Transferarea CAS-ului, între “măsuri tranzitorii” şi “soluţii de compensare”

Aşa cum era de aşteptat, brambureala fiscală a actualei guvernări a iscat noi nemulţumiri în rândul românilor. De această dată, sindicatele au ieşit în stradă, cerând imperios renunţarea la trecerea contribuţiilor sociale (pensii şi sănătate) exclusiv în sarcina angajatului. Despre mutarea contribuţiilor s-a tot povestit şi s-a răspovestit, inclusiv în acest ziar, dar haideţi să ne reamintim cam cum ar putea sta lucrurile dacă onor guvernanţii noştri chiar vor aplica această idee.
În prezent, se plătesc următoarele contribuţii sociale: CASS (pentru sănătate) – 5,2% de către angajator, 5,5% de către angajat; CAS (pentru pensii) – 15,8% de către angajator, 10,5% de către angajat; fondul de şomaj – 0,5% de către angajator, 0,5% de către angajat; fondul pentru accidente şi boli profesionale – în funcţie de gradul de risc al activităţii, între 0,15% şi 0,85%, de către angajator; contribuţia pentru concedii medicale – 0,85% de către angajator; fondul de grantare salarii – 0,25% de către angajator. Suma totală variază între 39,25% (pentru un fond de accidente de 0,15%) şi 39,95% (pentru un fond de accidente de 0,85%), din care angajatorul plăteşte (ca să simplificăm lucrurile) 22,5%.
Asta este acum. Dar, dacă toate contribuţiile trec în seama angajatului, ca să nu-i scadă acestuia salariul, angajatorul trebuie să-i majoreze salariul brut tot cu 22,5%. Guvernanţii zic că vor emite nişte “măsuri tranzitorii”, care vor impune ca angajatorul să majoreze salariul angajatului exact cu atâta. În cazul bugetarilor măsura poate fi aplicată uşor, căci statul este angajatorul, dar lucrurile nu sunt chiar aşa de simple pentru angajaţii de la privat. Concret, statul poate impune angajatorilor un singur lucru: să plătească salariul minim pe economie. Însă, statul nu poate interveni în relaţiile contractuale dintre angajat şi angajator (nicăieri în lume nu se poate asta), adică nu poate impune ca angajatorul să majoreze (sau să scadă) salariile. Acesta poate sau nu să facă acest lucru, în mod voluntar. O lege (sau “măsură tranzitorie”, dacă preferaţi) care ar impune majorarea generală a salariilor ar crea un precedent aiuritor şi ar putea fi contestată legal de orice angajator, dacă şi-ar pune în minte asta. Aşa că, până la urmă, angajatul ar rămâne la mâna angajatorului, la bunul simţ al acestuia. Dar, să nu uităm că această măsură ar duce la creşterea venitului angajatorului, deoarece acesta nu ar mai fi obligat să plătească contribuţiile sociale. Iar, când e vorba despre bani, bunul simţ…
Ceea ce este chiar de neînţeles este miza acestei măsuri. Guvernanţii au indicat două motive.
Primul este acela că există cazuri când unor salariaţi angajatorul nu le plăteşte contribuţiile şi, astfel, aceştia pierd drepturi la pensie sau/şi de asigurări medicale. Cazurile invocate încalcă legea şi ar trebui sancţionate. Însă, “mutarea” nu ar rezolva acest necaz, pentru că tot angajatorul ar urma şi să reţină şi să vireze contribuţiile către stat. Şi, dacă un nemernic nu a făcut asta nici când era el obligat să achite o parte dintre contribuţii, tare mi-e teamă că şi mai puţin o va face când nu mai are această obligaţie. Soluţia ar fi să se facă controale cumsecade, pentru ca aşa ceva să nu se întâmple.
Alt motiv indicat este creşterea contribuţiei la pensie. Recunosc că nu ştiu ce se ia în calcul acum la stabilirea pensiei: doar contribuţia angajatului sau contribuţia totală (angajat şi angajator). Dacă se ia în calcul doar contribuţia angajatului, atunci ne aflăm într-o eroare gravă şi lucrurile pot fi remediate foarte simplu, de această dată chiar printr-o lege care să impună un alt mod de calcul al pensiei.
Ieri, după întâlnirea cu sindicaliştii, premierul Tudose a declarat că nu s-a renunţat la transferul contribuţiilor, dar că se caută nişte “soluţii de compensare”. Probabil nişte soluţii care să compenseze măsurile tranzitorii. Sau tranziţia măsurilor.
Viorel DĂDULESCU