Sindromul românului nefericit

Deunăzi am citit, la această rubrică, că nu e cazul să ne alarmăm degeaba şi că măria sa sărăcia nu abdică cu una-cu două, ci face pe dracu-n patru şi se ţine scai de român, fiindcă există o compatibilitate, ca între şobolan şi gunoi. Nu-l slăbeşte chiar dacă trăim în zona promiscuităţii „crepusculare” şi vremuri paradoxale, iar ţărişoara noastră înregistrează a doua creştere economică din Europa! Prin urmare, să nu ne panicăm şi să facem vreun atac de apoplexie că am putea s-o ducem dacă nu mai bine, măcar decent. Or fiecare înţelege prin onorabil ceea ce doreşte. De pildă, lelea Floarea din comuna „Fă cu mâna”, departe de damele cu prinţipuri, sulemenite şi pretenţioase ale urbanului, înţelege prin trai decent să pună pe masă pâinea cea de toate zilele, pe care o invocăm – nu toţi, din păcate – în rugăciunea domnească. De care avem nevoie, ca şi de pâine, în toate zilele. Pentru concreteţe, nu vreau să invoc cifre şi statistici, fiindcă îmi provoacă spasme şi coşmaruri.

Românul, fiinţă paradoxală, îmbină josnicia cu fineţea, viciul cu virtutea şi decăderea cu demnitatea, se uită ca mâţa  în calendar şi îi pică faţa când vede cum creşte preţul la combustibil, iar salariul e betonat, adică inert. Şi îi sare muştarul de-un metru când îi pică fisa de 10 bani că e aburit melopeic şi i se vând gogoşi expirate. Şi îşi bagă picioarele undeva că e îmbătat „criţă” cu apă rece ori că a luat ţeapă, fiindcă cei sus puşi, unii chiar atinşi de decrepitudine, alţii dedaţi la turpitudini, au mintea creaţă şi tac ca porcu-n păpuşoi, fiindcă se simt cu musca pe căciulă. Scos din pepeni şi sătul că aleşii poporului sunt campioni la frecat menta, românul îşi dă, totuşi, seama că nu e prost, ci tufă de Veneţia. Fiindcă tot efortul lui nu e altceva decât frecţie la picior de lemn într-o societate în care românul nu dă greş, ci cu mucii-n fasole. Şi uite aşa ne holbăm neputincioşi ca şi cioara la volan şi ridicăm din umeri a neputinţă. Şi pentru că nu toţi au pedigree în job-uri bine remunerate şi prin urmare bugetul nu le permite o ieşire în oraş, la o bere cu prietenii, românii îşi umflă perna, şifonează cearceaful de ciudă şi râd ca broasca la inundaţie. Dacă, pe lângă cheltuielile obişnuite, ai dobândit un credit lunar garantat pe 30 de ani negarantaţi în această viaţă, ai toate şansele să-ţi faci buzunarul patinoar de muşte.

Cristian Focşanu