Trăind la trecutul continuu

În precedenta intervenție la această rubrică am croșetat cu ace de arici, la lumina unui chiștoc de lumânare, critici dantelate la adresa echipei de fotbal a Universității Cluj, care nu reușește să confirme așteptările, îndepărtându-se de la meci la meci, de la etapă la etapă de obiectivul fixat, respectiv promovarea în Liga 1. Încă un meci, încă un rezultat negativ, alți doi pași înapoi și încă un cancioc de balast care cimentează frustrarea fanilor. Rămân la segmentul la care, teoretic, mă pricep cel mai bine, respectiv sport, pentru a-mi continua tirada la adresa grupării „studențești”, care din punctul de vedere al subsemnatului este mult prea preocupată de trecut și de tot ce implică evenimentele legate de sărbătoarea centenarului, uitând să trăiască în prezent pentru a-și proiecta viitorul. Constatarea m-a făcut să formulez și titlul. Nu cred că e cazul și nici inspirat să filosofăm, dar tot ancorați la trecut, trăim în trecut. Bag de seamă că ancorarea aceasta la trecut e un tipar de gândire păgubos, deși 100 de ani ai Clubului Sportiv Universitatea Cluj n-au fost marcați de traume. Nici perioada exilului la Sibiu nu intră în categoria traumelor, ci mai degrabă a experiențelor. În fond, „U” n-a fost obligată să se desființeze, ci numai să ființeze la 172 de kilometri de Cluj-Napoca. Astăzi, Universitatea Cluj conduce o mașină a cărei destinație finală se dorește Liga 1, dar problema e că are mai mulți șoferi și toți se uită numai în oglinda retrovizoare, motiv pentru care mobilul părăsește carosabilul și o ia pe arătură.

Închei devreme, menținându-mi părerea că cei din jurul Universității Cluj se raportează exagerat la trecut și se gândesc la viitor, dar sar ca arși peste prezent. Or fără a te conecta la prezent nu ai cum să construiești viitorul. Așa se explică rezultatele Universității și locul ocupat în clasamentul Ligii a 2-a. Am răsfoit deunăzi cartea ”Puterea prezentului”, semnată Eckhart Tolle, și mi-a atras atenția următoarea remarcă a autorului: ”Nimic nu s-a întâmplat vreodată în trecut, toate se întâmplă în clipa de acum, nimic nu se va întâmpla vreodată în viitor, totul se întâmplă în clipa de acum”. Mesajul este evident. Prin urmare, pentru Universitatea Cluj „acum” este mai important decât trecutul și decât orice altceva ce se proiectează în viitor. Falub și compania trebuie să înțeleagă că numai deplasarea într-un prezent continuu, cu trecutul în spate și viitorul în față orientat spre obiective concrete și nu spre transcedental reprezintă soluția și antidotul la problemele actuale ale echipei. Asta dacă acceptăm că echipa are probleme. Dacă nu, atunci să nu ne mai amăgim gratuit, ci, așa cum am punctat în precedentul material, să acceptăm că echipa nu poate mai mult acum, ci să ne consolăm că a putut în trecut, cu mult mai puțini bani și alte condiții. Și că la un moment dat, într-un viitor, apropiat sau îndepărat, se va exprima altfel.

Cristian FOCȘANU