Un inventar, vă rog!

Cred că şi astăzi mai există – că nu se poate altfel – gestionari. Pe vremuri, adică înainte de 89 – şi, iată, au trecut 30 de ani de atunci – pe vremuri deci, asta era o ocupaţie foarte răspândită. Erau gestionari din belşug, la toate cele, chiar dacă nu prea aveau cine ştie ce în evidenţă: erau la alimentare, magazine de textile, depozite de fructe şi legume, magazii de scule, accesorii şi materiale din fabrici şi uzine. La restaurante ori birturi de cartier. La pompe funebre.

Desigur că ştiţi cum stau lucrurile: când ai o gestiune şi vine altul s-o preia, indiferent din ce motiv, trebuie făcut un inventar. Se numără tot ce există, ori despre ce este vorba: castraveţi, şuruburi sau chiloţi. Iar de numărat, numără împreună şi fostul şi noul şi încă cineva, care are grijă să nu fenteze nici unul, nici altul. La final se face un proces-verbal, semnat de toţi. Asta s-a predat, asta s-a primit.

După câte mă duce pe mine mintea, exact aşa ar trebui făcut şi la o schimbare de guvern. Chiar dacă n-au făcut prea multe până atunci, măcar atâta să facă: cei noi – oricare care ar fi ei – să verifice ce au primit, iar cei vechi – oricine ar fi dânşii – să arate ce au livrat. Şi, la sfârşit, să semneze un proce-verbal.

Uitaţi domnilor: am lăsat salariul minim la atâta, pe cel mediu la atâta, asta este datoria externă, banii ăştia i-am luat împrumut de la cetăţeni, atâţia bugetari sunt, ăsta e bugetul de acuma, asta e inflaţia, ăsta e cursul leu/euro, atîtea investiţii străine s-au făcut, atâţia bani am fost în stare să luăm de la Uniunea Europeană, atâţia angajaţi sunt şi atâţia şomeri, astea sunt slujbele libere care există, asta e rata şomajului, ăsta e numărul de firme active, avem un PIB de atâta, asta e pensia minimă, aia medie e de atâta, alea speciale au ajuns până aici, ăsta e punctul de pensie, atâta costă mîncarea, curentul e atâta, iar pentru gaz trebuie plătit atît. Chestii din astea. Desigur, s-ar mai putea vorbi despre kilometri de autostradă, spitale, şcoli şi grădiniţe noi – doar că în acest caz numărătoarea nu-şi prea are rostul. Totul numărat, verificat, semnat şi parafat. Şi de cei vechi şi de cei noi.

Din nefericire, de 30 de ani încoace nu se face aşa. Cei vechi – oricine ar fi ei – lasă în urmă o lume în care câini cu covrigi în coadă aleargă prin mări de lapte şi miere, iar cei noi – oricare ar fi dânşii – spun că s-au ales cu o “grea moştenire”.

Nu pot să-i cred până la capăt nici pe unii, nici pe alţii.

Un inventar, vă rog!

Viorel DĂDULESCU