Sîntem dependenţi de cozile de topor?!

Ilie CĂLIAN

Vasăzică, în opinia minunatului electorat democrat din România, preşedintele ţării este un fel de super-prim-ministru, atîta ignoranţă a electoratului în materie de Constituţie a României şi, în general, de funcţionare a instituţiilor democraţiei fiind garanţia circului electoral pe care-l aplaudăm în aceste zile.

Zic sondajele de opinie ceva, însă coroborarea rezultatelor lor cu faptul că deja, pentru cei 14 candidaţi, s-au dat aproape 7 milioane de semnături ne conduce la ideea că acele minimum 200.000 de semnături pentru un candidat la preşedinţie s-au dat, în mare măsură, aşa, “în pleaznă”, în bătaie de joc. Adică pe Nea Cutare îl doare-n spate de rezultatele alegerilor. Dar alte sondaje de opinie ne spun altceva: cum că o bună parte a românilor ştiu cam despre ce ar fi vorba la viitoarele alegeri de preşedinte. Aşa, de pildă, marea lor majoritate ar vota fie cu Victor Ponta, fie cu Klaus Iohannis. Asta ar însemna că am avut dreptate cînd am zis că semnăturile pentru sprijinirea unui candidat la preşedinţie s-au dat “în pleaznă”, că pe respectivii îi doare-n dos de cei pe care îi susţin la un moment dat. În fond, de ce să mă mir?! Într-un reportaj la nu mai ştiu ce post de televiziune şi în nu mai ştiu ce caz, un brav român spunea cu detaşare că, în cazul dat (care o fi fost acela), lucrurile sînt simple: tot românul fură. Sensul era că respectivul ar fi fost îndreptăţit să fure, întrucît furtul ţine de normalitatea cetăţeanului român. Nu fraza individului m-a frapat – am mai auzit-o de multe ori. Ceea ce m-a frapat a fost seninătatea figurii celui care făcea acea declaraţie în faţa unui post de televiziune: lui i se părea normal!! I se părea normal ca tot românul să fure şi, ca atare, i se părea normal ca acuzatul să fie condamnat.

Adică: dacă o anumită organizaţie a profesorilor s-a scandalizat (şi a cerut cercetarea şi judecarea în tribunal a lui Iohannis) că acesta a putut să declare că, “prin muncă cinstită”, adică prin meditaţii la Fizică, un profesor şi-ar putea cumpăra o singură casă – nu şase ca Iohannis. Evident, primarul de Sibiu are mari probleme de etică: este absolut imposibil să demonstrezi că, “prin muncă cinstită”, un simplu profesor de vreo oarecare disciplină de liceu poate cîştiga atîţia bani. Desigur, am mai scris, se poate pune problema şi altfel: nu cumva e “ceva” în legătură cu faptul că Iohannis a avut nişte automobile din Germania în folosinţa sa ca primar?! Departe de mine ideea de a zice că Iohannis ar fi adevăratul “agent acoperit”, adică agent secret al Germaniei. Lui i se potriveşte mult mai bine termenul, mai puţin cunoscut de publicul larg, de “agent de influenţă”. Adică o persoană pe care un anume guvern (sau o firmă, un grup financiar etc.) o folosesc pentru a-şi “difuza”, pentru a-şi “însămînţa” şi a-şi “cultiva” interesele într-o anumită ţară. România are multe exemple de acest fel, numite mai pe româneşte, cozi de topor. Nu vreau să zic că ascensiunea formidabilă a lui Klaus Iohannis este legată strict de “popularii” germani: Iohannis, singur, n-ar fi putut să prostească în halul ăsta aproape tot partidul liberalilor români, doar aşa, pentru că i s-a părut lui că ar fi “interesant”. Nu! Este, evident că în PNL au existat o mulţime de cozi de topor, gata să trădeze totul şi să sacrifice orice – înafara propriului interes! – pentru nişte avantaje.

Ne putem întreba: după ce se va încheia actuala campanie electorală – cu victoria lui Ponta, care nu mai poate fi pusă la îndoială -, cîte cozi de topor vor mai rămîne în PNL, PDL, în PMP, în PPDD? Întrebarea absolută este alta: sîntem un popor eminamente dependent de cozile de topor?!