Vrabia mălai visează; politicienii – ciolan…

ILIE CĂLIAN

Două sînt preocupările oamenilor politici la această oră. Pe de o parte, partidele mari – “noul” PNL şi PSD – doresc să se consolideze în viitorul Parlament şi în viitoarea administraţie publică locală. (De aici, printre altele, şi dorinţa alegerii primarilor dintr-un singur tur: “ai lor” sînt cei mai numeroşi şi vor face tot posibilul ca partidele de care aparţin să obţină cît mai multe voturi.) De cealaltă parte, felurite partide mai mici, încurajate de “Stradă” şi “societăţile civi-le” (dacă nu cumva tocmai aceste partiduleţe au incitat “Strada” şi “societăţile civile”…) se face mare tapaj pe ideea răsuflată a “înnoirii” vieţii politice cu persoane proaspete. I-am zis “răsuflată”, întrucît această “înnoire” a fost şi “jmecheria” prin care Traian Băsescu, timp de zece ani, a “înnoit” pe ici, pe colo, de la Parlament şi

ministere la “servicii” şi Justiţie – şi vedem ce-a ieşit, chiar dacă nu toţi “înnoiţii” săi au ajuns în Puşcărie.

De fapt, ideea “înnoirii” trebuie analizată nu doar cu seriozitate şi înţelepciune, ci şi cu umor (care aparţine ambelor, pentru că atacă excesele). O să încep, deci, cu o ironie: aţi renunţa la un Rolls-Royce de zece ani în favoarea unui Tico nou-nouţ?! Mă îndoiesc! Dar argumentele celor care pledează pentru “înnoire” par a fi extrem de serioase: cică vechii politicieni sînt compromişi. Repet: am văzut tot felul de persoane “tinere” din lumea politicii, afacerilor şi Justiţiei care dau piept cu tribunalele pentru felurite ticăloşii. În fapt, garanţia succesului societăţii noastre nu o reprezintă “noutatea”, ci competenţa, corectitudinea şi eficienţa.

Dar iată ce spunea, săptămîna trecută, la Cluj-Napoca, celebra Monica Macovei, preşedinta Partidului M 10 (după ce s-a plimbat de la “societăţile civile”, la partidul ( partidele lui Traian Băsescu): anume, ca Guvernul Cioloş să spargă monopolul partidelor mari, ca să facă re-forme. Argumentele Monicăi Macovei sînt stupefiante. Ea afirmă că “Guvernul Cioloş are cel mai mare mandat popular pe care l-a avut vreoda-tă un guvern în România, pentru că s-a născut după ce strada, oamenii au dat jos Guvernul Ponta”. Să ne înţelegem: într-o democraţie guvernul este instalat de Parlament (la propunerea preşedintelui ţării şi după consultarea acestuia cu partidele politice şi grupurile parlamentare). În al doilea rînd, “Strada” la care face referire Monica Macovei a fost o minoritate cu totul nesemnificativă, faţă de cei circa 18,3 milioane de cetăţeni cu drept de vot. Dacă o minoritate atît de mică este mai im-portantă decît votul întregului electorat, înseamnă că am ajuns în dictatură. În realitate, demisia Guvernului Ponta va fi avut alte cauze şi motive tactico-strategice, care nu-mi sînt clare, dar de care a ţinut seama şi “noul” PNL, de vreme ce a refuzat să intre la guvernare.

Dar ce o doare atît de mult pe Monica Macovei? De fapt, pentru ea “înnoi-rea” nu înseamnă oameni noi – ea însăşi nu mai e “nouă” – ci înlocuirea “partidelor vechi” – ea conducînd un partid nou… “Acesta e rolul cel mai important al Guvernului Cioioş”, zice M. M. Nu zău?! Noi credeam că rolul cel mai important al unui guvern “tehnocrat” este să guverne-ze cu folos pentru noi…

Dar unde e chichiţa care o doare pe Monica Macovei (şi pe liderii altor partiduleţe)? Ea zice că, printre alte elemente ale reformei electorale (care trebuie, totuşi, acceptată de Parlament, într-un stat democratic), ar fi “eliminarea pragului electoral la alegerile locale şi parlamentare”. Strict matematic vorbind, un parla-ment în care sînt reprezentate mai multe partide este mai democratic. Dar şi aici există limite. În primul rînd, lumea aceasta a evo-luat şi evoluează în cadrul a vreo trei-patru doctrine politice definibile cu suficientă acurateţe. Mai departe, sînt mai degrabă nuanţe şi oportunităţi ale unor oameni ambiţioşi, dornici să se “realizeze” ca li-deri, astfel că asemenea partiduleţe tot ar trebui să se adune între ele, pentru a face o majoritate parlamentară, renunţînd tocmai la nuanţe-le care le definesc. În al doilea rînd, dacă n-ar obţine majori-tatea care să voteze ce vrea, ar trebui să negocieze îndelung cu celelalte forţe parlamentare. Şi aşa ajungem la o altă limită: limita eficien-ţei activităţii legislative (valabilă şi la nivelul consiliilor locale şi judeţene).

În ce mă priveşte, sînt convins că actualul prag parlamentar asigură intrarea în Parlament a unor partide care să reprezinte ce-va în orientările politico-economico-sociale ale electoratului. Că un partid al Monicăi Macovei (şi altele de acelaşi tip) n-ar ajunge la pragul actual – pentru asta nu este de vină legea, ci puterea de convingere a d-nei Macovei (şi a altora ca ea).