Valéry est là! CONCENTRAT PE PUBLIC, REFLECTORUL OMAGIAL AL POEZIEI…

  Albastrul Mediteranei…
Pe şi în jurul dealului St. Clair, ce-şi oglindeşte ridurile în reţeaua de canale Etang de Thau, această Veneţie a Languedoc-ului francez îşi cheamă… mesagerii. De la Montpeller, Bordeaux, Toulousse şi Marseiile, îşi trimite, mai departe, spre lumea largă, gândul şi speranţa de pace…
O felie mică şi dulce de Occitanie, învăluită în marile tăceri zgomotoase ale unei lumi paralele, de o rară violenţă, brutală şi aducătoare de spaime. Doar Mediterana şi poezia ei ne aminteşte că imensa majoritate a sufletelor semenilor nu este alcătuită din subconştiente-traume. Şi că, în orice caz, nevoia de frumos învinge ofensiva spre încrâncenare a unora.
Viers şi val înspumat au dus spre şi dinspre lumea largă aplauze şi ovaţii, ninsori abundente de raze solare, înveşmântând cuvinte cu o sferă de expresie enormă, dar cu un singur numitor comun: drag de umanitate.
La Sète, departamentul Herault , s-a adunat public cât încape. Şi poeţi aşijderea. Străbătând împreună drumul păcii, tema de anul acesta al Festivalului de Poezie „Voix Vives”.
Din albastrul Mediteranei, spre azurul Mării Negre, invitat la acest praznic de poezie adevărată, clujeanul Horia Bădescu.

– Cifrele statistice bat tendinţele de sentimentalism: Aşadar, câţi oameni s-au adunat la Festivalul de Poezie de la Sète?

– Au fost 100 de poeţi invitaţi din 40 de ţări. Şi trebuie spus că, pe tot parcursul Festivalului, publicul a fost deosebit de numeros. Şi, mai ales, divers. De toate categoriile, vreau să spun, dar, cu siguranţă, iubitor pătimaş de poezie. Am fost invitat pentru toate cele 9 zile ale Festivalului şi, în tot acest timp, în fiecare zi de la ora 10 la 24 , au fost… 650 de manifestări. Lecturi de zi şi în noapte, în tot centrul oraşului, o bună parte fiind blocată pentru muzichie, pictură, gravură, dănţuind într-un nesfârşit carusel de iubire. Şi ca să rămânem în lumea cifrelor, eu am avut 12 ieşiri în public, întâlniri cu publicul, recitaluri, alte câteva interviuri la radio…

– Am aflat că, în fiecare zi, pe un panou uriaş, sub formă de carte deschisă, en plein air, erau afişate citate din poemele a (doar) 14 invitaţi, printre care şi dumneavoastră. Iar într-una din zile, toate reflectoarele stăteau pe un text, care spunea „Poetul Horia Bădescu – una din vocile majore ale poeziei mediteraneene”.

– Sigur, a fost onorant modul în care am fost primit şi pus în… lumină, fiind şi primul poet român participant la acest tradiţional festival. Am avut chiar onoarea să fiu invitat la un prânz de peste 100 de oameni, cu doamna ministru al culturii, unde mai erau şi alţi doi distinşi confraţi din Franţa. E vorba despre preşedintele Festivalului şi o foarte bună poetă de origine libaneză. Şi să nu uităm că oraşul acesta, micuţ şi cochet (vreo 40.000 de locuitori), a dat un mare poet simbolist: Paul Valery. Iar pe emblema localităţii pot fi trecuţi şi compozitorul şi textierul Georges Brassens, sculptorul Robert Combas şi freneticul cântăreţ de flamenco Manitas de Plata.

Nu vreau să fiu cârcotaş, dar România nu prea este o ţară mediteraneană!

– Traducătorul operelor lui Lucian Blaga, Jean Poncet, a reuşit să convingă organizatorii că Marea Neagră este în legătură cu Marea Mediterană, chiar dacă doar printr-un… gât, aşa cum este şi Marea Ligurică, şi Marea Ionică, şi… M-am întâlnit cu buni prieteni, poeţi remarcabili din Franţa, Belgia, Spania, oameni pe care i-au cunoscut în timpul cât am fost la Centrul Cultural Român şi, mai apoi, la Ambasada României din Paris. Am recitat în compania unor nume sonore ca Philippe Delaveau (Franţa), Maria Antonia Ortega (Spania), Anthony Phelps (Haiti), Denise Baucher (Quebec), Gamal Al Kassas (Egipt), Mohammed Bennis (Maroc), Abbas Bezdoun (Liban), Sylvestre Clancier (Franţa), Fatena al Ghorra (Palestina), Feride Papleka (Albania), Joăo Rasteiro (Portugalia), Jean-Claude Villain sau Daniel Leuwers (Franţa). Chiar am spus la o emisiune de radio că ascultătorii ar trebui să-şi aducă aminte momentul în care argonauţii au plecat să găsească lâna de aur. Ei au luat-o spre Marea Neagră şi mai apoi…

– Festivalul, aflat la cea de a XIX-a ediţie a avut un mare ecou în sufletele celor prezenţi. Ce public v-a audiat?

– Manifestările au început, seara, la Castelul de apă. Şi a fost la public, câtă frunză şi iarbă: localnici, turişti, veniţi în portul Sète din lumea largă. Lumea s-a aşezat pe bănci, pe scaune, pe jos… La deschidere au recitat 40 de poeţi câte un poem. În final – alţi 40. Iar zilele festivalului au fost bogat reprezentate de lecturi publice, expoziţii, concerte, în cel puţin 15 puncte ale localităţii. Pe rotonda Teatrului Mic, spre exemplu, a avut loc o… interogare publică: erau moderatori, poeţi, la rândul lor, sau redactori la importante posturi de radio din Franţa; eram eu şi alţi confraţi de-ai mei, cu întrebări din public, cu întrebări ale moderatorilor, cu intercalări de recitaluri de poezie în franceză sau română. O experienţă de neuitat! Asta şi pentru că a fost un numeros public interesat, care mi-a adus aminte de debutul festivalului Blaga, când, în faţa Teatrului Naţional din Cluj s-au adunat peste 1000 de oameni. Şi festivalul acesta din Franţa vizează, cu precădere, publicului. Vrea şi reuşeşte să pună publicul în contact cu poezia, cu frumosul. Anul acesta, tema a fost implicarea poeziei întru slujirea păcii, un subiect de mare actualitate, perceput ca atare. Am citit poeme directe despre tema antirăzboinică, poeme care reflectă umanitatea din… om. Una din cele mai interesante şi emoţionante momente a fost libaneza Vénus Khoury-Ghata, care este şi o mare poetă, dar şi o mare doamnă! S-a întâmplat pe platforma bisericii Staint Michelle. Moderată de un profesor de literatură de la Paris, care a avut înţelepciunea să ne prezinte publicului, după care s-a petrecut un lucru rar. Iar miracolul a constat în faptul că, la un moment dat, am reuşit să intrăm într-un… dialog, răspunzând unul celuilalt prin poeme. Şi, credeţi-mă pe cuvânt: n-a fost nici o înţelegere prealabilă. Spunea doamna Khoury-Ghata că i s-a mai întâmplat aşa ceva, odată, în Corsica. Şi atunci, şi acum poemele protagoniştilor au rezonat la lumea interioară a omului, cu nevoia de frumos din noi, cu semnificaţiile tăcerilor din vorbe… După acel moment, la toate ieşirile ulterioare în public am avut un grup de fani, ca să zic aşa, care erau prezenţi la fiecare manifestare. E mare lucru să ai un public al tău! Înseamnă că, realmente, îi interesează, că ceea ce spui are semnificaţii profunde pentru ei. Am trăit acest sentiment al interesului pentru ceea ce spui şi la deschidere. Poemul meu dezvolta ideea că, cei care vorbiţi, sunteţi voi, publicul. Eu nu fac altceva decât să vă ascult. Cu alte cuvinte, e vorba despre acest angajament interior cu lectorul tău, pe care îl percepi şi-l traduci în poem. Au fost oameni, necunoscuţi, care au venit să-şi exprime sentimentele de preţuire faţă de poemele mele, dar au fost şi confraţi care mi-au oferit cărţile lor – o atmosferă extrem de… confraternă şi de benefică. Au fost momente dintre cele mai interactive, în care publicul sau graficieni, cunoscători într-ale poeziei trebuiau să facă pe textele tale interpretări. Am fost surprins de profunda înţelegere a poemelor mele şi de rezultatele acestor… încercări de moment – adevărate poeme despre poem. Au fost şi „traduceri” ale unor poeme în limbajul semnelor, în faţa unor oameni cu deficienţe de auz. Au fost poeme despre tăcere. Fantastic! Am repetat ce spuneam în „Poezia şi Sacrul”, în care, după mine, în Poezie există atâtea cuvinte câte tăceri. În spaţiul acela alb, dintre cuvinte, unde se naşte tensiunea, unde se zidesc legături noi, tăcerile sunt pline. E ca în fizica cuantică, unde spui că nu există vid. Iar spaţiul dintre lucruri e plin.

– Şi totuşi, unii se întreabă: la ce-i bună poezia?

– A fost şi o masă rotundă chiar pe acest subiect. Am simţit publicul. Şi publicul m-a simţit. Ştiau, din priviri, din gesturi, mai pe urmă au tradus totul în vorbe, dându-şi seama că le vorbesc cu sufletul, că vorbesc pentru suflete. Le-am spus că poemul acesta nu este numai al meu. Este şi al dumitale! Poţi să te implici! Îl poţi lucra cu sufletul! Aşa a fost şi aici. Ca la, să zicem, acele întâlniri cu publicul rural, de la noi. Sigur, condiţia era să nu vii cu sofisticării, cu jocuri formale. Vorbeam despre el, despre omul din faţa mea. Iar reacţia imediată era una pozitivă. S-au întâmplat şi recitaluri pe mare. Câte un poet, public pe o ambarcaţiune mai mare, în plimbare pe lac. O infuzie a poeziei în întreg spaţiul canalelor lichide ale oraşului.

***

Unduind molcom, Poezia, după ce a hălăduit prin lume, s-a întors acasă. A rămas acolo, doar mesajul şi o fărâmă din inima Poetului:

O toamnă trecută,

o iarnă,

mereu şi din totdeauna părelnice

şi-atât de reale,

precum aerul serii

înainte să cadă zăpada

Pe muchia orelor,

pe tăişul lor ştirb

cuvinte lunecând pe claviatura pierdută

a clipei dintâi,

Zilele vor strânge arşiţa

în panerele lor

şi nimic, o, nimic nu se va pierde

din lumina fără de spaţiu

venit din ochiul celest

şi nimic din ceea ce îţi e dat

nu va fi altfel,

şi nimic nu va putea să ducă

altundeva

ceea ce e dat să rămână

în urmă:

o dâră de cântec,

precum şoapta de iubire a ierbii,

o dâră de sânge

urmând în inima nestinsă

a lumii,

un semn pentru întoarcere

când orizontul se pierde în ape

şi doar sirena unei nave duce cu sine

respiraţia eternă

a mării

***

Tălăzuind, apele albastre ale Mediteranei…

Spusa poetică devenea glas angajat împotriva războiului, a violenţei, a neînţelegerilor de orice fel. Viers şi val înspumat merg mai departe, Lăsând loc altor aplauze şi ovaţii, acolo, între talazurile din Toledo, Spania (2,3,4 septembrie, 2016) şi , mai departe, în Ramallah, Naplouse, Bethleem (aprilie, 2017) – viitoarele ediţii ale poeticului mediteranean. Printre măslini şi portocali, gândul cel bun merge şi mai departe. Răspund doar chemările serene.

Din noi şi din adâncuri…

Interviu realizat de Radu VIDA