Suflu-n iaurt

Ilie CĂLIAN

Vineri, Curtea Constituţională a României a validat ale-gerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României, într-o festivitate la care a fost prezent şi Traian Băsescu (Victor Ponta n-a fost invitat). Merită a fi reţinute cîteva dintre vorbele cu tîlc ale celor doi preşedinţi – cel încă în funcţie şi cel ales.

Cel în funcţie, pînă în 21 de-cembrie, declara cu orgoliu: “las moştenire o ţară care are opţiuni de dreapta sau de centru-dreapta”. În legătură cu orientarea politică, po-trivit votului, n-ar fi nimic de zis. Dar în legătură cu expresia “las moştenire” se ridică ceva întrebări. În primul rînd, după cîte a făcut şi cum a făcut, Băsescu ar fi trebuit să se ferească precum Dracu’ de tămîie de această expresie. Presupun că l-a luat gura pe dinainte şi a spus ceea ce a gîndit: că ţara aceasta a fost proprietatea sa, feuda pe ca-re şi cu care a făcut ce a vrut, ca un proprietar. În al doilea rînd, s-ar presupune că Iohannis este “moştenitorul” său de drept – şi nu un uzurpator -, adică o persoană pe care o agreează şi care îi va continua “opera”! De altfel, Băsescu a făcut tot posibilul pentru ca Iohannis să cîştige competiţia cu Ponta. A făcut-o personal şi au făcut toţi foştii săi colaboratori, de la Boc şi Blaga la Monica Macovei şi Elena Udrea.

Preşedintele ales a spus: “voi fi preşedintele care respectă Constituţia în litera şi spiritul ei”, chiar dacă, a spus tot el, “este sigur nevoie de o revizuire a Constituţiei”. În privinţa respectării Constituţiei “în litera şi spiritul ei” ne-am lămurit în aceşti zece ani: sînt confuze amîndouă. Aşa că rămîne să înţelegem la ce s-a gîndit cu adevărat Iohannis cînd a spus “Vreau să reconectez preşedintele României la Constituţie”. A spus-o de faţă cu Traian Băsescu şi membrii Curţii Constituţionale, ceea ce ar însemna – fără dubiu – că preşedin-tele Băsescu a fost “deconectat” de la Constituţie – lucru pe care Băsescu n-a mai socotit necesar să-l comenteze.

Nu lipsite de interes sînt unele reacţii. De pildă, Marea Lojă Naţională Română 1880 (prin şeful ei, care este şi copreşedinte al Uni-unii Mondiale Masonice Tradiţionale) spune: “Salutăm cu entuziasm vic-toria preşedintelui ales Klaus Iohannis”, văzînd în aceasta “un omagiu adus celor care s-au sacrificat pentru libertatea şi democraţia ţării noastre” şi o “nouă Revoluţie paşnică”, la 25 de ani după cea din 1989. Aşadar, masonii tradiţionali consideră că abia acum urmează să se realizeze “o descătuşare a economiei româneşti, a administraţiei, a în-tregilor forţe creatoare ale naţiunii noastre, paralizate şi amorţite de o birocraţie omnipotentă şi omniprezentă, întreţinută de clientelismul socialist şi neo-comunist”. Textul ditirambic la adresa lui Iohannis “şterge cu buretele” tot, absolut tot ce s-a realizat în aceşti 25 de ani – inclusiv în aceşti ultimi zece, ai preşedinţiei lui Băsescu -, sugerîndu-ne că masonii români tradiţionali se bucură de sfîrşitul mandatului acestuia şi, deci, de începutul “debăsificării”. De fapt, aceeaşi ideea apare şi la un gazetar vajnic apărător al lui Băsescu, care se plînge că ar fi posibil să vedem că “noul preşedinte Klaus Iohannis va realiza visul lui Dan Voiculescu de debăsificare a României”. Cam în senul acesta gîndea şi Preafericitul Daniel, care, în chiar dupăamiaza celui de al doilea tur de scrutin, ne îndemna mieros să-l votăm pe “străinul de neamul nostru”. Încurcate sînt căile Domnului, mai ales cînd este vorba de politică.

În ce mă priveşte, îmi reamintesc că, tot săptămîna trecută, preşedintele ales afirma tunător, în calitate de încă preşedinte al PNL “nou” (PDL+ PNL “vechi”), că acest partid doreşte Puterea, doreşte să acceadă la guvernare. Păi, dacă tot doreşte să se “reconecteze” la Constituţie, nu ar fi fost normal să evite a mai vorbi despre ambiţia de a prelua întreaga Putere – şi Preşedinţia, şi Parlamentul, şi Guvernul (şi, în subsidiar, Puterea Judecătorească)?! Normal ar fi fost să stea într-o singură barcă, aceea a preşedintelui ales, care nu trebuie să mai croiască proiecte pentru partidul din care provine.
Oricît ar fi de frumoase angajamentele lui Iohannis şi imnu-rile lăudătorilor săi, am destule motive ca să suflu în acest iaurt.