la ora actuală, concurenţa din spaţiul cosmic şi virtual, precum şi disputele privind controlul apelor teritoriale ale lumii sînt mult mai importante decît conflictele regionale, în care se pierde energie, timp şi bani. Şi, cine ştie, chiar posibilitatea evitării unor conflicte generalizate.