UDMR şi iluziile bine împachetate

La începutul anului 2018, şefii UDMR, PPMT şi PCM, anunţau cu surle şi trâmbiţe că fac front comun pentru obţinerea de către maghiarii din România a autonomiei.

Totodată, liderii celor trei entităţi – Kelemen Hunor (UDMR), Biro Zsolt (PCM) şi Szilagyi Zsolt (PPMT) , prezentau atunci o aşa-zisă “rezoluţie” în care solicitau: autonomie culturală, administrativă şi, atenţie!, autonomie teritorială pentru aşa-zisul „Ţinut Secuiesc”. Într-un editorial scris în acel context, arătam că demersul nu aparţine nicidecum celor trei formaţiuni ale maghiarilor din România ci a fost făcut la solicitările FIDESZ şi ale controversatului premier ungar Victor Orban. Că am avut dreptate şi că întregul proiect a fost unul făcut doar să servească intereselor Budapestei o dovedeşte modul în care au evoluat relaţiile dintre UDMR, pe de o parte, şi PCM şi PPMT, pe de altă parte. Astfel, în ultimele luni, între cele trei formaţiuni au apărut o serie de tensiuni din cauza unor decizii luate de UDMR, care i-au iritat pe liderii PCM şi PPMT. Un motiv de tensiune a constat în faptul că Uniunea condusă de Kelemen Hunor a desemnat candidat la Primăria Tîrgu Mureş, fără să-i consulte pe liderii celor două formaţiuni politice-PPMT şi PCM. De asemenea, aceştia din urmă s-au arătat nemulţumiţi şi pentur căUDMR a încheiat un acord cu PNL pentru susţinerea guvernului, arătând că în condiţiile de susţinere nu se regăseşte problema autonomiei culturale sau a celei teritoriale. Mai mult, în încercarea de a lupta de la egal la egal cu UDMR, mai nou PCM şi PPMT au în plan să fuzioneze pentru ca „dreapta maghiară” din România să fie reprezentată într-un singur partid. E interesant însă cum au gândit președinții celor două partide, Istvan Csomortanyi și Janos Mezei, să înceapă unificarea „dreptei maghiare”: prima măsură a fost valul de excluderi a unor membri reprezentativi, cum ar fi Biro Zsolt sau Arpad Galfi. Așa cred cei doi că pot forma o forță politică puternică ce va putea face față UDMR. Numai că, oricât s-ar agita Csomortanyi și Mezei, din două partide nerelevante care fuzionează nu poate rezulta decât un partid slab. Iar șanse ca noua formațiune să crească nu vor fi atâta timp cât liderii acesteia vor pedala în continuare pe același discurs separatist șovin, agreat de un electorat foarte restrâns, nostalgic al Ungariei Mari.

Între timp, UDMR își vede de propriile interese. În special de accesarea de resurse financiare pe filiera Budapesta, din care să mai atribuie, pe ici pe colo, în zonele în care locuiesc şi maghiari, câte o mică fârmitură pentru a cumpăra bunăvoința electoratului maghiar. Aceasta este rețeta folsită de UDMR doar pentru a-și atinge obiectivele electorale, însă cu siguranță acest nu va duce la creșterea calității vieții în comunitățile maghiare atât timp cât nu există un proiect coerent de dezvoltare a zonelor locuite de aceștia. Practic, ce face UDMR cu sprijinul Budapestei este un mod de a ambala foarte atractiv niște mici iluzii, dar care, pe termen mediu și lung, nu ajută cu nimic comunitățile maghiare. Să nu creadă cineva că nu se puteau renova clădiri din Transilvania fără finanțare de la Budapesta, atâta timp cât la nivel UE există numeroase instrumente financiare pentru a fi folosite în acest sens. Însă liderii UDMR au ales să se branșeze la țeava financiară de la Budapesta, deaorece pentru resursele financiare europene trebuie dată mare socoteală. În schimb, pentru banii de la Victor Orban nu e nevoie de multe explicaţii… Concluzia o trageți dumeavoastră.