Suntem tot mai bătrâni şi mai bătrâni

Îmbătrânirea populaţiei din România nu este un fenomen nou, însă, din păcate, este unul care se adânceşte pe zi ce trece, cu toate repercusiunile pe care le implică, printre acestea figurând şi scăderea populaţiei active, altfel spus a celor care muncesc şi plătesc taxe şi impozite statului.

Datele statistice arată că populaţia României trecea cu puţin de 19,5 milioane de locuitori la începutul acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut remarcându-se continuarea fenomenului de îmbătrânire demografică, prin reducerea populaţiei tinere și creşterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani şi peste), de la 17,8% la 18,2%. În cadrul populaţiei adulte (15-64 ani), a crescut ponderea grupelor de vârstă 30-34 ani, 40-44 ani, 50-54 ani şi 60-64 ani şi a scăzut cea a grupelor de vârstă 15-19 ani, 20-24 ani, 25-29 ani, 35-39 ani, 45-49 ani și 55-59 ani.

Şi lucrurile nu se vor opri aici. Se anticipează că populația tânără, de vârstă preșcolară și școlară, va ajunge în 2030 la doar 3,12 milioane persoane, iar în anul 2060 la numai 2,15 milioane persoane, comparativ cu 3,55 milioane în prezent. Mai mult, dacă acum există în ţară 708.769 persoane cu vârsta între 19 – 23 ani, se estimează că numărul acestora va scădea la 645.923 persoane în 2030, respectiv la 434.581 persoane în 2060.

Această stare de fapt se datorează, dar numai în parte, scăderii natalității, menținerii unui spor natural negativ, migrației internaţională sau schimbării comportamentului demografic al cuplurilor căsătorite. La toate acestea trebuie adăugat singurul element pozitiv, majorarea speranţei de viaţă la naştere, care a ajuns la 75,73 ani anul trecut, în creştere cu 0,17 ani faţă de anul anterior. Ca rezultat, sporul natural al populaţiei a continuat să fie negativ şi în 2018, când numărul cetăţenilor români s-a diminuat cu 75.300 persoane, echivalent cu numărul locuitorilor dintr-un oraş ca Alba Iulia.

Este mai mult decât evident că, la toţi factorii enumeraţi mai sus, scăderea populaţiei este determinată şi de condiţiile economice din ţară. Menţinerea unui nivel redus al veniturilor, mult sub cel al mediei europene, conjugată cu lipsa unor perspective privind îmbunătăţirea condiţiilor socio-economice “ajută” decisiv atât la migraţia tinerilor, cât şi la diminuarea natalităţii. Sistemul de învăţământ românesc, ce pare a fi tot mai deconectat de la realităţile pieţei muncii, precum şi lipsa unor programe naţionale de combatere a sărăciei şi de educare a populaţiei aflată în dificultate nu fac altceva decât contribuie la această stare de fapt. Spre exemplu, dacă circa unul din şase tineri (16,5% sau în jur de 15 milioane) din ţările Uniunii Europene nu avea în 2018 un loc de muncă sau nu urmau niciun program educaţional ori de formare, în România acest procent era de 20,6%, ţara noastră fiind depăşită la acest capitol doar de Italia (28,9%), Grecia (26,8%) şi Bulgaria (20,9%).

În aceste condiţii nu este de mirare că tinerii ne pleacă pe unde apucă, iar populaţia ţării scade constant. Din nefericire, precocupările guvernanţilor noştri vizează cu totul şi cu totul alte lucruri, până acum nici una dintre formaţiunile aflate la conducerea ţării nereuşind să conceapă un program cât de cât coerent pentru combaterea acestui fenomen.

Viorel DĂDULESCU