Speculaţii?

Radu VIDA

Veţi spune, dragi cititori, că sînt obsedat de valul de migranţi. Atîta atenţie şi, mai ales, atîtea cuvinte irosite pentru o mînă de oameni! Singurul meu atu în această chestiune e că nu sînt plătit de nimeni şi nici nu am interese absconse pe subiectul dat.

Constat însă că problema este fără de sfîrşit, că afectează tratatul Schengen şi, mai mult, pare că va avea repercusiuni şi asupra fiecărui cetăţean UE. Într-o discuţie, altfel foarte doctă, cineva sugera, pentru detensionarea momentului, o variantă mai şugubeaţă: cum ar fi, zicea insul, dacă şi Europa ar trimite, în fiecare an, cîte un milion de oameni în ţările musulmane? S-a rîs a neîncredere, s-a glumit pe tema „aşa ceva nu se poate!”, dar am reţinut un răspuns: „s-ar civiliza, dracu’, şi acea parte de lume!”

Speculaţiile din presa mondială s-au referit, nu o dată, la intenţiile destabilizatoare ale Rusiei, Statelor Unite ale Americii, Turciei ş.a.m.d. Nu cred în asemenea scenarii. Cu toate că SUA cer mereu sprijinirea „săracilor de migranţi” (ultima dată cu vocea vicepreşedintelui Joe Biden, la Davos, care îndemna ONU să acorde mai mulţi bani pentru refugiaţi; să creeze un milion de locuri de muncă; să aibă grijă de educaţia a un milion de copii). Iar ei, americanii, nu mai primesc picior de musulman în spaţiu. Ipocriţi par în discursuri sforăitoare şi ruşii, cu pretenţiile lor de a sprijini regimul lui Assad, şi turcii, cînd şantajează cu subiectul intrării lor în Europa.

Părerea mea – îmi daţi şi mie voie să am o opinie pe subiect? – este că Europa şi-a făcut-o singură. Şi, în acest caz, treaba se numeşte „lucru manual”. Nu mai vorbesc despre cancelarul Merkel. S-au săturat şi nemţii de ea, d’apăi noi! Dar încurajările de a veni acolo unde-i cald şi bine au avut cîteva motive dintre cele mai stranii. Mă opresc la unul dintre ele, pentru că este, poate, cea mai parşiv.

De la balamucul instaurat de valul de migranţi, Grecia a cerut de mai multe ori ajutorul UE pentru ca vasele FRONTEX să ajute la evacuarea acestor oameni spre Turcia. Era nevoie, după serioase calcule, de 100 de vase. UE a trimis 15 (!) şi acestea destinate patrulării şi supravegherii apelor teritoriale. (Iar rezultatele? Zero). Pe de altă parte, Austria a cerut eliminarea, fie şi temporară, a Greciei din Schengen. De ce oare? Pentru că grecii s-au opus instalării de controale permanente la graniţele lor, controale dirijate de către alte state. Belgia, Suedia, Danemarca şi, desigur, Germania, au solicitat extinderea controalelor la graniţele statelor UE. Iar 6 state au reintrodus temporar, cică, controale la frontierele Schengen.
Statele pot opri singure orice val de imigranţi. Dar puterile europene vor ca ele să ajungă să controleze graniţele întregului Continent.

Nu-i greu de priceput de ce.
Dar, deocamdată, statele nu sînt dispuse să mai cedeze din suveranitatea lor. Nu de alta, dar minciunica cu ţări egale în drepturi, fără entităţi de mîna a doua şi ajutor reciproc, s-a dovedit a fi chiar legi, pe invers, ale convieţuirii „în comun”. Nu mai departe decît neruşinarea lui Anne Brasseur, preşedinta Conferinţei Parlamentului European, confirmă: asta pentru că nici măcar femeia de serviciu de la instituţia europeană n-ar fi îndrăznit să spună că noi, celelalte popoare, trebuie să abandonăm propriile interese şi să acţionăm pentru a oferi săracilor „care ne bat la poartă” o altfel de viaţă.

Ce viaţă ar oferi Siria, Libia sau Tunisia şi Marocul, dacă realmente ar fi invadaţi de cîte un milion de europeni pe an? Şi, mai ales, cum s-ar comporta americanii şi ruşii dacă strădaniile lor de a disloca atîta populaţie ar fi zădărnicite de o nebunie inversă, europeană?
Probabil că n-am vrea să aflăm niciodată.