Vorbim ca să nu tăcem

Mai că îţi vine să îţi iei ţara în spate şi să o muţi. Să îi laşi pe aceşti aşa-zişii conducători să îşi exprime strălucitele idei ei între ei, pentru ca poporul de rând să nu se mai uite ca curca-n lemne când le mai este dat să vadă câte o declaraţie de tipul celei făcute de către ministrul Finanţelor, de această dată. D-l Teodorovici a inversat puţin zicala noastră românească “mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe sufletul”, când se gândeşte cum să aducă muncitori străini la noi în ţară şi să le ofere salariul pe care îl merită, probabil i se rupe sufletul pentru ei. Şi nouă ni s-ar rupe, asta dacă nu am fi martori zi de zi la plecările în masă ale românilor în străinătate în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit.

În ce minte s-ar putea naşte o asemenea idee, dacă nu în cea odihnită a unui politician român? Numeroase ţări din Europa (Italia, Spania, Franţa) angajează forţă de muncă ieftină, în comparaţie cu salariile care sunt solicitate de către propriii locuitori, tocmai pentru a ajuta economia. Ai noştri? O îngroapă cel puţin 3 metri sub pământ să fie siguri că nu mai iese. Vor să modifice legi şi să crească salariile pentru muncitorii străini şi să aducă forţă de muncă din străinătate, în loc să mărească salariile pentru ca românii să nu mai plece. Logica? O găsim în manualele de clasa a 9-a, pentru că la Prea Înalţii noştri a fost înlocuită demult cu ignoranţă şi o ingeniozitate mult sub nivelul mării.

Patronatele şi asociaţiile de angajatori au menţionat de nenumărate ori că lipsa forţei de muncă de la noi din ţară nu poate fi acoperită de muncitori străini, deoarece salariile oferite acestora ar fi mult mai mari decât cele pentru care muncesc ai noştri compatrioţi români. Mai exact, unui angajat străin, este prea puţin să i se ofere salariul mediu brut pe economie în valoare de 4.162 de lei, după cum susţine d-l ministru. Însă faptul că peste 35% dintre angajaţii români se mulţumesc cu un salariu minim brut pe economie de 1.900 de lei este perfect normal.

Capacităţile politicienilor de a dezvolta asemenea idei absolut creative şi practice mă duce cu gândul la un geniu orator al românilor, Petre Ţuţea, care printre numeroasele vorbe de duh, strecoară un sfat simplu: Românilor, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!

Iulia LUPŞA

Articole din aceeasi categorie