Timpul – suspendat în hău

 RADU VIDA

Interesant studiul sociologic al celor    de la IRES în ceea ce priveşte satul românesc. Este o sinteză care pune în evidenţă ruralitatea noastră. Atât în gândire cât şi în comportament. Şi, în acelaşi timp, evidenţiază greutăţile întâmpinaate în lupta cu Timpul care, să recunoaştem, se scurge altfel la ţară decât la oraş. Din păcate, preocupările socităţii pentru a schimba lucrirle în mediul rural sunt aproape nule. Iar cele câteva… inovaţii nu fac altceva decât să readucă în mintea oamenilor celebra zicere maioresciană a formei fără fond.

Poate că nu vi se pare relevant, dar timpul este un indicator care spune multe despre vieţuirea la ţară. Iar la o primă întrebare „aveţi timp liber pe parcursul unei zile” răspunsul este uluitor: 74 la sută au spus „da”, iar 25 la sută „nu”.

O precizare:

Timpul liber pentru locuitorii satelor este perceput şi consumat în fractalii. Tocmai din acest motiv cei care „sunt ocupaţi” pe aproape întreg parcursul zilei nu se… laudă pe degeaba. În primul rînd, ritmul muncii şi al repaosului este altul. Sigur că există diferenţe, dar, în principal, momentele de muncă şi cele de relaxare se întrepătrund, iar greutatea efortul pentru recuperarea consumului de forţă de muncă este insuficient. Există mai multe cauze care generază această situaţie: infrastructura precară, executarea muncilor agricole cu unelte din alte secole, accesul greu la finanţare etc. Astfel, în timpul liber, locuitorul satelor se disipează între privitul la televizor (17%), odihnă (14%), lectură (11%), socializare/vizite (10%). Şi lista continuă cu plimbări, excursii, munca în gospodărie, petrecerea timpului cu familia, pescuit şi munci agricole (!) între 8 şi 3%.

Este de remarcat un puternic recul în ceea ce priveşe ponderea în activităţile de relaxare a practicării sportului şi mişcării, în general, precum şi a neglijării aproape totale a spactacolelor sau tratamentelor în staţiuni balneare. Independent de ce fac sau nu fac guvernele, îmbătrânirea este un fenomen ireversibil. Iar îngrijirea sănătăţii în aceste „locuri uitate de lume” a căpătat accente dramatice. Dispensarele medicale sunt lipsite de personal specializat, orarul prezenţei medicilor şi asistenţelor este limitat la doar câteva ore, lipsesc, de regulă farmaciile şi, mai ales, posibilităţile financiare de a face faţă cheltuielilor.

În primul moment, am găsit un indicator important pentru „bunăstarea ţăranului”. Economiile. Chiar dacă procentul celor care nu au economii este de 62%, am crezut că cele 36 de procente, câte au declarat că au economii, reprezintă totuşi, o îmbunătăţire a vieţii ţăranului. Greşit! Chiar dacă IRES face o evaluare statistică la nivelul întregii ţări, în cele câteva sate transilvănene în care am pus întrebarea similară reputatei instituţii de sondare a opiniei publice, am constatat că, de fapt, „economiile” se reduc la asigurarea unui sume minime pentru înmormântare. Nici un bănuţ pentru nevoile bătrâneţilor, a înnoirii unor unelte agricole sau de uz casnic, de folosinţă îndelungată.

Subzistenţa, traiul de  pe o zi pe alta, subdezvoltarea, proasta şcolarizare, lipsa spacializărilor, a unor utilităţi minime pentru secolul în care trăim, mă face să afirm că e nevoie de o mai mare atenţie pentru ridicarea nivelului de trai al ţăranilor. Au dispărut posibilităţile de a veni masiv la oraş, plecările în străinătate pentru prestarea unor munci necalificate sunt tot mai rare, aşa că aproape jumătate din populaţia acestei ţări are nevoie de ajutor.

Se poate începe, făcând un proiect de ţară, în care să fie cuprinşi, la modul serios, şi această parte năcăjită a populaţiei României. Şi, mai ales, punerea ei în aplicare.

Punct cu punct.