Segărceanu – căpitanul cu decizii de caporal

Franța – România s-a încheiat, dar comentariile continuă și regretele ne țin în joc de gleznă și cu tălpile în piuneze ruginite. Halep și compania au făcut nu doar ca inimile noastre să bată mai rapid, ci și ceasul de curent s-o ia la vale. Încercăm în zadar să congelăm lacrimile de tristețe fiindcă frigiderul a fost deconectat de la priză, după cum tot zadarnică este și tentativa de a o multiplica pe Simona Halep. Renunțăm și ne consolăm că, spre deosebire de francezi, am acumulat frustrare! Dar nu se pune la calificare.
Mladenovic și Garcia, pe care Simona Halep le-a dovedit în meciurile de simplu, ne-au stins lumina cu praștia, trimițându-ne să prășim buruienile care ne-au năpădit visul calificării în prima finală din istoria României în Cupa Federației. În mintea multora dintre noi persistă și crește ca o tumoare malignă întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă Florin Segărceanu și-ar fi luat în serios gradul neserios de căpitan nejucător al echipei noastre? Însă nu puțini sunt cei care, degradându-l, îl învinuiesc pentru ratarea calificării în finală, deși titulatura lui este de căpitan nejucător, or bietul om n-a ținut racheta în mână nici la antrenamente, iar când era jucător activ racheta este cea care l-a ținut. Ne așteptam ca Segărceanu să fie bărbat și mai implicat, dar s-a comportat ca un amator atât în timpul întâlnirii, cât și la conferința de presă pe care a susținut-o la revenirea în țară. Nu și-a asumat responsabilitatea eșecului și a pozat ca un emoticon vesel în antrenorul inspirat, care ar rămâne fidel nu doar soției, ci și deciziilor în cazul restartării partidei. Absența lui Halep de la această conferință n-a fost întâmplătoare și este răspunsul asezonat cu o garnitură de „je m’en fou”* pe care numărul 2 mondial ni-l oferă pe tavă la întrebarea „S-a supărat Simona pe Segărceanu?”. Nu este evident?
Nu știu câți dintre cei care au văzut meciul Simonei cu Caroline Garcia au sesizat momentul în care jucătoarea noastră, aflată în dificultate, a solicitat ajutorul lui Segărceanu prin cuvintele „Zi ceva”. Și Segărceanu a ridicat neputincios din umeri ca și cum Simona i s-ar fi adresat în aramaica veche. Pe banca francezilor a stat opusul lui Segărceanu, recte Julien Bennetteau. Un tip fain, care a știut să-și mobilizeze jucătoarele, s-a maimuțărit, a fost activ, a aplaudat, a strigat și a avut inspirație, absorbind-o ca un vampir și pe a omologului său român, rămas inert ca o statuie de ceară împrumutată de la Madame Tussauds. Concluzia este limpede: România a jucat eroic contra Franței, dar fără ceea ce francezii numesc „entraîneur” ori „capitaine”.

*- nu-mi pasă