Sondaje năucitoare

Radu VIDA

Nu degeaba se spune că situaţiile speciale cer abordări speciale.
Trebuie să recunoaştem: nu sîntem ca alţii. Aşa că metodele sociologice consacrate nu se potrivesc pentru o ţară în care sondarea opiniei publice se împiedică de tot felul de… specificităţi. Asta ca să mă exprim elegant. Deosebiri care, nu-i aşa, sînt total ignorate, pentru că nu există în alte părţi ale lumii.

Trăim într-o societate profund bulversată. Care pare că, din 20 în 20 de ani, schimbă macazul. Sigur: în dorinţa de mai bine. Dar perioada schimbărilor tranzitează zone ale realului care se regăsesc greu în societăţile aşezate. Avînd întipărite, în ADN-ul social, democraţia, prosperitatea, lenta ajustare a provocările noilor tehnologii. Acolo unde şomajul nu este endemic, ci unitate de măsură şi control; unde spaimele sînt mult diminuate de un temeinic şi complex sistem de siguranţă; unde sărăcia reprezintă excepţia, iar bunăstarea face numitor comun cu majoritatea cetăţenilor.

Noi ne uităm, firesc, spre vîrfuri. Iar comparaţiile cu ţări mai puţin dezvoltate ne par jignitoare. Aşadar, „vrem o ţară ca afară!”
Teoretic, pentru că practica… ştiţi dumneavoastră.
Două sondaje aruncate pe piaţa media ar trebui să facă deliciul analizei competente a specialiştilor. Cel realizat de IRES e bîntuit de rele. Se teme lumea de nesiguranţă, sărăcie şi excluziune socială, terorism, nesiguranţă alimentară şi poluare. Spaimele se îndreaptă şi spre traficul crescut de droguri, dar şi spre nesiguranţa locurilor de muncă. Oamenilor le e frică, pe termen scurt, de război în regiune şi de criză economică, precum şi de faptul că societatea trăieşte între parametrii corupţiei devastatoare şi sărăciei lucii.

Sondajul INSCOP, însă, vine şi loveşte ca o măciucă: 51% dintre români consideră că România se îndreaptă spre o direcţie bună.
Am citat. Şi, totodată, m-am minunat! E posibil ca două cercetări „ştiinţifice”, realizate cam în aceeaşi perioadă, cu marje de eroare identice, cu un număr egal de repondenţi, selectaţi din aproximativ aceleaşi medii sociale, să fie atît de diferite? Spre stupefacţia mea, iată că se poate.

Şi nu pot să nu întreb: care e direcţia? Aia bună, desigur. Pentru că doar 32% consideră că mergem într-o direcţie greşită. Se profilează, undeva, în viitor, o economie competitivă? Există perspectiva împăcării cu vecinii din proximitatea geografică?, (excluzînd Marea Neagră, care, în ultima vreme, pare şi ea a fi un duşman necruţător)? Putem să sperăm că noii aliaţi nu ne vor… trage basca, lăsîndu-ne, cînd va fi mai greu, cu ochii în soare? Putem spera în propulsarea unor conducători – adevăraţi oameni de stat –, care să se pună în slujba năcăjiţilor? Există vreo perspectivă de a scăpa de nenumăratele căpuşe care parazitează şi aşa prea modestul buget al ţării?
Am putea pune întrebări din categoria „pe rele” pînă la închiderea ediţiei ziarului de…săptămîna viitoare. Şi tot nu i-am putea convinge pe cei care consideră direcţia în care mergem că nu se clasifică în bună sau rea.

Există nevoia colectivă de a ieşi din marasmul bîjbîielilor; de voinţă politică în a acorda binelui public o atenţia sporită; de a munci şi a lăsa deoparte şmecheriile şi hoţiile. Iar toate acestea şi încă multe altele trebuie dublate de o nevoie individuală: de… dorinţa de bine, frumos şi util; de dezvoltarea simţului colectivităţii şi al apartenenţei la comunitate. Şi, mai ales, nu se poate ca unii să tragă cea şi alţii hăis. Atîta timp cît fiecare dintre noi trăieşte într-un egoism feroce şi nu se dedică studiului lumii în care trăim, şi politicianul, şi popa, şi şeful de scară, şi deputatul vor votat democratic, dar în necunoştinţă de cauză, se vor folosi de grosolana manipulare.
Pentru propria îmbuibare şi nimicnicie a noastră, a tuturor.