Transplantul de foie gras, icre negre şi bun simţ

Mă gândeam că te gândeşti că ar fi inspirat să dau cu bâta-n Balta Brăilei şi poate mă stropesc suficient să-mi spăl păcatele trecute, prezente şi viitoare. Nu e greu de ghicit că am ratat de pe linia porţii, şutând în toate cele trei bare, care ulterior au fost puse în ghips. Am impresia, pe care am cumpărat-o, la preţ de second hand, de pe o tarabă din Oser-ul de kitsch-uri, îmbuteliată într-o sticlă de whiskey sorbită din priviri la masa curiozităţii morbide, că o să plouă în curând cu salam de biscuiţi. Mulţi vor zice că am dat în delirium tremens de la consumul exagerat de noxe în care se scaldă Clujul.

Şi nu pot să nu mă întreb dacă tot se pune problema unui transplant de cap şi a unui organ de porc, de ce n-am încerca şi un transplant de foie gras şi eventual de icre negre? Dar îmi gâdilă speranţa gândul că poate într-o zi, când se va fi descoperit planeta maimuţelor, omul, stârnit de curiozitate şi de fantezii, va izbuti să transplanteze bunul simţ. Adică să ia de la un altul, care are din belşug, şi să-l „planteze” la un altul, căruia îi lipseşte cu desăvârşire. Vă asigur că ar fi nevoie ca aluatul din care e făcut bunul simţ să dospească mult şi bine, întrucât doritorii ar face o coadă cât groapa Marianelor. Vă mărturisesc că nu am găsit nicăieri o definiţie atotcuprinzătoare a bunului simţ, ci în cel mai bun caz numai cugetări. Normă logică de apreciere, comună majorităţii oamenilor, bunul simţ e vecin cu mitocănia atunci când lipseşte de-acasă. Este mult mai uşor a-l defini pe cel lipsit de bunul simţ, decât pe cel care îl are. Cum e mai lesne a-l sesiza pe acela care face dovada lipsei de bun simţ. Calvin Ellis Stowe a definit bunul simţ ca „talentul de a vedea lucrurile aşa cum sunt şi de a face lucrurile aşa cum trebuie făcute”. Mi-a rămas întipărit pe retina memoriei motto-ul proiectului prezidenţial al actualului preşedinte al României, Klaus Iohannis, „România lucrului bine făcut” şi îmi dau seama, la aproape patru ani de mandat, că noi, pălmaşii, amploaiaţii, manevranţii, ulierii, zilierii sau proletarii – definiţi-ne cum vă e pe plac – am făcut o traducere cel puţin aproximativă, ca să nu-i spun defectuoasă, a devizei. Prin urmare, înţeleg că dacă sunt în asentimentul lui Stowe – pe care l-am citat – cineva sus pus e lipsit de bun simţ, fiindcă lucrurile nu sunt făcute aşa cum trebuie. Şi aşa ne trebuie, întrucât mulţi dintre noi am avut bunul simţ să mergem la vot.

Imperativ în societatea românească ce dă semnele unui început de cangrenă, bunul simţ se diluează ca laptele de pe rafturile magazinelor. Tot astfel, pe eticheta omului figurează numai urme de bun simţ şi vreo 90% chestii artificiale, între care şi o grămadă de „E”-uri dăunătoare, pe care nici tabelul lui Mendeleev nu le suportă.

Închei într-o notă pesimist-optimistă şi bănui că tot mai puţini oameni au bun simţ şi tot mai mulţi numai cred că îl au. Dar, în mod paradoxal, pierd cei din prima categorie şi profită din plin cei din a doua. Semn că a avea bun simţ constituie mai degrabă un dezavantaj.

Cristian FOCŞANU