Se clatină Trianonul?!

ILIE CĂLIAN

Mă întrebam, într-un editorial anterior, cum se explică, la votul prezidenţial, subita aliniere a majorităţii românilor ardeleni la „recomandările” de vot ale reprezentanţilor extremiştilor maghiari din Transilvania – Tökes László, PPMT, Partidul Civic Maghiar, liderii Ţinutului Secuiesc –, cu toţii susţinători înfocaţi ai lui Klaus Iohannis. Nu este o simplă interogaţie retorică. Această „aliniere” a ACL (PDL+PNL) şi, deopotrivă, a „băsiştilor” la extremismul maghiar nu se poate explica prin „clasica” asimilare a PSD cu comuniştii. I se mai adaugă ceva: o sistematică „infuzie” de tribalism ardelean – orgoliul de a fi superiori tuturor celorlalţi români, pentru că aparţin unei „lumi” mai civilizate – civilizaţie care s-ar datora, desigur, stăpînirii ungureşti şi convieţuirii cu saşii şi şvabii. Aşadar, simplul certificat de naştere în Transilvania te „face” un om superior din toate punctele de vedere. Ceea ce este, evident, o prostie: pe asemenea sentimente tribale, etnice, şovine, xenofobe s-au construit maşinăriile unor mari războaie.

Faptul în sine – exacerbarea ideii că ardelenii ar trebui să se despartă de România – are rădăcini ceva mai vechi („transilvanismul” interbelic, inventat de propaganda revizionistă ungară), dar şi mai recente, începînd cu felurite manifeste ale celor care s-au „săturat” de România şi continuînd cu o propagandă mai „fină”, în rîndul unor pretinşi intelectuali, cărora li se inoculează ideea că ei sînt crema cremelor, dar şi în rîndul oamenilor de rînd, cărora li se tot spune că Bucureştiul le fură banii. Pentru clujenii care cred că acest oraş are o pondere foarte importantă în crearea bugetului României, voi spune un singur lucru – cu multă tristeţe: în topul primelor zece oraşe contributoare la export Cluj-Napoca nu există, semn că are o contribuţie la buget şi la aportul de valută mai mic decît cred locuitorii săi (care, de altfel, ar putea să observe şi singuri cam ce fabrici şi ce producţie are oraşul lor).

Dar mai este ceva interesant de observat. Pe măsură ce România face dovada implicării concrete, nu doar prin vorbe, în apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană şi desprinderea ei din cleştele Rusiei, a crescut şi presiunea pentru desprinderea Transilvaniei de România: de la autonomia secuilor şi maghiarilor, pe criterii etnice, pînă la impunerea unui „protectorat” al Ungariei asupra Transilvaniei, ceea ce ar urma să conducă, practic, la anularea statutului de suveranitate a României asupra acestei provincii, care face parte din România conform tratatelor de pace de după Primul Război Mondial. E adevărat, în primii ani de după decembrie 1989, în jurul nostru unele dintre aceste tratate au fost anulate, practic, fie prin război (Iugoslavia), fie prin bună înţelegere (Cehoslovacia) – şi chiar în România s-a încercat dezmembrarea ţării (începînd cu cererea de independenţă a Banatului, din Declaraţia de la Timişoara, continuînd cu ciocnirile de la Tg. Mureş şi, apoi, prin felurite „manifeste” ale unor români care fie se declarau sătui de România, fie doreau o anume autonomie faţă de „Mitici”).

În această situaţie, este firesc să-mi pun întrebarea: cum se face că, pe măsură că România întăreşte atracţia spre Vest românilor din Republica Moldova şi Ucraina, se întăreşte curentul de îndepărtare a românilor din Transilvania?! Are asta vreo legătură cu prietenia lui Băsescu cu Orbán Viktor, prim-ministrul Ungariei, la rîndul său devenit un prieten al lui Putin? Şi au astea legătură cu trecerea PNL de partea popularilor europeni şi înlocuirea preşedintelui său cu Iohannis şi, implicit, o anume apropiere de Germania – în condiţiile în care Germania şi Rusia sînt cele două puteri continentale care-şi dispută şi stăpînesc Eurasia?! Adică, s-ar putea reuşi acum – cînd România este membră în UE şi NATO – ceea ce nu s-a reuşit în anii ’90 – adică dezmembrarea României?!

Nu ştiu răspunsurile, dar, ca ziarist, îmi fac datoria să(-mi) pun întrebări. Oricum, m-a frapat un fapt, ieri, în plină desfăşurare a alegerilor: preşedintele Băsescu, sfidînd orice lege, i-a îndemnat pe „băsişti” să meargă neapărat la vot şi, implicit, să voteze cu Iohannis – cu acel Iohannis pentru care îşi îndemnau la vot susţinătorii lui Tökes et Co. Îndemnul lui Băsescu venea după ce M.R. Ungureanu se chinuia să vorbească ungureşte, îndemnîndu-i pe maghiari să-l voteze pe acelaşi Iohannis.

Cum se leagă toate acestea?! Să cred că majoritatea românilor ardeleni au căzut în capcana contestării Trianonului, pe care le-a întins-o Tökes, sprijinit (inconştient?!) de Băsescu? Nu e interesant de reţinut că şi azi Băsescu are aproape 20% „încredere”?!