Tigrul cu inimă de pisică

RADU VIDA             
Nu există să rămânem lucizi, să analizăm obiectiv succesele şi insuccesele noastre. Exagerările de o parte sau alta au toate simptomele unei boli mai vechi şi, cu toată libertatea cuvântului (sau poate chiar din acest motiv) exagerăm când împlinirile, când neîmplinirile.

În economie, spre exemplu:

Avem creştere economică. În regulă. Poate e chiar o creştere sănătoasă, sustenabilă pe termen lung. Dar… Întotdeauna trebuie să existe un „dar” (otrăvit?), care ne demoralizează. Şi diminuează, totodată, lauda de sine. Mirosind pestilenţial.

Tehnocraţii anunţă că, în 18 ani, PIB-ul României a crescut cu 304 la sută. Tare, nu? Nu ne mai batem capul cu faptul că anunţul e făcut ca şi când ar fi realizare exclusivă a guvernului bruxellez. Dar reţinem că acest PIB, calculat pe cap de locuitor a crescut constant, de 4 ori, din 1996 începând. Bravos! Banca Mondială ne plasează, din acest punct de vedere, pe locul 8 în lume şi 2 în UE. Iar punctul de vedere este clar: viteza de creştere a PIB. Pe cine interesează asta? Pe nimeni, vă asigur. Doar când vine vorba cum că produsul intern brut a fost ajustat cu puterea de cumpărare (PPP) ciulim urechile. Trăim mai bine? Unii, da! Alţii, ba! Dar noi, nu avem ce face şi ne lăudăm că am depăşit China, că suntem înaintea multor ţări din Uniunea Europeană. Apoi, luat la bani mărunţi, constatăm că totul este un mare fâs, umflat doar de cifre seci şi combătut de realitatea din buzunare. Şi conturi.

E adevărat că, în ultimii ani au crescut numărul celor care şi-au achiziţionat maşini, s-au mutat în casă nouă sau au făcut concedii în străinătate. Dar numărul de maşini vândute la export a scăzut (unii susţin că procentul ar fi mai mare de  5 la sută), casele noi sau rărit, iar „prima casă„ pare un insucces. Pe când, în străinătate se duc doar unii dintre semeni la distracţie. Şi nu intră în statistică cei care merg să rânească după alţii, mai boieri decât noi! Statistica şi politicienii susţin că a crescut constant, salariul mediu. De la 104 dolari, la 462 de dolari. Iar anul acesta îl putem încheia cu 523 de dolari. Frumos! Şi înălţător, totodată! Dar câţi câştigă suma aceasta? Şi, mai ales, câţi îşi târăsc zilele plătiţi temporar din fondul de şomaj şi, pe urmă, la… „0″ în post şomaj. Câţi lucrează la negru şi ciupesc, acolo, un bănuţ de supravieţuire, în condiţii mai mult decât precare? (Un om făcea o demonstraţie simplă: în 1989 câştiga 2240 lei, iar un ziar era 0,50 lei, primea casă gratis şi stătea în staţiune 18 zile; acum, încasează 1800 de lei, iar acelaşi ziar costă 1,50 lei, casa costă o avere şi stă la băi …5 zile). Institutul Naţional Statistică spune, în subsidiar, că preţurile au crescut galopant, că avem creştere pe baza consumului, că scade exportul la produsele cu adaos serios de muncă înmagazinată… Dar totul este răstălmăcit şi interpretat din punct de vedere politic, în aşa fel încât alegerile să pară un basm în roz bombon, confetti şi focuri de artificii. Aşa şi este. Pentru unii, care plătesc tot 16 la sută indiferent ce venit au. Şi, aşa, le rămâne atât de mult, încât îşi pot imagina, în direct, viaţa în Rai. Pentru alţii, însă, noul tigru european, cum au îndrăznit unii să numească România, făcând o indecentă comparaţie cu dezvoltarea economică a celor mai puternice state asiatice, aşadar animalul ‘cela fioros trăieşte în Iad, are inimă de pisică speriată, gata-gata să fugă la orice adiere a unui strănut venit dinspre est, vest, sud sau nord…

Miau!