Trădare, trădare, dar s-o ştim şi noi

De o bună vreme încoace, “forţele politice” ale ţării noastre se tot străduie să se elimine reciproc – uitând, desigur, de noi – şi, în tentativa asta, apelează la tot felul de sintagme, pe care eu nu cred că ei nu le înţeleg. Una dintre acestea este trădarea de ţară. Dintr-o dată, toţi politicienii noştri s-au trezit mari, foarte mari patrioţi, ba şi mai mult, nu s-au trezit, aşa s-au născut dânşii, imens de mari patrioţi, şi nu doar atât, ei, şi numai ei sunt singurii patrioţi din ţara asta, ei şi nu alţii, aşa că oricare altcineva îndrăzneşte să aibă o altă părere decît dânşii este nici mai mult, dar nici mai puţin, decât un trădător de ţară. Serios?
Dacă bine ţin minte, în perioada noastră comunistă, “trădarea de ţară” era utilizată ca motivare a oricărei condamnări “grele”. Condamnări la moarte sau la muncă silnică pe viaţă (ceea ce este cam tot aia cu moartea), ori la ani grei şi mulţi de puşcărie (care, până la urmă, tot în cimitir se încheiau) au fost “acordaţi” şi motivaţi sub umbrela acestui termen: trădare de ţară. Poate că nu ar fi bine să ne jucăm cu termenii, însă, iată, că aşa-zişii noştri politicieni fix asta fac. Să facem şi noi o minimă şi recentă recapitulare.
Mai înspre zilele de acum, fostul preşedinte Traian Băsescu zicea că acuzaţia lui Victor Ponta, conform căreia el ar fi „vândut România la Consiliul European”, făcea parte dintr-o strategie ce viza acuzarea sa în Parlament de “înaltă trădare”. O bucată de vreme înalta trădare a fost uitată, până când liderul PNL Ludovic Orban a depus o sesizare la Parchet, la adresa premierului Dăncilă şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, onorabilul Liviu Dragnea. Ei erau acuzaţi de “înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui Romaniei, în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”. Evenimentul s-a întâmplat pe fondul circului cu vizita în Israel şi a memorandumului secret privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Prin vară, Dragnea a anunţat că PSD-ul a pregătit un document în care să-l acuze pe preşedintele Iohannis tot de înaltă trădare, pe motiv că ar fi “a pus în pericol securitatea naţională” prin “participarea la demonstraţii de stradă neautorizate, de revoltă împotriva instituţiilor care exercită puterea de stat, în scopul schimbării ordinii constituţionale şi al îngreunării şi împiedicării exercitării puterii de stat”.
Acum, că tot a ajuns iarna şi la noi, acelaşi Liviu Dragnea reia acuzarea lui Iohannis de înaltă trădare. Probabil că nu a avut o altă idee. Cum să-i spunem? Lipsă de imaginaţie, de inspiraţie sau prostie? Dragi tovarăşi politicieni, definiţi domnilor şi doamnelor termenul de “înaltă trădare”. Intră în el furtul, abuzul de funcţie, “nepotismulul”, delapidarea şi multe, foarte multe altele de care nu vă acuzaţi reciproc? Nu de alta, dar, dacă-i trădare, mai ales că-i una înaltă, ar trebui s-o ştim şi noi.