Urecheaţi?!

RADU VIDA

Prtidele politice s-au întrecut în a face în aşa fel încît la alegerile locale să aibă cît mai puţine probleme. Fesul interesului a fost pus pe doctrină, toţi şefii şi şefuţii opintind să convingă electoratul, încă din precampanie (care de fapt nu există legal, dar are corespondent în realitate imediată), să convingă, aşadar, că ei reprezintă cinstea întruchipată, că DNA îi urmăreşte politic, că, dacă dai jos sfinţii de pe pereţii bisericilor, ei, politicienii, le pot lua locul într-o clipită. Sugerînd, totodată, că, dacă e cineva de vină, atunci alegătorul, el săracu’, ar trebui să-şi revizuiască atitudinea. Şi dăi, şi trage-i de urechi, pe cetăţeanul care, nu-i aşa?!, merge la vot odată la 4 ani şi atunci cu gînduri necurate.

A început domnul preşedinte Iohannis.

A preluat mesajul şi a… atenţionat că, vezi doamne!, pungăşiile trebuie contracarate şi, că, în principal, trebuie să fim atenţi pe cine votăm. Un fel de… neamestecurili, cu textile noi, democratice, în care nu se spune, dar se sugerează că-i bine să-i votezi pe ai lor (?!?)

A continuat domnul prim ministru Cioloş.

Din atenţionarea… pirm-ministerială am dedus că tot noi, electoratul, sîntem de vină. Noi să nu facem matrapazlîcuri, să alegem pe cine trebuie, pe cine credem că e mai cu moţ, fără sport naţional, în alergare uşoară spre sau dinspre DNA, ANAF, Procuraturi etc.

Aşa urecheaţi cum sîntem şi tot nu ne putem abţine să întrebăm: cine e pe listă? Cine îi promovează pe aceşti fruntaşi ai localităţilor care, în următorii 4 ani (dacă, doamne fereşte! nu calcă prea tare pe… BEC) vor conduce destine. Şi comune. (Diferenţa e că, sufletele sînt afectate parţial, dar localităţile jupuite, nu fac faţă dezvoltării fireşti şi, în consecinţă, nu se aliniază progresului general al societăţii).

Dar comunitatea? veţi întreba.

În localităţile mici, comunitatea n-a depăşit stadiul ce face interacţiunile (antagonice) dintre clanuri. Vorbim aici de un construct social, în care nu există termeni sau concepte ce au corespondent în realitatea. Sau, în orice caz, nu sînt perceptibile. Rezultatul unor operaţii matematice, în care variabilele au funcţia de bază euristică. Şi în care, fiecare se supraveghează pe fiecare. Fără să ajungă la acelaşi numitor. Aceste entităţi socio-umane (de mici dimensiuni, cum spuneam) folosesc în devălmăşie resursele naturale ale mediului, dar, în rest, au interese individuale şi de clan, ce subminează armonia autarhiei. Satul, comuna chiar, ar trebui să fie un organism viu, bine închegat, în directă opoziţie cu macro societatea oraşului şi statului social, întemeiate pe convenţia artificială de opinie publică, legislaţie etc.

De ce nu se întîmplă aşa? Odată, din cauza clanurilor de care vorbeam, şi a doua oară din cauza politicului. Fărîmiţarea partidelor şi partiduleţelor, au dat naştere unor fonduri fără fond (citiţi, vă rog, doctrină!) şi, astfel, lipsa de orientare doctrinară clară a dezvoltat un vector ce nu poate fi surprins decît prin „măsurarea” intereselor grupuleţelor divizate.

Nu eletorratul nu respectă ţîpuriturile: Nu faceţi precampanie electorală! Nu puneţi benere! Nu depăşiţi locurile de afişaj şi dimensiunile portretelor! Toate acestea sînt vorbe frumoase, respectate în agregatul acela complex al unei societăţi. Pe cînd în mica comunitate, tocmai datorită disfuncţiile despre care am vorbit, individualităţile se acoperă reciproc. Iar legea se aplică de o parte sau alta a baricadei, fiecare responsabil virtual (profesor, învăţător, medic, poliţist etc) fiind cooptat sub aripa unui clan acoperitor. Şi… acaparator, totodată.

În consecinţă, mai marii Ţărişoarei ar trebui să atenţioneze pe cei care au acces direct la… oala cu miere şi nu pe amărăşteanul de alegător, care, de la Conu Iancu încoace, e … imparţial, după cum se ştie. Şi nu are puterea mistificatoare a potentaţilor zilei.