Ţara tuturor (im)posibilităţilor

Nu vă grăbiţi ca fata la măritat că nu e, după cum s-ar crede, America descoperită de Columb, la care am visat cu ochii larg…închişi odinioară de regimul opresiv, ci e chiar Românica noastră parşivă şi vidată ca o rudă de parizer „sănătos” în prostie crasă, care personal nu mă mai surprinde cu nimic şi care ne apare tot mai urâtă, mai respingătoare şi mai „parfumată” pestilenţial. România e un El Dorado pentru pârliţii de-afară, care pozează la noi în mari şi properi business-man. Nişte fâsâiţi cu pantalonii găuriţi în dos, unii mai amărăşteni în conturi decât cei pe care îi angajează. Ţărişoara noastră arată aşa din cauza celor care o populează şi o fac să fie aşa cum este, slută, balcâză şi lâlâie, vorba marelui Ion Creangă. Şi pe care mulţi frustraţi şi nedreptăţiţi se grăbesc s-o părăsească, pentru un eventual, dar nu garantat, trai mai bun în occidentul care, teoretic, ne apare ceva mai atractiv şi mai civilizat. La nivel declarativ, foarte mulţi români ar şterge-o englezeşte fără să privească înapoi cu mânie, însă lucrurile stau diferit în practică. La fel de mulţi se tem să facă pasul propriu-zis, din varii motive. Dar printre acestea nu se află şi speranţa aceea care moare ultima că poate, poate lucrurile s-or schimba din foarte rău într-un rău mai mic, întrucât spre ideea de bine nu putem tinde nici dacă încercăm măcar să ne amăgim. Speranţă cu care s-au înarmat până-n dinţi generaţiile (cele mai multe ratate) din 1990 încoace, dar pe care miciunile gogonate ale pseudo-politicienilor travestiţi în Pinocchio le-au dezarmat, hrăndindu-le cu deja proverbiala nesiguranţă a zilei de mâine, care, din păcate, a devenit un modus vivendi şi care nu ţine de foame.

Şi uite aşa, trăim într-o societate caracterizată de anomalii, în care bietul pensionar aglomerează de la prima oră mijloacele de transport în comun, în virtutea gratuităţii şi lipsei de somn, şi încă munceşte din inerţie, fiind, fără voia lui, promovat, iar milioane de tineri „obosiţi” lâncezesc la „fără frecvenţă” şi în lipsă de altceva dobândesc timp liber cu duiumul şi diplome de şomeri de lux, numai bune de… pus în ramă. Era cât pe ce să-mi scape porumbelul din gură!

Eclectic, tânărul român pendulează între a trândăvi acasă şi a pleca la trei lei în plus peste hotare. Alţii, mai răsăriţi, nu sunt lăsaţi să se ridice mai sus de genunchiul broaştei de elefanţii bătuţi în piuneze pe scaune calde, care parcă clocesc ouă de aur. Iar episodul tinerei Laura Florescu, din Iaşi, este grăitor în acest sens şi ne confirmă, dacă mai era nevoie, că România este cu-adevărat ţara tuturor (im)posibilităţilor. Cazul numitei pare desprins dintr-un scenariu de film cu buget redus, realizat în perioada Evului Mediu, când oamenii mai „furau” curent şi umblau pe contrasens. Suferindă de scleroză multiplă, tânăra a publicat un volum de poezii în 2015. Până aici nimic ieşit din comun. Să nu uităm că, vorba marelui Vasile Alecsandri, „românul s-a născut poet”. Dar suma „uriaşă” pe care a obţinut-o tânăra de 37 de ani, puţin peste 200 de lei, a scandalizat autorităţile, în speţă Ministerul Muncii, iar acestea, considerând suma drept „venit ilicit”, au decis să-i suspende tinerei pensia de handicap, în cuantum de 39 lei, timp de trei ani!!! Iată cum o tânără cu potenţial intelectual este împiedicată să scrie cărţi, în vreme ce papagalii ce aglomerează puşcăriile sunt stimulaţi să publice inepţii (că doar hârtia suportă orice), în baza cărora pedepsele lor, şi aşa nesimţit de mici în raport cu infracţiunile săvârşite, sunt „scurtate”, iar eliberarea lor este grăbită nefiresc. Nu o să reiau numele „scriitorilor” de după gratii, pentru că o ţară întreagă îi cunoaşte, deşi nu le-au citit… ”operele” care s-au epuizat încă din ziua în care au ieşit de la tipar, dar îi vede şi îi aude zilnic prin intermediul televizorului, care, îmi pare sincer rău că trebuie s-o spun, s-a transformat dintr-o minune a tehnologiei în cea mai proastă invenţie a secolului XX. Ca şi internetul dealtfel. Scârbit este un cuvânt blând pe care mă văd nevoit să-l împrumut cu dobândă pentru a-mi exprima dezaprobarea faţă de modul în care autorităţile (in)competente au înţeles să rezolve problema unui cetăţean cu probleme. Episodul izolat al tinerei Laura Florescu, al cărui ecou se va fi estompat deja, este încă o mostră despre cum statul român reuşeşte constant să-şi dea cu stângul în dreptul.

Cristian FOCŞANU