Spor(t)!

RADU VIDA

Îmi pare că cineva, acolo, în zonele oculte ale minţilor bolnave, a organizat şi desfăşoară un perpetuum concurs. Şi din acele hrube infestate, răzbate, din când în când, o voce cavernoasă: România – pe ultimul loc! (Răspunde ecoul). Şi indiferent de împrejurări, ieşim, constant, pe locul I. De la coadă.

Acu, a venit şi rândul sportului. Nu sunt adeptul osanalelor pentru trecut, dar nici nu se poate ignora faptul că, în multe ramuri sportive am avut ceva de spus pe plan mondial, european…

În sportul de masă?

Păi, a scăzut la toată lumea! Drastic. Un sondaj (iară?) arată că doar 6 la sută dintre români fac sport. În UE procentul este de 8 la sută. Dar, probabil şi ei mai numără steagurile de la primărie, şi pun, cu generozitatea lui Pristanda, câte un fanion inexistent pe ici, pe colo.

Sper că nu v-am lăsat impresia că vreau să dreg busuiocul… sportului. Dar nu se poate ca, de fiecare dată, să ne lăsăm manipulaţi, să nu reacţionăm la grosolane minciuni.

Iată:

Dacă în UE, 62 la sută din populaţie nu face sport, la noi, zice, procentul este de 61 la sută. Fix? Nu cred, pentru că urmează o concluzie cel puţin bizară: 15 la sută fac sport ocazional, iar 18 la sută – foarte rar. Asta… la noi! La ei – nici că mai contează. Să vedem: cum să faci sport ocazional? Astăzi te antrenezi pentru maratonul de la New York şi mâine nu? Stai, o săptămână, să zicem,, în dojo (sala de judo), pentru că urmează campionatul naţional de kata, dar celelalte trei săptămâni le petreci la cârciumă? Ce înseamnă în sport „ocazional” şi „foarte rar”? Nimic. Cel puţin în sportul care presupune competiţie (ba chiar şi în aikido, unde nu-i concurs, antrenamentele sunt de 3 ori pe săptămână).

Sondajul lasă ceaţă şi burniţă peste sportul de performanţă şi nu zice un cuvânt de sportul de masă. La acest ultim capitol trebuie recunoscut că nu mai sunt atât de mulţi semeni care se înghesuie să facă… mişcare. Dar: a crescut simţitor numărul sălilor de sport; s-au înmulţit precum – ştiţi dumneavoastră! – stadioanele sintetice cu nocturnă sau fără; a crescut numărul celor care aleargă prin parcuri, păduri… Dacă tot despicăm firul în patru, veţi zice, poate, că la ţară, spre exemplu, nu se face sport. Am să vă contrazic. Număraţi câte echipe de fotbal, handbal, popice, oină avem. Iar în ceea ce priveşte mişcarea: trageţi o zi de coasă, una de sapă şi vedeţi dacă mai e nevoie de fitness, body building şi alte englezisme pentru luat bani. Şi apropos de asta: au crescut şi numărul sălilor de gym, unde se fac tot felul de chestii pentru slăbit, muşchi, licheni şi alte cele.

Deci?

Concluzia e că scenaritele nu ajută la nimic. Nici măcar la a creşte numărul celor care fac mişcare, susţinând, în acest fel, bussines-ul unora. Cât despre sport în general şi mişcare în special? Vă dorim spor! La toate. Că-i mai bun decât sedentarismul celor care, la telefon, trag câte un sondaj (de opinie falsă) şi mânjesc (cum spuneam şi altădată) clanţa de la… casa nouă, pe care opintim s-o terminăm odată!