Vremea unui alt… Timp?

    Filosofi, sociologi, fizicieni… au dat importanţă maximă timpului şi spaţiului. Au definit, interpretat şi glosat pe subiect şi poeţii şi, nu o dată, au egalat cele mai abstracte concepte ale gândirii umane despre subiect. Până la urmă, treaba a fost simplă şi de la umbra „rece” a soarelui nostru, până la ceasornicul-cocoş şi pendul n-a fost decât un pas. Doi, mă rog! Cu cifre arabe sau romane, cu linii sau reprezentări de tot felul, Timpul s-a lăsat măsurat şi subordonat oamenilor, rămânând, totodată, o scurgere independentă de tot şi toate. Şi, atâta timp cât or exista semeni pe planetă, Timpul va fi perceput ca o categorie absolută, lizibilă pe un cadran de ceasornic, oricare ar fi şi orice formă ar avea.

    Ceasul mecanic, aşadar, a fost inventat în scolul al XV-lea şi a cuantificat timpul, aşa cum spune povestea (Lumea nr. 6, 2018, p.63) şi a marcat începutul unei transformări drastice a modului în care oamenii îşi organizau existenţa zilnică.

    The Telegraph, însă,  ne spun că elevii nu mai ştiu să citească ora pe ceasurile de tip analog. Citez: „Şcolile britanice renunţă la ceasurile de timp analog, din sălile de examene din cauză că adolescenţii nu sunt capabil să citească ora, a anunţat Uniunea cadrelor didactice… Profesorii instalează acum ceasuri digitale, după ce elevii s-au plâns că, în timpul testelor, nu reuşeau să citească ceasul în mod corect. Melcom Trobe, de la Association of School and College Leaders (ASCL) a precizat că tinerii spun că s-au obişnuit cu dispozitivele digitale…”

    La o primă lectură, ştirea ar putea şoca: „Generaţia actuală nu se pricepe la fel de bine la citit ceasul tradiţional ca generaţiile mai vechi”, spune Melcom Trobe. Şi, undeva mai departe: „sunt obişnuiţi să vadă o reprezentare digitală a orei pe telefonul sau calculatorul lor. Aproape orice aparat este digital, aşa că tinerii sunt expuşi la ceasuri electronice peste tot”.

    Nu cred că problema… cititului Timpului are vreo importanţă. Până la urmă, analog sau digital înseamnă, dincolo de evoluţie, acelaşi lucru. Nu-i tot un drac însă, când conceptul sociologic al timpului-liber, acea parte a timpului extraprofesional, care are, realmente, o influenţă deosebită asupra dezvoltării economice şi sociale a lumii,  e luat în stăpânire de politicieni. Ei, în neputinţa lor, ne lasă să credem că suntem un fel de cronocratori, stăpâni nu numai ai Universului, ci şi ai Timpului. Prin definiţie, se zice, timpul uman este unul finit. Iar sărbătorile ar trebui să reprezinte (ca şi orgiile ritualice, de altfel) scurte incursiuni în afara timpului. Prelungirea citoplasmatică a acestei incursiuni, după modelul populist  al politicienilor, nu reprezintă altceva decât o scădere a potenţialului creator. Mai direct spus: o veşnică şi continuă putoreală a timpului productiv. A minţii şi trupului. Care nu avantajează pe nimeni.

    Nici măcar pe iniţiatori.