Ţară mică, da’ hîîîî…

Radu VIDA

radu vidaDavos aşteaptă oaspeţi.
Ca în fiecare an, în mica şi cocheta localitate din Alpii elveţieni (11.000 de locuitori cu mare îngăduinţă) se ţine Forumul Economic Mondial. Un fel de eşalonul II (politic) al bubulilor lumii: şefi de state şi guverne, reprezentanţi ai marilor concerne, analişti. La cea de a 45-a întîlnire de la Davos şi-au anunţat participarea şi Angela Merkel şi François Hollande, dar şi prim miniştrii Italiei, Turciei, Afganistanului, Africii de Sud, Pakistanului, precum şi 2.500 de importanţi oameni de afaceri din întreaga lume.

Să ne oprim la una dintre cele mai proeminente figuri politice, care face o vizită de lucru în Elveţia: Li Keqiang, primul ministru al Chinei.
Comunicatul oficial al vizitei înaltului oficial chinez se referă, ca de obicei, la lucruri dintre cele mai banale sau, mai exact, uzuale, în contextul vizitelor de stat la acest nivel. La Forum, primul ministru Li Keqiang va face o trecere în revistă a situaţiei internaţionale, va vorbi despre situaţia economică a Chinei, printre care şi măsurile de aprofundare a reformelor interne. Plictisitor? Poate. O lecţie de economie politică socialistă de pe vremuri? Fals! V-o spun cu mîna pe inimă. Pentru că, undeva, în noianul de teme enumerate de agenţiile de ştiri, se spune că premierul chinez va face o vizită preşedintelui Elveţiei, Simonetta Sommaruga. Şi? Ei, bine, este o întîlnire premergătoare semnării actelor dintre băncile centrale ale celor două ţări, în vederea înfiinţării primei filiale a unei bănci cu capital chinezesc şi încurajarea procesului de internaţionalizare a monedei chineze. (Rog pe cititorii noştri, care urmăresc evoluţia relaţiilor internaţionale, să se aplece asupra creşterii bruşte şi neaşteptate a francului elveţian; iar pasionaţilor de fenomene ezoterice le dau ca temă de reflecţie cele două „ch”-uri din iniţialele de înmatriculare a celor două ţări).

Dar: internaţionalizarea monedei chinezeşti este inevitabilă. Există voinţă politică, susţinere economică şi – important! – potenţial financiar. Aşa că principala problemă nu este cînd se va întîmpla acest lucru, ci, mai degrabă, cum? Iar intempestiva creştere a francului elveţian ne spune că, la momentul potrivit, şi cu o creştere economică reală de 7-8 la sută, şocul mondial al conversiei va fi aspru resimţit de economia globală. Care – nu-i aşa?! – creşte cu încetinitorul, faţă de motoarele nu prea turate ale economiei chinezeşti.

Revenim: Între 22 şi 24 ianuarie a.c., toţi ochii planetei ar trebui să fie aţintiţi la 1.560 m, acolo, în cantonul Groubunden, Davos. Nu cu gîndul la ski, nici alte sporturi de iarnă. Pentru că, aici, unii dintre cei mai puternici oameni ai planetei vor discuta despre viitorul economiei mondiale, incluziunea socială, conflictele locale şi regionale. (Rezerv micul nostru spaţiu pentru explicarea adevăratului grup de bubuli care conduc lumea pentru un alt editorial.) Am spus „discută”? Da. Dar şi acţionează. Şi marea temă a acestui an este încrederea. Aici se vor avansa modele secrete de restabilire a încrederii populaţiei în instituţiile statului capitalist, a relaţiei de încredere între sectorul privat şi cel public, care, spun specialiştii, nu a fost niciodată la un nivel mai scăzut. Pentru iubitorii de englezisme (dar care habar n-au de limba lui Shakespeare) spun doar că ethical behaviour nu este o fiţăraie a crizei filosofiei occidentale. Ci o serioasă preocupare a celor mai temeinice instituţii ale societăţilor dezvoltate de a (re)găsi încrederea populaţiei în modelul capitalist, care a dus la o extraordinară şi nemaiîntîlnită polarizare a bogăţiei, favorizînd sărăcia globalizată.
Grea misie!

Articole din aceeasi categorie