Şi s-a lăsat tăcerea…

RADU VIDA

S-au bătut. Şi s-a dezbătut. Iar noi, ca viţeii. La poarta nouă… Croşetînd invective. Şi îngurgitînd minciună. Şi ură. Acum, că-i sîmbătă, Legea zice (?) că trebuie să păstrăm tăcerea. Să ţinem în noi pe cine vom strecura în urnă. Să nu facem propagandă. Nici reclamă. Să cugetăm. Chiar dacă legea-i proastă sau ilogică, trebuie s-o respectăm.

Psssssst!
Închideţi pliscul! Sau, dacă aveţi chef de vorbă,… circulaţi! Nu în felul ţîpuriturii miliţienilor care, înainte vreme, te puneau să treci strada, numai să nu strici wa-ul vreunui demnitar nomenclaturist. Ci turistic. (Şi, dacă v-aţi gîndit la cel electoral, să vă fie ruşine!) Să vedem, adică, ce se întîmplă în lumea care a pus… lumea în mişcare.

Nu există bariere clare între turismul de plăcere şi cel cultural. Adică, omul merge în concediu, hălăduieşte pe te miri unde, dar mai şi vizitează oareşce vestigii, cîte un monument, o biserică… Să aibă ce povesti prietenilor. Că nu se poate numai de chiolhane! Şi beroase! Turismul acesta de plăcerea… loisirului, însă, costă. Cîteodată mult prea mult. Dar, vorba aia, nu ne lăsăm! Că altfel nu ne putem făli. Şi apelăm la credite. Ca, p’ormă, să gemem un an de zile sub povara rambursărilor, dobînzilor, amînărilor, iertăciunilor etc. Batem ţara, dar mai ales străinătăţurile, dintr-un orgoliu greu de înţeles. Dar, ştiţi dumneavoastră. Şi Everestul a fost urcat pentru că… există. Şi nici acolo, oamenii nu s-au învăţat minte: cum că-i poţi rupe gîtul. Sau să chiar… doamne fereşte!

Cu turismul balnear – altă poveste.
Cel puţin aşa susţin autorităţile din domeniu. S-au făcut investiţii (peste 150 milioane de euro în ultimii ani), s-au reparat hoteluri şi restaurante, s-au modernizat bazele de tratament… S-a diversificat ofertele prin construcţia unor amenajări wellness. Şi asta-i de …bine! Căci s-au modificat, în acest fel, structura celor care apelează la turismul balnear. Şi au început să vină în staţiunile specializate tot mai mulţi oameni activi, familişti, dispuşi să cheltuiască tot mai mult şi înafara pachetului oferit de agenţiile de turism. Şi, iată, au loc şi cei care apelează la Casele de ajutor reciproc a pensionarilor. Care, nu-i aşa, cheltuie mai puţin. Dar, să nu uităm, sînt mulţi!

Şi străinii ne vizitează mai des. Şi numărul lor a crescut constant (cu 11 la sută, numai anul acesta). Adevărul e că ne regăsim în cataloage internaţionale tot mai importante, iar asociaţiile patronale şi statul nu se mai zgîrcesc în a face reclamă în presa străină şi românească, deopotrivă. S-a dezvoltat şi turismul agricol, ecologic, iar ofertele de extrasezon umplu un gol care îmbunătăţeşte simţitor indicatorul ocupaţional din hoteluri, restaurante şi pensiuni.

Lipseşte ceva?
Cu siguranţă. Locuri de muncă cît mai bine plătite şi productivitate crescută, pentru ca toate aceste binemeritate plăceri să devină posibile. Din acest punct de vedere nu putem tăcea. Şi nu putem lăsa ca liniştea să se aştearnă peste vrerea politicienilor. E nevoie de dezvoltare, echilibru între cheltuieli şi venituri, un export temeinic şi investiţii.

Şi, dacă citiţi rîndurile acestea sîmbătă, faceţi în aşa fel încît duminică să fiţi la urne. Cu toţii, dacă se poate. Să votaţi cu gîndul la ceea a fost rău şi ce trebuie să se îmbunătăţească. Şi, mai ales, cine poate face asta? Cui îi pasă cu adevărat! Pentru că, dacă tot am vorbit de relaxare şi senzaţie de bine, de văzut şi auzit, de învăţat şi de tămăduit – ei, bine, toate acestea nu se pot face decît cu bani.
Iar pentru bani…