Tot coerciţia…

Radu VIDA

Curăţenia în locurile publice este o problemă care necesită multă atenţie, resurse şi seriozitate. La toate acestea trebuie să adăugăm şi bunul simţ al oamenilor. Dacă edilii se concentrează asupra unui permanent exerciţiu de supraveghere a firmelor contractante pe subiect, populaţia trebuie să ştie că plata unei contribuţii minime pentru întreţinerea curăţeniei nu înseamnă că îşi poate permite să şi murdărească în veselie spaţiul public.

O comparaţie se impune.
Italia nu se poate lăuda cu o curăţenie exemplară. Sînt alte ţări în Europa care concurează la titlul suprem în domeniu. Există tot felul de poveşti cum că psihologia individuală ar influenţa-o pe cea colectivă, că soarele-i de vină pentru că, acolo, unde bate mai tare… luminează o populaţie mai isterică, dar mai leneşă sau mai nepăsătoare, dacă vreţi. Toate acestea se dovedesc a fi simple poveşti de adormit… nesimţiţii. S-a dovedit că şi în ţările mai curate şi în cele mai dezordonate, frica poartă pălărie de domn. E adevărat că şi gradul de civilizaţie individuală contează, dar amenda… Sancţiunea pecuniară sau, mai rău, perspectiva unei privări de libertate fac ca lucrurile să funcţioneze. Şi încă bine!

Urmaşii romanilor, zic, nu prea se pot lăuda cu oraşe şi sate curate. Dar, sincer, nu se compară cu mizeria care s-a aciuat pe la noi. Şi, aici, nu mă refer la debandada din împrejurimile satelor noastre, ci la localităţile urbane, unde curăţenia este o preocupare, în mai mare sau mai mică măsură, a primăriilor.

Vine, iată, din Italia o veste nu prea îmbucurătoare pentru consangvinii din Cizmă. Monitorul lor Oficial a publicat textul unei legi care prevede ca, începînd cu data de 2 februarie, aruncatul mucurilor de ţigară pe jos să se penalizeze cu pînă la… 300 de euro. Există o perioadă de pregătire a acţiunii. Primăriile sînt obligate să pună la dispoziţia cetăţenilor tot felul de recipiente adecvate, pentru ca miile şi miile de tone de mucuri de ţigară şi de gumă de mestecat să dispară de pe străzile localităţilor italiene. Sigur, iniţiative de acest gen au fost. Locale, desigur. La Trento, spre exemplu, amenda pentru asemenea gesturi, care au în vedere orice fel de deşeuri aruncate aiurea, sînt de 500 de euro, iar La Pollica de 1000 de euro. Legea s-a generalizat dintr-un singur motiv. În localităţile care au trecut de la vorba… dulce la amenda usturătoare, rezultatele s-au văzut. La început timid, cu scandaluri în stil… italian, apoi lumea s-a obişnuit şi a constatat că se poate şi fără să arunce tot jegul pe străzi. De ce? Pur şi simplu pentru că iniţiatorii dispoziţiilor locale au creat cadrul necesar pentru urmărirea constantă a răuvoitorilor şi aplicarea, fără… pardon, a legii.

Aici e aici!
Vrem … o ţară ca afară, dar nu facem nimic pentru a ajunge la performanţele lor. Iar performanţă, în cazul nostru, înseamnă acţiune neabătută şi aplicarea întocmai a hotărîrilor celor pe care i-am ales să se ocupe de bunul mers al localităţilor. Putem să dăm ce legi vrem, după cum putem să punem amenzi cît Casa poporului, dacă, vorba aia urîtă, “organele abilitate” nu-şi fac treaba! Motive? O mie şi una: o şpăguţă aici, un zîmbet ispititor acolo, un văr, un consătean, o indispoziţie a inspectorilor sau, din contră, un exces de zel peste litera şi spiritul legii. Care, nu-i aşa, cauzează. Şi nu ştim, la un moment dat, de ce nu ne simţim confortabil în propria zonă de locuire, de ce în faţa firmelor arată ca după trecerea unei tornade. Şi, cum spuneam: nu ajunge ca unii să cureţe şi alţii să pună la loc. Însutit! Ci e nevoie de…. stîlpuirea celor care, cu voia sau făr’ de voia lor, spurcă locul.
Şi nu-i vorba numai de mucuri şi gumă, zău aşa!