Ţara lui… 5!

Pentru învăţământul românesc, 2019/2020 începe sub cele mai „favorabile” auspicii… Noul an debutează sub semnul generoasei note şi medii 5, 5-ul elevilor de toate zilele şi trimestrele, 5-ul izbăvitor care le permite celor care trec examenul de evaluare, să se înscrie la liceu. Ştirea în sine este şi nu este bună. Pentru că media 5 este media mediocrităţii, trebuie să recunoaştem acest lucru. Este nota şi media de care se agaţă cu disperare elevi şi părinţi deopotrivă. Cum pragul este atât de jos, acest 5 nu face altceva decât să ne exprime neputinţa în organizarea unui învăţământ performant.

Din păcate însă, noul an şcolar nu aduce modificările aşteptate şi dorite de profesori, de elevi, de părinţi. La modul general privite lucrurile, învăţământul românesc se bălăceşte în mediocritate. Multe dintre şcoli şi-au deschis porţile fără a avea avize de funcţionare, la multe altele nu sunt finalizate reabilitările (faţade, clase, ateliere), altele, mai ales din mediul rural, nu au grupuri sociale la standarde decente (toalete în curte încă predomină!), în zonele defavorizate abia dacă se poate vorbi despre şcoli sau/şi profesori, manualele arată jalnic… Aceasta este imaginea de ansamblu a învăţământului românesc în secolul XXI.

Şi rezultatele se văd cel mai bine în promovabilitatea la clasă, în examenul de evaluare naţională şi cel de bacalaureat, în care notele/mediile sunt sub pragul reclamat de statutul de elev. Dacă tot vorbesc de elevi, se poate liniştit afirma că avem trei nivele. Grosul, cca 80%, este dominat de elevii cu note între 3 şi 5. Urmează un 10% cu note între 6 şi 7, suficienţa am spune, deşi înclin să cred că procentul lor este un pic mai mare. În fine, un alt procent de 10% aparţine elevilor buni şi foarte buni, a celor care ştiu ce vor de la viaţă, olimpici în marea lor majoritate, cu rezultate notabile pe plan naţional şi internaţional. O parte dintre ei sunt elevii şcolilor şi liceelor particulare, o bună parte dintre ei îşi susţin bacalaureatul prin ianuarie şi februarie, devenind încă de pe băncile liceelor, studenţi ai unor cunoscute universităţi de peste hotare. Unde cu siguranţă vor şi rămâne for ever, împlinindu-se profesional. Puţine judeţe din ţară au totuşi norocul unor promovabilităţi bune, sudul şi estul ţării fiind în mare şi grea suferinţă în preşoclar/preuniversitar, pre…

Restul? Restul merge mai departe, alternând notele de 3 cu 5, pe ici colo un 6, examene de corjienţă…Şi la final de clasa a 8-a, o şcoală profesională, poate un bac tehnologic şi gata. Numai că şi aici sunt probleme, mai ales la nivel de infrastructură. Unde să-i înveţi meserie? În ce întreprinderi? Pentru câţi se vor găsi burse? Cât de interesaţi vor fi angajatorii? Nu sunt singurele întrebări, dar sunt întrebările la care sigur nu sunt răspunsuri.

Cum s-a ajuns aici? Este singura întrebare la care se pot da răspunsuri. Nici un ministru, şi au fost cu duiumul, nu a fost capabil să pună pe picioare un învăţământ viabil. Atât cât au stat la cârma ministerului de profil-unii câteva luni, alţii de la un an la doi sau trei, unii cu reveniri-au tăiat din ore (am în vedere de exemplu, orele de educaţie fizică în curricula liceală, ajungându-se la 15, 16 boli asociate, cum este obezitatea morbidă), alţii au tipărit manuale aiurea (deloc folosite), alţii şi-au văzut de bunăstarea lor şi atât. Aveţi dovada celor aproape 30 de ani de incompetenţe ministeriale în lipsurile mari care guvernează şcoala românească la ora actuală. Sunt probleme vechi, cu rezolvări ce se pierd în umătorii alţi 30 de ani. Am ajuns la concluzia că nu culoarea politică dă tonul, ci omul. Dar în învăţământul românesc de 30 de ani nu s-a s-a găsit încă omul care să sfinţească locul! Aşa că rămâne pe mai departe, ţara lui… 5.

Demostene ȘOFRON