UK vs UE

RADU VIDA

Nu vor. Sau, mai bine spus, nu ne vor. Nici pe noi, nici pe alţii.
Aceasta este ideea fixă a conducătorilor Marii Britanii (United Kingdom). Toţi o apă şi-un pămînt, vreau să spun. Aici nu-i vorba numai de partidele extremiste, printre care UKIP (Partidul pentru Independenţa Marii Britanii) face notă aparte. Laburişti şi conservatori, independenţi sau dependenţi de oareşce – tuturor li s-a inoculat ura faţă de tot ceea ce este european.

Situaţia, alarmantă după unii, poate fi analizată din mai multe puncte de vedere. Dacă privim din „colţul nostru de lume” putem cădea în paranoia, după care doar românii (şi, cîteodată, bulgarii) sînt priviţi cu ochi injectaţi în Anglia. Fals. V-o spun cu mîna pe inimă. O confirmă preocuparea Guvernului acestei ţări, care are în lucru un plan de restrîngere a imigraţiei… legale. Ca să nu mai vorbim de cea ilegală. Şi – să nu uităm!– totul se concentrează asupra imigranţilor din Uniunea Europeană.

Datorită condiţiilor istorice, Imperiul Britanic şi, mai apoi, Marea Britanie (un drac nu chiar aşa de negru, dar tot drac) a ajuns într-o poziţie economică privilegiată. Nu este vorba doar despre posibilitatea exploatării unor resurse ce a cuprins, practic, întreaga planetă. Dar, şi după destrămarea imperiului colonial şi faţadizarea Commonwealth-ului, Marea Britania a beneficiat de avantajele prieteniei cu Statele Unite ale Americii. Sigur că şi aceştia din urmă au avut interesul ca, prin englezi, să ţină în frîu, clamatele slogane de independenţă ale vocilor mai proeminente din Europa. Dincolo de toate acestea, important pentru individul imigrant este că Anglia este o ţară dezvoltată, care oferă un nivel ridicat de trai. Şi – fără îndoială – condiţii deosebite pentru dezvoltarea personală a individului. Nenumăraţi specialişti din ţări dezvoltate ale continentului şi-au găsit rostul în UK. Şi acest fenomen are explicaţiile lui: printre ele amintim doar limba de largă circulaţie internaţională, infimele constrîngeri în ceea ce priveşte fiscalitatea şi, nu în ultimul rînd, nenumăratele posibilităţi de dezvoltare într-o societate multiculturală. Lucrurile s-au schimbat în momentul în care creşterea economică a încetinit, populaţia a crescut, iar concurenţa pe piaţa muncii a devenit mai acerbă.

Comportamentul Marii Britanii însă îi supără pe constructorii Europei Unite. Şi asta pentru că, fără acel principiu al liberei circulaţii, tot eşafodajul rămîne sub semnul întrebării. UE nu are ce oferi individului care se uită cu jind la viaţa mai bună a semenilor din ţările dezvoltate. Şi dacă Germania este mai puţin accesibilă, Marea Britanie şi Franţa erau ţările cele mai căutate de imigranţi. (Repet: nu e vorba numai de ai noştri).

Evident că planul este discriminatoriu. Iar ascensiunea partidelor extremiste presează guvernul să nu prea ţină seama de recomandările de la Bruxelles. Nu este vorba numai despre orgolii. Nici Camera Lorzilor, nici cea a Deputaţilor n-au suflat o vorbă despre oprirea imigraţiei din alte părţi ale lumii. Firesc, din moment ce relaţiile cu fostele colonii trebuie păstrate, tocmai pentru a şterge impresia de… neocolonialism. Şi, oricum, specialiştii furnizaţi de către ţările lumii a treia, sînt mult mai ieftini şi mult mai uşor manipulabili decît cei din vestul european, spre exemplu. Mult mai bine pregătiţi profesional şi superiori cultural .

Este interesant de urmărit ce vor spune reprezentanţii Marii Britanii la summit-ul aflat în desfăşurare la Bucureşti. Ţările din Europa de Est „Pe drumul spre stabilitate şi creştere”. Un slogan care, spre fericirea englezilor, este doar un… slogan. Pentru că nu e nici o bucurie pentru ei să audă că aici e cald şi bine şi forţa de muncă ieftină, dacă nu chiar pe gratis, iar această mînă de lucru nu vine spre ei.
Controlat şi selectat, desigur.