Triunghiul roşu cu punct negru

radu vidaRADU VIDA

Un nou semn de circulaţie.

Nou pentru noi. Pentru că „afară” e mai mult decît binecunoscut. Un semn care avertizează că acolo, în locurile în care este amplasat, se înregistrează cele mai multe accidente de circulaţie. Cu morţi! Un loc unde ar trebui ca fiecare dintre participanţi să-şi mărească vigilenţa, pentru a evita o catastrofă.

Un prim comunicat arată că aceste semne ale groazei vor fi amplasate în cele mai fierbinţi puncte ale ţării, acolo unde Doamna cu Coasa umblă brambura, nestingherită nici măcar de ignoranţa semenilor. Şi seceră. Vieţi. Se spune în acelaşi comunicat că numai în Bucureşti există 33 de asemenea puncte… reci. Ca moartea.

Un asemenea triunghi roşu cu punct negru ar trebui instalat şi la intersecţia ce reuneşte convergenţa vieţii noastre politice. Ca avertisment pentru sucombarea bunului simţ, poate cel mai periculos punct, de care depinde prezentul şi viitorul nostru.

Alegerile prezidenţiale, bunăoară…

S-au aruncat în această competiţie 14 personaje. Care mai de care. (Remarcaţi, vă rog, că n-am spus „luptă”, ci „competiţie”. Asta pentru că aşa am crezut: cursa pentru funcţia supremă în stat trebuie să fie una responsabilă, certificată de votul popular şi din care să rezulte un…Om. Capabil să facă faţă exigenţelor funcţiei). Toată lumea face „profilul candidatului”. Şi se pricepe de minune la reuşita crochiului. Teoretic. Pentru că în practică…

Ei, bine, cursa nebunească pentru Cotroceni s-a dovedit că trece doar pe autostrăzile şi drumurile rapide ale nesimţirii. Şi a bătăii de joc, practicate împotriva celor care, pînă la urmă, vin la urne şi validează candidatul cel mai bun. Numai că, vedeţi dumneavoastră, actuala campanie de alegeri pentru alegerea preşedintelui ne apare ca o prelungire citoplasmatică a celeilalte.

Vorbe!

La uşa cortului naţional se aud doar înjurături. Taberele îşi pregătesc cu minuţiozitate delaţiunile şi, credeţi-mă, bîlciul devine un loc mai mult decît neplăcut. Mortal, de-a dreptul. Hoţi strigă „hoţii”, cei care au minţit timp de două mandate, arată cu degetul spre noii veniţi, fără să scape ocazie de a-i face „mincinoşi”, „periculoşi” „duşmani” şi alte asemenea.

Vă amintiţi? Data trecută balanţa a fost înclinată de nu ştiu ce vizită nocturnă a unuia dintre candidaţi la un personaj controversat. Nici o idee! Nici o construcţie valabilă! Nici o perspectivă! Decît, poate, bîrfa ieftină, îmbrăcată în haina derizoriului şi a neputinţei de a oferi un program de ţară. Iar acţiunea continuă. Cei care s-au lansat, cu mai mult sau mai puţin fast, n-au prezentat o idee. Dînd impresia că n-au citit Constituţiunea. Bună, rea, aşa cum e! S-au promis, şi de această dată, lucruri pe care un preşedinte nu le poate face. N-are puterea să le facă. Dar dă bine. În schimb, atacurile la persoană au făcut deliciul susţinătorilor. Şi presei. Iar votanţii s-au împărţit în taberele beligerante ale disputelor sterile. Cine e mai mincinos? Mai hoţ? Mai anti, împotriva contrei? Cine a furat mai puţin? Şi cine e mai puţin acoperit de servicii?

Din acest motiv repet solicitarea: instalaţi triunghiul roşu cu punctul negru acolo unde… boborul îşi face bilanţul. Şi unde totul se intersectează cu posibilitatea de a cădea, din nou, în aceleaşi capcane.

Să decidă faptele! Iar vorbele să fie cîntărite cu măsura dreptăţii. Altfel, rămîne pericolul unui alt… accident, care ne va costa alţi 5, poate 10 ani…

Articole din aceeasi categorie