Zgândărind norocul…

RADU VIDA

Surprizele on-line se ţin lanţ. Şi, se pare, nimeni nu vrea să se înveţe minte. Cu toate că, aproape zilnic, oamenii sunt avertizaţi despre păcălelile pe care le încearcă unii, pentru a goli buzunarele altora.

De data aceasta, noutăţile neplăcute vin din China. Acolo unde, Internetul este mai puţin liber, zic unii, sau mai supravegheat, după alţii. Indiferent de formula adoptată, autorităţile încearcă să ţină în frâu „imaginaţia” celor care, cu mintea pervertită, opintesc să facă numai rău. Gaşca despre care se vorbeşte – pentru că este vorba despre o adevărată armată pusă pe rele – s-a împrăştiat prin Asia. Şi au dat drumul la jocurile de noroc: on-line. Ce-i rău în asta, veţi întreba? Amănuntele. Băieţii nu aveau autorizaţie, foloseau conturi bancare false, momeala era barosană iar câştigurile de formă. Gaşca a adunat 300 milioane de yuani. Suma e colosală, chiar dacă „banul poporului”, moneda naţională a Chinei are o cotaţie mai mică pe bursele internaţionale decât dolarul, să spunem.

Din cei 26 de suspecţi, poliţia a reţinut 21 de indivizi în Filipine. S-a implicat şi Ministerul pentru Securitatea Publică şi reţeaua (Taiwan, Vietnam, poate ş.a.) a fost anihilată. Pungaşii  – transferaţi, în majoritatea lor, în localitatea Zangzhou şi daţi pe mâna Procuraturii Poporului. Între timp s-a descoperit că totul era falsificat, de la acte de funcţionare, la conturi bancare. Transferul banilor de la fraieri (şi, credeţi-mă n-au fost puţini, pentru că, aşa cum se ştie, povestea e globalizată demult: această categorie de oameni nu moare niciodată!). Ei, bine,  Banii erau recuperaţi de la bancomate şi flăcăii trăiau ca în basme. Femei uşoare, mititei şi muştar, cum spunea odată, marele comic Mircea Crişan.

Bala-bam, bala-bam!

N-ar strica un pic de gândire constructivă pe subiect. M-am manifestat de mai multe ori împotriva intervenţiei autorităţilor în ciuntirea libertăţii mediului virtual. Asta pentru că Internetul pare să fie… firul nevăzut care uneşte şi  ne… uneşte. Dar hoţia, crimele, dependenţa (ca la droguri), prostituţia (să ai o femeie care nu există, e ca şi cum ai avea un bărbat pe care-l descoperi că are organe genitale pe inverselea), aşadar toate devianţele întâlnite în viaţa de zi cu zi, „acolo”, trebuie tratate ca şi în viaţa reală. Dacă nu mai aspru. Doar din această perspectivă dau dreptate autorităţilor chineze şi spun: au făcut treabă doar pe jumătate! Nu există sau, mă rog, n-ar trebui să existe jocuri de noroc legale pe Internet. Acolo, controlul nu există. Tentaţia e mare, mai ales când sărăcia zâmbeşte. ştirb, pe la uşile a milioane  şi milioane de oameni de pe Planetă.  Poţi să opreşti un câine flămând să mănânce măcar tencuiala de la o casă părăsită? Nu. Poţi să faci un om să nu se uite după o fustă scurtă şi picioare făcute parcă în ciuda ochilor care-şi clătesc plăcerea fie şi privind? Nu. Asta în viaţa reală. Dar în virtual? Poţi să

îngădui jaf, doar pentru faptul că respectivul joc de pe Internet e legal? Adică îţi dă bani la buget, iar de restul nu-ţi pasă! Eu zic că nu. Poţi însă să faci un lucru simplu. Să delimitezi realul de virtual şi să îngădui operaţiuni „delicate” doar acolo, unde eşti sigur că naivitatea nu este folosită pentru a prădui. A jefui. A ruina. A trimite direct în chingile sinuciderii.

Libertate totală n-a existat şi nu va exista niciodată. Trebuie să ne mişcăm în spaţiul creat de corzile ringului. În „colţul roşu”  trebuie să existe adversar de categorie similară cu cel din „colţul albastru”. Iar bambinuţa în bikini şi cu pancarta provocatoare trebuie să treacă nestingherită pe sub nasul bulbucaţilor de fani. Pariori. Cum putem să ne păzim de toate acestea dacă ringul este în Myanmar, boxerii în Kiribati, iar  cea pancartă cu chiloţei în insula Capului colorat în Verde? Nicicum.

Deci?