Taxe

RADU VIDA

E nevoie de ele!
Şi, cu cît sînt mai mari, cu atît poate comunitatea să se dezvolte. Taxele (poate şi impozitele) au însă o limită, care ţine nu atît de bunul simţ, cît de puterea financiară a celor care plătesc. Vrem, nu vrem, taxele au creat discordii, au provocat nesupuneri şi au generat revolte.

Toată lumea e de acord că trebuie plătite taxe, dar nimeni nu vrea să participe, la concret, pentru colectarea acestora. Ba, mai mult, fiecare taxă sau ridicare a cuantumului cel vechi aduce comentarii, nemulţumiri şi, nu o dată, atacuri virulente din partea Opoziţiei la adresa Puterii. De la haraci încoace, trecînd prin mucărici, vinărici, fumărit, oierit, plata steagului sau taxa pe bărbi (Petru Rareş), sumele au fost mereu contestate, plătitorii considerînd „inepţie”, iar beneficiarii „necesitate” promovarea unor taxe. Asta, ca să nu mai spunem că scutirea de taxe a creat invidii, duse pînă la răzmeriţe. Numai şi numai pentru că, de cînd e lumea, au fost scutiţi cei care puteau să plătească, şi au fost obligaţi să achite taxe cei care gemeau sub nevoi şi vremi.

N-au fost bine primite nici taxele instituite pe anumite obiective turistice, cu toate că, şi în acest domeniu, înţelegerea comună acceptă că respectivele obiective trebuie întreţinute, întreţinerea costă, iar cel care beneficiază într-un fel sau altul de asemenea locuri trebuie să plătească direct, iar ceilalţi, indirect. După cum nu sînt acceptate, nici în aceste cazuri, scutirile anumitor categorii de oameni. Sigur, nu este o noutate în ceea ce vă spun acum, ştiut fiind că nici scutirea de către anume hrisoave domneşti a dăjdiilor indirecte nu aducea bucurie pe chipul celor care nu beneficiau de asemenea privilegii.

Toate acestea şi încă multe alte asemenea gînduri mi-au venit în minte cînd am aflat că „Masivul Bucegi nu mai este gratuit!” E bine? E rău? Cu toate că un editorial ar trebui să clarifice de ce se întîmplă anume fenomene şi care sînt resorturile intime, ascunse vederii obişnuite, ce declanşează o atitudine sau alta, m-am hotărît să mă abat puţin de la regulă. Şi să las cititorului bucuria să desluşească… taina acestei noi taxe. Care, între noi fie vorba, nu este mare: 5 lei. Plătibile pe loc, sau prin sms şi online. Numai că ea, taxa, există. Şi poate fi mărită, indexată cu… supusă accizării, îmbîrligării, bilibistrocizării, adăugirii de tva şi alte asemenea. Dar şi oferta este mult peste derizoriul celor firfirigi: 52 de trasee omologate, Peştera şi Cascada Ialomiţei, Sfinxul, Canionul Cheile Horoabei… Peisaj, ce mai! Parcul Naţional Bucegi are peste 32.000 hectare şi se poate hălădui prin Sinaia, Buşteni, Azuga, Bran, Şimon, Moeciu…

Dar – pentru că ştiţi şi dumneavoastră, există întotdeauna un „dar” – zona este a tuturor. Nu numai a celor 1 milion de turişti care-i calcă arealul şi marchează locul: gunoaie, materiale cît mai puţin biodegradabile, scrijelituri, dacă nu chiar tăieri ilegale, distrugeri etc. E de-a dreptul falacios să ne întrebăm de ce să plătim noi care mergem o dată în viaţă acolo, şi nu cei care beneficiază de traiul zilnic al locului! Şi încasează beneficiile turismului şi loisirului cotidian. Cum nu vreau să vă influenţez nicidecum raţionamentul, am să mă opresc aici. Spunînd doar că în dilema mai înainte exprimat: („E bine? E rău?”) există un răspuns ce canalizează vrerea spre calea de mijloc. Şi nu mi se pare deloc machiavelic să răspundem printr-o solidaritate cetăţenească la asemenea acţiuni. Iar puterea exemplului ar trebui urmată, pentru că nici co-fondatorul Facebook, bunăoară, Mark Zuckerberg, n-a fost în Liberia. Şi, se pare, nici că va merge vreodată. Dar a donat 25 milioane de dolari pentru eradicarea Ebola.
Fiecare după puterile cardului şi bătăile inimii, nu?