Vigoarea comunei Căianu o certifică investiţiile

Aşezată pe cele două părţi ale căii rutiere Cluj-Napoca – Reghin, în arealul geografic unde Câmpia Transilvană nu este săracă în dealuri, Căianul îşi… salută vecinii cu aşezări în nu mai puţin de şase comune. O comună mică, dar cu ambiţii mari, ne mărturisea, cu vreo 10 ani în urmă, primarul Vasile Pop, un longeviv cârmuitor în ale administraţiei, guraliv şi bătăios în negocierea bugetelor şi a investiţiilor necesare dezvoltării comunei sale. Acum vreo patru ani, l-am  intervievat într-o primărie veche şi şubredă, iar acum dialogăm într-un sediu administrativ valoros prin arhitectură şi utilitate, dotat cu tot ceea ce este necesar asigurării serviciilor publice dorite de contribuabili.

Vasile Pop, deşi a trecut pragul celor 60 de…anotimpuri, nu ştie sau, poate, nu vrea să se laude, de aici şi tendinţa de a-şi cenzura destul de atent dialogul cu presa, deşi în mandatele sale de primar toate satele comunei şi ne referim la Bărăi, Vaida-Cămăraş, Căianu- Vamă, Căianu Mic, Căianu şi Văleni s-au bucurat de atenţia cuvenită.

Aici, unde în 1878 a fost descoperit un altar din piatră, închinat zeului medicinii din mitologia greacă, Aesculap, trăiesc în perfectă armonie aproape 2500 de locuitori, în majoritate români şi maghiari, care „gonesc” către oraşe, dar nu uită să-şi lucreze cum trebuie terenurile moştenite. Satele Căianului îşi menţin vigoarea şi frumuseţea rustică, dar fără tina de odinioară şi fuga obositoare pe la sursele insuficiente de apă din localităţi.

– Rep: A fost greu, domnule primar Vasile Pop, să revigoraţi atât de bine infrastructura din perimetrul ce-l administraţi de mai bine de 20 de ani?

Vasile Pop: A fost şi este foarte greu şi anevoios când o iei de la zero, iar spre comunele de gradul trei nu prea îşi concentrează privirile eşaloanele superioare, mai ales când voturile sunt mai puţine şi se distribuie la mai multe partide, în speţă, la noi, spre UDMR. Cu toate acestea, am reuşit să asfaltăm pentru prima oară drumurile la Bărăi şi Vaida-Cămăraş, ultimul aflându-se acum în reabilitare, am prelungit alimentarea cu energie electrică până la ultima gospodărie a comunei, iar principala arteră locuibilă din zona sudică a centrului de comună, unde se află şi sediul administrativ, nu de mult a fost acoperită cu asfalt.

– Rep: Apropo de sediul administrativ, aţi dărâmat bătrâna construcţie în care scârţâia duşumeaua şi aţi ridicat acest sediu ce dă o notă de prospeţime şi modernism, dacă-l privim, cum s-ar spune, la… pachet cu frumosul lăcaş de cultură şi Biblioteca din vecinătate.

V. P.: Erau necesare aceste investiţii, cerute nu doar de comunitate, ci şi de vremurile în care am devenit parte integrantă a Comunităţii Europene.

Ca orice  bun gospodar, am adunat ban cu ban şi am investit în ridicarea Căminului cultural, a sediului administrativ, în Bibliotecă, Dispensar uman şi Farmacie, pentru ca omul suferind să nu mai plece spre Cluj-Napoca, Apahida sau Mociu, pentru a-şi procura un antinevralgic sau alte medicamente recomandate de medicul de familie. ?i, la construcţii noi, am achiziţionat şi dotări noi, încât serviciile de cultură, sănătate şi administrative să se ridice la nivelul eforturilor investiţionale.

– Rep: Grija că seacă fântânile vara a dispărut de câţiva ani…

V. P.: Grija era soră cu disperarea. Nu a fost uşor atâtor generaţii să care apă de la diferite surse pentru animale şi spălatul rufelor. Acum, toate satele componente au apa potabilă necesară şi îndestulătoare din sursa Gilău, iar printr-un program Guvernamental am obţinut suma de 69 miliarde vechi pentru canalizare. Lucrarea se apropie de finalizare la Căianu şi pe măsură ce vremea ne permite, se  continuă investiţia la Căianu Mic, Căianu-Vamă şi Vaida-Cămăraş. Pentru asfaltarea a 7 km de străzi în satele comunei, am reuşit să obţinem 1 milion de Euro pe un program european, iar cu bani de la bugetul local, în acest an, ducem asfaltul şi spre satul Văleni, un segment de 4,2 km care a şi fost reabilitat cu fonduri Guvernamentale.

– Rep: Din raportul primarului am reţinut că s-a aplicat un strat de pietriş pe alţi 15 km de drumuri săteşti, iar iluminatul public funcţionează fără sincopele trecutului.

V. P: Da, putem spune că am scos satele din… întuneric cu ajutorul tehnologiei led-urilor. Modernizarea iluminatului a însemnat schimbarea a 900 de lămpi din reţeaua stradală şi economii la facturile lunare de aproape 70%, ceea ce degrevează substanţial bugetul nostru.

– Rep: Ultima întrebare, domnule primar Vasile Pop, aş vrea s-o duc spre învăţământ şi sport, deoarece revigorarea unităţilor şcolare este suficient de vizibilă.

V. P.: Revigorarea este asigurată de Consiliul local şi Primărie, care alocă în fiecare an sumele necesare igienizării şi dotării cu ceea ce este necesar bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ în cele două şcoli gimnaziale din Căianu – în limba română şi Vaida-Cămăraş – în limba maghiară, fiind reabilitată şi grădiniţa din Vaida-Cămăraş.

Cu sprijinul Grupului de Acţiune Locală „Câmpia Transilvaniei” am implementat un program finanţat de Comunitatea Europeană, cu care am amenajat şi dotat cu diferite jocuri două terenuri de joacă pentru cei mici la Căianu şi Vaida-Cămăraş, ambele împrejmuite, iar la Căianu Mic, în vecinătatea unităţii de învăţământ, am obţinut 40 mii de Euro cu care am construit un cochet mini-teren de sport, multifuncţional, împrejmuit cu gard metalic, dotat cu nocturnă şi tabelă de scor electronică. Desigur, când bugetul şi programele ne vor permite, ne gândim la o sală de sport şi o bază sportivă care să se preteze la competiţii de mai mare anvergură.

Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie